Ochiul şi urechea: "A fi sărac şi a nu dispera e greu”

Cei care citesc ce scriu eu la această rubrică şi înţeleg, sunt convins că ştiu cine a fost Confucius, filozof chinez, profesor şi scriitor, care a trăit în secolul V î.e.n., creator de şcoală filo­zofică viabilă până în zilele noastre. Din noianul de panseuri şi cugetări păstrate, vă ofer câteva: "A fi sărac şi a nu dispera e greu, a fi bogat şi a nu deveni arogant este şi mai greu; Orice drum ai alege, urmează-l cu toată inima; Există trei metode de a de­ veni înţelept: meditaţia, care e cea mai nobilă, imita­ţia, care e cea mai simplă, experienţa, care e cea mai amară; Adevărata cunoaştere este să ştii cât de mare îţi este prostia". (Asta-i cea mai grea misiune!) De curând a apărut o carte care poate fi interesan­tă datorită personajului ei principal: "Viaţa, activi­tatea şi năzbâtiile unui om politic controversat. Grigore Filipescu" de Andrei Popescu. Pe scurt, Grigore Filipescu (n. 1 oct. 1886, Bucureşti – m. 25 aug. 1938 Geneva) a fost avocat, inginer, om politic, jurnalist, redactor-şef al ziarului Epoca timp de 20 de ani. Conser­vator din familie (tatăl lui fost primar al Capitalei şi ulterior al Brăilei) n-a fost constant, oscilând pe la diferite alte formaţiuni: Partidul Naţional Român, Par­tidul Conservator – Democrat, Partidul Naţional al Ţărani­lor, Liga Vlad Ţepeş (creată chiar de el). Împreună cu Nicolae Titulescu şi luliu Maniau l-au săpat cât au putut pe regele Carol al ll-lea. Descendent al Filipeştilor, înrudiţi cu o serie de domnitori din secolele 16-17, se mândrea cu faptul că făcea parte din marea boierime autohtonă şi-i trata cam de sus pe cei care făceau parte din marea burghezie proaspăt îmbogăţită. De la tatăl său Nicolae Filipescu a moştenit plăcerea armelor şi, în special, a duelului, tatăl său, Nicolae, fiind un împătimit: pe George Em. Lahovari, redactor-şef la publicaţia "L' Independance Roumaine", l-a provocat la duel şi l-a rănit mortal! Biografiile politicienilor din alte vremi sunt mai interesante decât ale scârnăviilor de azi. * Viaţa lui Cristian Tudor Popescu, de care nu auzise aproape nimeni înainte de 1989, când era un oarecare inginer între miile din ţară şi autor al unei cărţi SF pe care n-a citit-o nimeni, a devenit interesantă după revoluţie. La 1 a X-a a.c. a împlinit 66 de ani şi este celebru jurnalist şi analist (nr. 1 în România în anii 2005-2008), doctor în cinematografie, membru al Uniunii Scriitorilor şi Ci­neaştilor, director şi redactor-şef la mai multe pu­blicaţii, idealizator tv, premiat aici şi afară cred că mai mult decât Cărtărescu etc. Recent a mai publicat o  carte "Dumnezeu nu e mort. Interceptări. Note informative" (Editura Polirom). A, uitasem că e specialist şi în tenis. Un ins, ca să pară original, l-a întrebat: "V-ar fi plăcut să jucaţi tenis cu un scriitor?" La care CTP-ul i-a răspuns sec: "Cu Minai Eminescu. Cred că i-ar fi plăcut mult această îmbinare a mişcării cu mintea". Aici se înşeală profund.