O săptămână "de foc", în ciuda faptului că e mijlocul verii. Adică fantastic, va fi cald în luna lui Cuptor.

O săptămână "de foc", în ciuda faptului că e mijlocul verii. Adică fantastic, va fi cald în luna lui Cuptor.

Aţi observat cum panicarzii de serviciu şi răspândacii de isterii (pe care nu îi socotesc şi nu îi voi socoti vreodată "colegi din presă") caută să îţi atragă atenţia cu titluri cât mai de să-ţi vorba aia, cadă inima-n chiloţi cum spuneam în liceu, cu privire la în general, orice? Şi că una dintre victime este vremea (cea "meteorologică", evident)? De ce credeţi voi că fac ei asta? De dragul vostru? Nu. Din grijă pentru lume şi comunitate? Nici. O fac pentru ca tu să le citeşti ştirile alea ale lor. Adică tu vezi că "loveşte canicula", că "temperaturi de iad", că virgulă "cupola de foc", dai click, şi pac, ei au vizualizări. Cu cât mai multe, cu atât mai bine. Şi aşa ei se pot lăuda că sunt accesati de nuştiucâte miliarde de cititori care fără de ei nu ar şti nimeni nici pe care parte să folosească hârtia igienică. Nu zic ba, e bine să ai vizualizări la ceva ca lumea, muncit, care spune ceva, sau la informaţii chiar necesare. Dar la ştifturi din astea, ţeapa e la fel ca la alba-neagra. Iar tu, de fapt, afli ce ştie orice mamaie din fund de sat fără wi-fi şi pistă de biciclete: că vara e cald. Mai ales în iulie, că de aia e luna lui Cuptor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ei hai să aflăm ce zic meteorologii despre cât de caniculă va fi la noi.

Luni, vremea va fi călduroasă, temporar caniculară. Cerul va fi variabil. Izolat, cu precădere în zonele montane, se vor semnala averse slabe de ploaie, însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 34 de grade, iar cele minime între 17 și 19 grade. Izolat, indicele temperatură-umezeală (ITU) poate atinge și depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Marţi, vremea va continua să fie călduroasă, temporar caniculară. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări temporare. Izolat, îndeosebi în zona montană, se vor semnala averse slabe de ploaie, însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 32 și 34 de grade, iar cele minime între 17 și 29 grade, mai scăzute în depresiunile din est, spre 11 grade. Izolat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Miercuri, vremea va fi călduroasă, izolat caniculară, cu disconfort termic accentuat după orele amiezii. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la munte unde izolat, îndeosebi în zona montană și submontană a Carpaților Meridionali, se vor semnala averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 35 de grade, iar cele minime între 16 și 19 de grade. Cu totul izolat, indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

Joi, vremea va fi călduroasă, pe arii mai restrânse caniculară, cu disconfort termic accentuat după orele amiezii. Cerul va fi variabil cu unele înnorări în zonele montane unde izolat se vor semnala averse slabe de ploaie însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare asociate averselor. Temperaturile maxime se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar cele minime între 17 și 19 de grade. Pe arii restrânse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăși ușor pragul critic de 80 de unități.

În weekend, valul de căldură va persista și se va intensifica ușor, astfel că vremea va fi pe arii restrânse caniculară, cu disconfort termic accentuat după orele amiezii. Pe arii restrânse, îndeosebi la munte, se vor semnala averse de ploaie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Prognoza meteo ne-a fost oferită de meteorologul Paul Cioban, de la CMR Transilvania Sud Sibiu.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
07 iulie 2024 la 08:58
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 oră
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 07.10.2026 RASINARI:...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Jandarmeria Sibiu, reprezentată la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”
Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu a participat la exercițiul internațional „Carpathian Blue Shield 2026”, organizat de Jandarmeria Română...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
„Nabucco”, „Il trovatore” și „Rigoletto”, pe scenele Sibiu Opera Festival
Sibiu Opera Festival 2026 continuă, în această săptămână, cu spectacole de operă, concerte educative, o conferință dedicată artei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 6 ore
Sound Explorers aduce muzica clasică mai aproape de copiii din județul Sibiu
Muzica clasică se transformă într-o aventură interactivă pentru copiii din județul Sibiu. În perioada 6–13 octombrie 2026, proiectul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 7 ore
Design Day aduce la Sibiu designeri de interior și consultanță gratuită pentru participanți
Design Day, eveniment dedicat designului interior, revine la Sibiu sâmbătă, 10 octombrie 2026. Manifestarea va avea loc la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Octombrie continuă cu vreme frumoasă. apoi se va răci
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, remea va fi predominant frumoasă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Ca să fii de-al locului, trebuie să cunoști denumirile locului. Un fel de ghid pentru turiști și nou-veniți
Cunoști că un localnic e... localnic, după mai multe elemente. O dată, se mișcă lejer prin localitate, fără...
Actualitate
• 16 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
CSU Sibiu pierde la diferenţă de două posesii, la debutul în noul sezon. ”Fouss” şi MJ înscriu aproape două treimi din punctele ”galben-albaştrilor”
Baschetbaliştii sibieni au fost învinşi, sâmbătă seara, la Piteşti, cu 90-86 în runda inaugurală a noului sezon al...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 1 zi
ACS Mediaş, al treilea succes consecutiv în Liga 3. Meci cu şapte goluri la Săcele
Echipa lui Cosmin Vîtcă a obţinut, sâmbătă după-masă, al treilea succes consecutiv în campionat, după cel de la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 zile
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Marius MUNTEANU GHIUR Marius MUNTEANU GHIUR
• acum 2 zile
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.