Paradoxal, deși ne plângem că proștii sunt agasanți, trebuie să fim conștienți că lumea ar fi ceva mai tristă fără ei. Zice o vorbă înțeleaptă că „prostul care nu-i fudul, parcă nu e prost destul”, iar tehnologia tot mai pătrunzătoare din ultima vreme le dă celor sărăcuți cu duhul posibilitatea să se exprime, să semnalizeze. Am observat că mulți dintre cei care citesc diferite texte pe site-uri simt nevoia să comenteze, să-și dea cu părerea, indiferent dacă au priceput sau nu conținutul. Nu încape îndoială că schimbul de păreri, diferența de opinii înseamnă progres, dar cu condiția să nu divagăm, să nu o luăm pe arătură, să nu eșuăm într-o polemică de mahala. Uneori, citind comentariile unor părerologi de ocazie, înlănțuiți în prejudecăți, prizonieri ai gândirii reducționiste, mă trezesc râzând în hohote și îmi dau seama că au și ei rostul lor în lume, că, ne place sau nu, fac parte din ecosistemul social. Ultimele mostre de gândire bolnăvicioasă mi-au fost livrate după articolul în care scriam că pe strada Theodor Aman urmează să se amenajeze o nouă pistă pentru biciclete care va duce în Dumbrava, în condițiile în care, la doi pași există alte două astfel de căi de rulare. Ceea ce semnalam era inutilitatea unei piste în condițiile în care acolo mai există două și faptul că această investiție ar fi putut fi făcută în altă parte, astfel încât să se poată circula cu bicicleta și în alte zone precum Hipodrom, Vasile Aaron etc. Ce au înțeles tinerii frumoși și liberi ce trăiesc iluzia salvării planetei încălecați pe țoaclă? Că noi suntem supărați pe pistele de biciclete pentru că în fața redacției a fost amenajată una. În articol era vorba despre cu totul și cu totul altceva, dar scurtimea minții unora le îngăduie doar conexiuni de țață ce diseminează frânturi de paranoia, la colțul străzii. Dar dacă tot veni vorba, să lămurim și povestea acelui flintic de pistă: e o bucată de drum pentru biciclete care nu vine de nicăieri și nu duce nicăieri, o investiție anapoda, impracticabilă. Dacă unora li se pare că e o lucrare utilă, necesară urbei, e clar cât discernământ au și cât sunt de capabili să separe realitatea de obsesii. Pentru prostul cu idei preconcepute, în fața căruia orice explicație rațională se ofilește din cauza duhorii gândurilor, nu există loc de dezbatere: și dacă s-ar amenaja 10 piste una lângă alta, toate ducând în același loc, ei ar aplauda ca niște nărozi cu idei puține și fixe. Degeaba încerci să le explici logic inutilitatea unor demersuri, să le desenezi ca să priceapă dincolo de țarcul în care zace mintea lor netedă, ei știu una și bună, că trebuie să înjure, să deverseze prejudecăți, să își etaleze autosuficiența. Dacă și-ar exprima punctul de vedere debarasându-se de idei preconcepute ori șabloane puturoase, s-ar chema că se înfiripă o dezbatere, dar așa e doar o demonstrație a unei austerități cerebrale. Cu toate acestea, proștilor despre care vorbim, e drept, nu foarte mulți, trebuie să le recunoaștem utilitatea. Sunt distractivi și reușesc să te facă să zâmbești. Mai ales atunci când îi vezi cum se străduiesc să se multiplice postând comentarii sub diferite identități (ar trebui să știe că IP-urile sunt la noi și e foarte simplu să le verifici). În fine, o altă contribuție a prostului fudul proptit în tastatură, incapabil să dialogheze rațional, este aceea că ne ajută să înțelegem de ce țara asta merge tot în direcții greșite. Vorba unui poet: ”Dumnezeu să-i scuze!”.