📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
Într-o atmosferă caldă, de conversație tihnită, dar plină de idei și viziune, academicianul Marius Andruh vorbește, în interviul acordat în exclusivitate cotidianului Tribuna, despre responsabilitatea conducerii celui mai prestigios for cultural și științific al țării, despre proiectele menite să revitalizeze patrimoniul național și despre propriul parcurs intelectual, definit de rigoare, pasiune și excelență. Discuția atinge și teme precum rolul academicienilor sau Olimpiada Națională de Chimie găzduită la Sibiu. Acesta este firul „taifasului” purtat cu cel care a devenit recent al 25 lea președinte al Academiei Române.
Planurile
– Domnule academician, la puține zile după preluarea conducerii celui mai înalt for științific și cultural al țării, sunteți considerat un demn continuator al inițiativelor academicianului Eugen Simion.
-Aș nuanța puțin acest enunț. Academicianul Eugen Simion a inițiat proiecte majore și îndrăznețe, orientate spre recuperarea patrimoniului literar, realizarea unor instrumente fundamentale pentru cercetare și sprijinirea tinerilor cercetători. Aceste obiective rămân esențiale pentru Academia Română, iar în mandatul meu îmi doresc ca instituția să continue dezvoltarea unor proiecte de aceeași anvergură. Direcțiile noastre vizează atât zona culturală, cât și pe cea patrimonială, deoarece, pentru a atrage o audiență largă și diversă, manifestările trebuie organizate în spații adecvate și accesibile publicului. Un prim pas a fost deja făcut: Aula Academiei este deschisă pentru conferințe dedicate publicului larg, reunite sub titlul Ora de Știință. Acestea sunt înregistrate și postate pe YouTube, au teme atractive și sunt susținute de personalități capabile să interacționeze cu publicul. Atmosfera este vie și dinamică, iar audiența este numeroasă, cu un feedback constant și încurajator.
În paralel, derulăm un amplu program expozițional la Sala Dalles, cu expoziții realizate de membri ai Academiei Române. Acestea nu se adresează exclusiv specialiștilor, ci abordează teme variate, care trebuie să își păstreze ritmul și atractivitatea – în fond, tot ceea ce ține de antropologie. Ne dorim ca îmbinarea dintre cultural și patrimoniu să fie armonioasă și sustenabilă. Intenționăm să redăm Sălii Dalles strălucirea de altădată și să aducem în Capitală chiar și statuia lui Dalles, care ar putea fi amplasată în incinta Academiei.
Un lucru este cert: spațiul expozițional necesită reamenajare pentru a corespunde standardelor academice.
– Cum gestionați prioritățile instituțional academice?
-Sunt multe obiective pe care dorim să le revitalizăm și să le reintegrăm în circuitul cultural și public. În acest sens, vom deschide un Centru cultural în afara Bucureștiului, la Castelul Ghica din Căciulați. Acest monument istoric trebuie restaurat și redat patrimoniului cultural național. Clădirea are o arhitectură neoclasică, rar întâlnită în sudul României, cu influențe franceze. În perioada interbelică, palatul a funcționat ca muzeu dedicat domnitorului, iar ulterior a devenit reședință de protocol a Academiei Române. În 1945, palatul și parcul au fost clasate ca monument istoric prin decret regal. Din păcate, în timpul regimului comunist, clădirea s-a degradat, iar acum necesită intervenții speciale. În acest castel vom organiza evenimente atent selectate, pe măsura valorii sale.
Cea mai mare parte a patrimoniului se află într o situație similară. Ca atare, trebuie derulate proiecte de finanțare internă și externă. Pentru a putea accesa proiecte cu fonduri europene, am creat un mic departament specializat în identificarea apelurilor de proiecte și în verificarea eligibilității acestora. Deși am recuperat aproximativ 70% din patrimoniul Academiei, cea mai gravă problemă rămâne starea avansată de degradare a multor imobile, proces început odată cu naționalizarea din 1949. Se impune evaluarea și prioritizarea lor; unele ar putea fi incluse în circuitul diplomatic, prin închiriere, mai ales că se află în zone de interes pentru expatriați și diplomați.
– Academia Română a publicat zece volume dedicate strategiei naționale până în 2035. Aveți emoții privind materializarea lor?
-Emoțiile dinaintea și de după alegeri sunt întotdeauna intense. După anunțarea rezultatului, am resimțit o eliberare firească, dar și responsabilitatea uriașă a funcției. Deși nu am mai participat la astfel de competiții, pot compara momentul cu cel de acum patru ani, când am candidat pentru funcția de vicepreședinte al Academiei Române. A fost o experiență încărcată emoțional, greu de uitat, pentru că o astfel de responsabilitate îți schimbă ritmul vieții.
Referitor la studiile menționate de dumneavoastră, acestea nu aveau cum să anticipeze numeroase schimbări/ turbulente față de contextul inițial. Ca atare, în urmă cu zece ani am elaborat o nouă strategie, adaptată realităților actuale, marcate de o dinamică profundă – o strategie mai puțin stufoasă și mai aplicată. Cu ocazia aniversării a 160 de ani ai Academiei Române, aceasta a fost publicată în format tipărit și urmează să fie disponibilă și online.
˝Am fost catalogat drept tocilar˝
– Pe parcursul formării profesionale ați mai simțit asemenea emoții?
-În perioada în care activam la universitate, am evitat implicarea în funcții administrative precum decanat sau rectorat, preferând să mă dedic profesiei mele, care mi-a fost mereu foarte dragă. Din acest motiv, singura funcție pe care am acceptat-o a fost cea de șef de catedră.
Am fost un elev sârguincios. În liceu am participat cu rezultate notabile la olimpiadele naționale și internaționale de chimie, iar la Facultatea de Chimie a Universității din București am fost șef de promoție la secția Chimie anorganică. Glumind, așa cum am spus într-un interviu la TVR, am fost catalogat drept „tocilar”, pentru că pasiunea mea pentru cunoaștere era confundată de colegi cu învățarea mecanică. De fapt, ritmul de asimilare a fost natural încă din școala generală, fiind cultivat în familie… mama mea a fost profesor de matematică.
– Sunteți președintele Comisiei Centrale a Olimpiadei Naționale de Chimie și coordonator al lotului olimpic. Cum evaluați ediția de la Sibiu?
-La Sibiu mi-am adus aminte de perioada în care am fost eu însumi olimpic. În acei ani, semnificația olimpiadelor era la fel de mare ca și astăzi. Erau evenimente de marcă ale școlii, iar pentru noi, elevii, reprezentau momente de maximă importanță.
Astăzi aud opinii potrivit cărora ar exista „prea multe olimpiade”. Fac o simplă socoteală: numărul mare de competiții și de participanți arată că învățământul românesc are încă resurse solide, în ciuda discuțiilor despre analfabetism funcțional sau despre lipsa interesului tinerilor pentru studiu. Olimpiadele sunt un factor de stimulare: îi mobilizează pe elevi, le structurează traseul educațional și reprezintă o adevărată pepinieră a inteligenței naționale în formare.
Desigur, există o diferență între olimpiadele din perioada mea și cele de astăzi. Subiectele noastre erau adaptate manualelor vremii, în timp ce acum sunt mult mai dificile. Îi spuneam recent unui student că generația lor este, din multe puncte de vedere, mai bună decât am fost noi. Afirmația l-a surprins, dar am explicat: ei se pregătesc în alte condiții, au acces la o documentare științifică vastă, iar laboratoarele universităților și ale institutelor Academiei sunt mult mai bine dotate. Pe vremea noastră totul se baza pe muncă, entuziasm și studiu individual intens, însă creativitatea și eficiența în cercetare sunt astăzi la un nivel superior. Este firesc să fie așa, pentru că acest lucru reflectă evoluția societății și a științelor.
˝ Mediul preuniversitar și cel universitar de la Sibiu au arătat că funcționează într-o armonie perfectă˝
…Cât despre Olimpiada Națională de Chimie organizată la Sibiu, o pot cataloga drept o manifestare deosebit de reușită, realizată cu multă implicare și devotament, care a demonstrat încă o dată că știința poate dialoga armonios cu orizonturile culturii. Mai mult, mediul preuniversitar și cel universitar de la Sibiu au arătat că funcționează într-o armonie perfectă.
Dincolo de formele de recompensare locale, Academia Română monitorizează atent performerii de excelență, care primesc burse. Dar cadrul nostru de implicare este mai profund. Știm cât de dificilă este trecerea de la sat la oraș, adaptarea unor tineri care doresc să performeze educațional, dar provin din medii sociale fragile. În acest sens, susținem și elevii merituoși în parcursul lor liceal, încurajând performanțele universitare. Academia Română își dorește să fie atentă la aceste realități.
Ne interesează evoluția câștigătorilor la olimpiade, ne preocupă dacă se impun profesional în țară sau peste hotare. În această notă, patru foști olimpici au fost cooptați în recenta Comisie Centrală, un semn clar al valorii lor. Cât privește tinerii din diaspora, căutăm un liant sustenabil pentru elitele românești din străinătate, încercând să-i implicăm în inițiativele Academiei.
Programele dedicate atragerii tinerilor cercetători români din diaspora, inclusiv cele finanțate prin PNRR, reprezintă un început notabil, care poate fi perfecționat atât ca structură, cât și ca impact. Prin aceste proiecte căutăm colaborări care să devină cu adevărat productive. În acest sens, suntem atenți la un aspect major: cercetătorii să își regăsească propriul interes științific în strategiile noastre.”
– Dincolo de opiniile celor care consideră că există „prea multe olimpiade”, sunt și voci care afirmă că există „prea multe institute de cercetare”, precum ICECHIM.
-Dacă vorbim despre cercetare, trebuie menționat că vechiul ICECHIM reunea cercetarea în domeniul chimiei aplicate – institut aflat, în anii ’60, sub coordonarea Elenei Ceaușescu. Astăzi, Institutul Național de Cercetare Dezvoltare se află într-un proces de modernizare și relansare. Acesta face parte din categoria INCD-urilor, institute naționale de cercetare dezvoltare, aflate sub coordonarea Ministerului Educației și Cercetării. În România există peste 40 de astfel de institute. Din această platformă face parte și platforma de la Măgurele, care are un trend științific remarcabil.
Academia Română, la rândul ei, are propriile institute de chimie, patru la număr, fiecare cu profil și obiective distincte. Acestea desfășoară atât cercetare fundamentală, cât și cercetare aplicată, în funcție de specificul fiecăruia. Cele patru institute sunt: Institutul de Chimie Fizică „Ilie Murgulescu” din București, fondat de academicianul Ilie Murgulescu; Institutul de Chimie Organică și Supramoleculară „Costin D. Nenițescu” din București, continuator al tradiției școlii românești de chimie organică; Institutul de Chimie
Macromoleculară „Petru Poni” din Iași, transformat într-un centru de excelență în sinteza compușilor macromoleculari sub conducerea profesorului Cristofor I. Simionescu; și Institutul de Chimie „Coriolan Drăgulescu” din Timișoara, coordonat în trecut de profesorul Bărbulescu, personalitate marcantă a Politehnicii timișorene. Două dintre aceste institute se află în București, unul la Iași și unul la Timișoara.
˝Cercetarea fundamentală nu este o rușine˝
–De ce ar fi mai relevantă cercetarea din Academia Română?
-Avem reguli specifice, dar și o componentă de cercetare aplicată. Academia desfășoară în primul rând cercetare fundamentală, care nu este o rușine, cu condiția să fie bine făcută. Cercetarea fundamentală înseamnă cunoaștere, dar și mai mult decât atât, deoarece ființa umană este în mod natural curioasă și caută permanent să afle mai mult decât se știe la un moment dat. Totuși, în spatele unor formulări frumoase se poate ascunde uneori și o cercetare minoră, prezentată drept cercetare fundamentală, motiv pentru care acordăm o atenție deosebită nuanțelor.
Tematica trebuie să fie relevantă pentru comunitatea științifică, iar monitorizarea materialelor noastre este permanentă: verificăm dacă sunt citite și dacă sunt citate la nivel național și internațional. Dacă textele publicate generează citări consistente, înseamnă că ne-am făcut datoria, pentru că aceasta reprezintă adevărata noutate în cercetare.
Există numeroase situații – și mă refer aici în special la institutele de chimie, domeniul meu de activitate – în care există și o componentă de cercetare aplicată. De pildă, la Institutul de Chimie Macromoleculară din Iași sau în colectivele din institutul pe care îl conduc se sintetizează compuși macromoleculari și polimeri cu aplicații practice interesante. Un alt exemplu, tot din institutul meu, este colectivul preocupat de valorificarea deșeurilor, un subiect foarte serios, în cadrul căruia se caută soluții sustenabile pentru protecția mediului.”
– În final, vă propun un test de imaginație. Sunteți plastician și, cu câteva săptămâni înainte de startul celei de-a 33 a ediții a Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, trebuie să compuneți profilul chimistului Marius Andruh. Care ar fi reperele alese?
-Chimia, asemenea alchimiei, presupune deschidere, filosofie și mister, iar acest spirit poate fi transmis și prin artă. Din acest motiv, în prezentările mele publice încerc să creez un profil profesional care să îmbine știința cu expresia artistică, fie prin eseuri despre molecule, fie prin muzică și dans. Ceea ce vă relatez nu este un exercițiu imaginar, ci chiar un eveniment petrecut pe scena Teatrului Național din București, în cadrul Spectacolului chimiei. În acel eveniment interdisciplinar, în care știința s-a întâlnit cu arta, am transformat concepte științifice în experiențe vizuale și artistice. Astfel, chimia a fost adusă în spațiul cultural într-o formă accesibilă și spectaculoasă, demonstrând că știința poate deveni un act de creație atunci când este pusă în scenă alături de artiști.
Chimia este probabil știința cu cea mai puternică componentă estetică. Dincolo de frumusețea demersului experimental și teoretic, invocată și de alte științe, chimiștilor le place să vorbească despre frumusețea moleculelor pe care le sintetizează, despre frumusețea proprietăților și a aplicațiilor practice descoperite. De ce sunt moleculele frumoase? Ce apropie chimia de artă? Ce au în comun chimia și arhitectura, creația științifică și cea artistică? Ce rol are întâmplarea în cercetarea chimică? Ce înseamnă să fii original în știință? Vorbim despre progres în știință, dar în artă? Acestea sunt câteva dintre întrebările la care am încercat să ofer spectatorilor un răspuns apropiat de percepție și de simțurile umane.
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Poate merge si prin cartierul Arhitectilor si isi aduce aminte de perioada cand lua nota 10!