Șase reprezentanți ai Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, au participat în perioada 24–25 septembrie 2026 la Conferința Clujeană de Medicină Legală. Specialiștii sibieni au prezentat două lucrări științifice, dedicate analizei deceselor în perioade diferite și atacurilor de urs, inclusiv din perspectiva legislației și a unui caz medico-legal.
Echipa Serviciului Județean de Medicină Legală Sibiu a fost formată din Prof. dr. Morar Silviu, medic primar legist și medic legist șef, Șef lucr. dr. Topîrcean Elena, medic primar legist, Șef lucr. dr. Cârstoc Ioana, medic primar legist, Dr. Cârstoc Cosmin, medic primar legist, precum și medicii rezidenți Ana Pampu și Alina Mihăilă.
Conferința a fost dedicată schimbului de experiență și prezentării unor teme de interes pentru specialiștii din domeniul medicinei legale.
În cadrul manifestării, Prof. dr. Morar Silviu și Șef lucr. dr. Topîrcean Elena au susținut două lucrări științifice.
Prima, intitulată „Analiza comparativă a deceselor survenite în perioada pre- și post-decembristă”, a urmărit particularitățile și dinamica deceselor din perspectiva medicinei legale, prin raportare la cele două perioade istorice.
Cea de-a doua lucrare, „Atacurile de urs – aspecte legislative, date statistice și prezentarea unui caz medico-legal”, a abordat problema atacurilor de urs prin prisma cadrului legislativ și a datelor statistice disponibile. În cadrul prezentării a fost analizat și un caz de deces survenit în urma unui atac de urs.
Participarea specialiștilor sibieni la conferință a oferit, de asemenea, ocazia schimbului de experiență cu alți profesioniști din domeniu și a prezentării rezultatelor cercetării medico-legale.
La Sibiu este programată, în perioada 18–21 noiembrie 2026, Conferința de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală.
Dumitru CHISELIȚĂ
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT