Napoleon şi…Cicatridina supozitoare

n Mulţi istorici continuă să scormonească în biografia lui Napoleon Bonaparte, iar una dintre preocupări este: de ce în bătălia decisivă de la Waterloo, împăratul nu s-a implicat ca de obicei în luptă. Concluzia: suferea de hemo­roizi şi în acele zile era incapabil să călărească. De la apropiaţii lui, cercetătorii au dedus că "în timpul marii bătălii, Napoleon a rămas mai tot timpul pe jos, când ar fi fost necesar să fie călare într-un punct sau altul". Istoricii sunt împărţiţi în două tabere, unii neacceptând ideea că marele împărat a pierdut cea mai importantă bătălie a sa din cauza…hemoroizilor. Dacă ar fi avut mult lăudata Cicatridina supozitoare-la care i se face atâta reclamă – cu siguranţă istoria Franţei şi a Europei ar fi fost alta! n Nu-i apreciez şi nu-i invidiez pe americani decât pentru un singur lucru: poliţiş­tii întâi trag şi abia după aia te întreabă cum te cheamă, nu ca la noi, unde poliţiştii sunt bătuţi de borfaşi ziua-n amiaza mare, pe stradă, în casă, în tren, pe unde-i prind. Secto­riştii de pe vremuri ştiau tot ce mişcă în zona lor de respon­sabilitate şi era mai multă siguranţă pentru cetăţeni. n Nu ştiu cum au ajuns statis­ticienii noştri la concluzii că românii beau 80 de litri de bere/an/consumator când eu (singur) mă hidratez cu 100 de litri în 10 săptămâni…n Ştiţi care-i deosebirea între învăţă­mântul la "fără frecvenţă"de pe vremuri şi cel "la distanţă" de acum? Că pe vremuri era gratuit, iar acum e pe bani. Iar asemănarea? Că înainte, ca şi acum, căpătai diplomă de absolvire fără să ştii de ce! n În Bucureşti, o străduţă se numeşte "Patriei". Trecând pe acolo, o jurnalistă dragă mie, Selma Iusuf, a imaginat un titlu de roman: "Pe strada Patriei miroase a pişat". Într-o vreme colabora la revista Dilema veche, dar se pare că a deranjat faptul că scria prea bine. nAm doi cititori cârcotaşi anonimi: unul mă ceartă că îl pomenesc prea des pe Jules Renard şi vorbele lui memo­rabile, celălalt nu-l suportă pe filozoful Petre Ţuţea şi îl face în fel şi chip de câte ori îl pomenesc. Bineînţeles că mie mi se rupe de părerile lor de analfabeţi cu ifose. Vorba unuia: dacă eu nu-s prezent, pot să mă şi bată. n Împă­răteasa Ekaterina a Il-a cea Mare a Rusiei era, de fapt, nem­ţoaică la origini, căsă­torin­du-se cu Petru, un păm­pălău pe care l-a mazilit rapid, preluând frâiele puterii. Avea toate calităţile unui condu­cător autocrat: ambiţie, voinţă, putere şi devoratoare de bărbaţi tineri. Apropo de aceştia, spunea: "Trebuie să trezim în tineri plăcerea de a munci din greu şi teama de trândăvie, care este izvorul tuturor relelor şi al tuturor ră­tăcirilor". Vedeţi vreo aseme­nea femeie în stare să ia frâiele puterii în România? n Ştefan Agopian este un scriitor armean cu radăcinile în Ro­mânia, care îşi aminteşte: "Când m-am împrietenit cu Nichita Stănescu, acesta era deja dependent de alcool, mai bine zis de vodcă. Cu toate că bea foarte mult, peste două sticle de vodcă pe zi, Nichita nu era aproape niciodată beat. Alcoolul îi producea  o stare de efervescenţă intelectuală vecină cu geniul. Dar ficatul l-a trădat şi marele nostru poet s-a prăpădit la 50 de ani (1933-1983) ”Vorba ceea: ficatul te ţine cât te ţine, dar te şi lasă, la un moment dat, ca şi norocul la cărţi şi la femei.