Modelarea viitorului pe manechine de rezervă

Ce urmează e incert, ca o morişcă inversată de vântul de unde ne bate liniştea dinaintea neputinţei. Un fel de nedefinire prin modelarea dorinţelor imposibile. Creaţia neputinţelor e doar o felie din partea nevăzută a perspectivei, de unde pot apărea surprize, convulsii morale şi socializări politizate. Cealaltă parte e o falie invizibilă, în sensul că ceea ce se vede nu ar trebui să şi existe, indiferent cum ne-am poziţionat într-o perspectivă, fie şi de rezervă, din moment ce nu ştim ce ne aşteaptă.
Ce urmează e la fel de incert, precum o convingere disimulată. S-ar putea să ne placă de ce şi cum am votat invers, după ce s-a rezolvat, în altă sufragerie viitorul-parţial incert-al altor manechine. Partidele, guvernabile sau "pe lângă", au fişa individului secretizat pentru nominalizarea de la Cotroceni. Unii vor alege (de fapt, vor impune) "alegerea" din fieful celorlalţi. De fapt, unii vor alege între doi candidaţi, alţii nu vor scoate postul la concurs.
Deocamdată, modelăm compromisuri:

– Nicolae Ciucă. Fostul premier nu se defineşte, ca perspectivă şi nu are carismă naţională. Nici el nu se poate închipui înafara viziunii cazone, fiind veşnicul general politizat şi nelalocul unei virtuale poziţionări prin ordin direct, executat şi doar atât.
 – Marcel Ciolacu. Actualul premier e dincolo de orice supoziţie virtuală. Dubios şi sincer despre ceea ce-şi închipuie. A devenit popular. Dubios de reactualizat, dacă ne permitem un final în repetiţie. Şi dacă votul ar fi repetitiv, adică iliescian. Această variantă ar atrage situarea PSD într-un disconfort de perspectivă şi nu-şi permite să blufeze.
 – Gabriela Firea. Fostă şi personalizată contra firii, ca un fel de pacoste conjuncturală. Fostă primăriţă, actuală ministresă şi dintotdeauna nefiresc de fantezistă în declaraţii rapid contrazise. E abordabilă, în afara politicii şi auto-victimizată la TVR şi în PSD. Nu ştie să fie tristă, nici când este în folosul ei.
 – Ludovic Orban. Fost preşedinte al PNL, trecut prim-ministru şi simptomatic anti-orice-partinic, un fel de anti-portret al politicianului la bătrâneţea copilăroasă. Instabil, nerelaţionist şi răutăcios cu orice opoziţie, chiar dacă vine din partea fratelui său.
 – Maia Sandu. Preşedintă de republică instabilă între rusofotism şi românism festiv-declarativ. Nici zvonistica nu-i avantajează ficţiunea despre virtualizări prezidenţiale.
 – Mircea Geoană. E complicat, dacă-l crezi. Duplicitar în creaţii politice, toate fără ofertă şi hazardate. Perdant notoriu prin lipsă de tact, exclus din partid, neadaptabil în ţară şi disponibil în afara ei, rămâne veşnicul înfrânt de propria-i încredere exuberantă.
 
Cine nu crede în absurditatea posibilului specific şi autohton, să-şi amintească despre dezastrul naţional al unui moment electoral, când un extra-naţionalist se contra cu un ideolog al neocomunismului estetizat. În final, ne-am ales cu cel fără de ales şi continuăm, şi existăm într-o pantalonadă politizată şi glazurată pe tipuri de prezidenţiabili, şi câte obiceiuri se mai pot adapta unui electorat obosit. De fapt, indiferent prin sinceritate pasivă şi, în acelaşi timp, activ, ca o convingere "asumată". Mai avem personaje, deocamdată inexplicabile prin intenţii, dar le vom povesti, de parcă ar exista…