Medicina naturistă: Cartoful

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Originar din America, a fost adus în Europa prin sec. XVI-lea, apoi adus în Germania, Spania, Italia şi Franţa. La început, cartoful era folosit în Italia la hrănirea porcilor, în Germania era dat mai mult pe la închisori, iar în Franţa era considerat aducător de lepră. Cel care a promovat folosirea cartofului în Franţa a fost un om al regelui, numit Parmantier, care a dat dovadă de mult curaj în lupta pentru susţinerea cartofului în alimentaţie. Însuşi regele Franţei, Ludovic al XVI-lea, l-a susţinut pe Parmantier oferindu-i un teren în jurul Parisului spre a cultiva cartofi. Toată grădina a fost jefuită din dorinţa de a ştii ce gust au aceşti cartofi. Cartofii au fost pregătiţi după cărţile lansate de Parmantier. Ca semn al apobării strădaniei lui Parmantier, cu ocazia serbării date în saloanele de la Versailles, regele a apărut având în mână un buchet de flori de cartofi. Acest gest a atras atenţia nobilimii care, spre a fi pe placul regelui, a început să poarte la butonieră flori de cartofi şi, bineînţeles, să folosească această legumă în alimentaţie.

Cartofii cei mai căutaţi sunt cei mici şi galbeni, aşa-zişi de Olanda, care nu se fărâmă la fiert, având o cantitate mare de minerale, materii albuminoase, sunt şi cei mai hrănitori. După aceştia, uşor de mistuit şi destul de nutritivi, sunt cartofii roz, care nu se fărâmă. Specia de cartofi galbeni, asemănători cu cei de Olanda, dar fiind mai mari, nu sunt recomandabili ca hrană a omului, au puţine minerale şi se aparg la fiert, iar puţinul gust pe care-l au se risipeşte. Nu sunt recomandaţi celor care se hrănesc numai cu vegetale. Compoziţia chimică a cartofului variază după an şi după teren. Cartofii cei mai uşor de digerat sunt cartofii copţi în coajă la cuptor sau în spuză, deoarece păstrează toate elementele. Cartoful este o legumă ce nu cunoaşte contraindicaţii, constituind un aliment de bază pentru populaţie.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor
12 iulie 2022 la 19:00
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Maria-Antonia OANA
acum 23 ore
De câți bani avem nevoie pentru o zi „cu de toate” la Ocna Sibiului
După o lună mai puțin prietenoasă, vremea bună a revenit, iar turiștii și localnicii au început să se...
Actualitate
3 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Stele, vin și plimbări cu mocănița pe timp de noapte, cu plecare din Gara Cornățel
O experiență deosebită îi așteaptă pe sibieni  vineri, 20 iunie, la Gara Cornățel, unde se dă startul unei...
Actualitate
1 min de citit
acum 4 zile
FOTO: Satul gemenilor din secolul trecut. A fost făcută și o „Espoziție de copii”
În anul 1912, rășinărenii se mândreau cu faptul că în numeroasele familii existau gemeni. S-a ajuns până acolo...
Special
2 min de citit
Autor Paul NEAGU
acum 4 zile
Valea Aurie, cartierul cu un lac… dispărut: „Erau patine, pescuit și râsete. Acum iarbă, țânțari și uitare”
Ce a fost odinioară un colț de natură iubit de copii, părinți și bunici din Valea Aurie a...
Administrație
4 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Sfârșit de săptămână, cu vreme de vară: cald și fără ploi
În sfârșit vara își intră în drepturi. Weekendul care vine vom avea parte de mult soare, cu temperaturi...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 zile
Ce facem în weekend: mergem în drumeții, la teatru sau participăm la activitățile din Muzeul ASTRA
Temperaturile sunt din ce în ce mai ridicate, semn că vara își intră tot mai mult în drepturi,...
Actualitate
5 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 zile
Premieră la Cristian: puii de barză albă vor fi inelați direct la cuib
Asociația Prietenii Berzelor a obținut prima derogare oficială din România pentru inelarea puilor de barză albă (Ciconia ciconia)...
Actualitate
2 min de citit
acum 4 zile
Drumeție cu stejari, ulii și bunătăți de cherhana!
Duminică, 15 iunie, iubitorii naturii și mâncării bune pot opta pentru o ieșire aparte: drumeție în familie, până...
Cultură
2 min de citit
acum 5 zile
A dat lumea bună din Teheran ca să fie educatoare pentru copiii sibienilor. Are și obiceiul de a dansa pe potecile din munții noștri
Dacă e miercuri, avem o poveste specială. Azi vorbim despre un om special, un adevărat personaj de roman,...
Special
5 min de citit
acum 1 săptămână
„Valea plângerii” și ale sale 5 întrebări pentru Primăria Sibiu
Un mesaj care aduce mai degrabă a scrisoare deschisă adresată municipalității sibiene, ne-a fost transmisă redacției de Ioan...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Bilanţ la Târgul de Jucării din Muzeul ASTRA
În perioada 30 august - 1 iunie în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc ediția a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 2 săptămâni
Invitație de Rusalii: „Pași pentru a readuce lumina în ochii unui copil”
Duminică, 8 iunie, de la ora 10:00, sibienii sunt invitați la un tur în zona centrală a orașului...
Actualitate
2 min de citit