📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰
O nouă ediție a Maifest, sărbătoarea tinerilor saşi din municipiul Sibiu, va avea loc mâine, începând cu ora 10, în Piaţa Huet. Este a 33-a ediție și 39 de grupuri de dans și cântec, adică aproximativ 1.000 de copii și tineri, vor urca pe scenă pentru a aduce în fața publicului tradițiile comunității germane. Grupurile sunt formate din elevii sibieni care învaţă în limba germană în oraş.
Tradiţionala Paradă a portului popular săsesc începe la ora 10:00 în Piața Huet, va continua în Piaţa Mare şi se va încheia în Parcul Cetăţii. Evenimentul va continua în Pădurea Dumbrava, în zona Camping-ului, unde pe scena de acolo vor urca formaţiile de dans ale şcolilor cu predare în limba germană din municipiul Sibiu (între orele 12:00 – 17:00). TRIBUNA prezintă astăzi o retrospectivă a Maifest de după Revoluţie şi aduce în actualitate tradiţia unui eveniment apreciat în comunitatea sibiană.
Ce este Maifest?
Maifest este sărbătoarea tradițională a primăverii organizată anual, în luna mai, de Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR), cu o tradiție puternică în comunitățile săsești din Transilvania, în special la Sibiu. Sărbătoarea primăverii marchează renașterea naturii, bucuria comunității și păstrarea identității culturale germane. Își are rădăcinile în vechile serbări școlare săsești, fiind reluată la Sibiu după anul 1990 ca un eveniment de amploare pentru întregul oraș. Are, evident, şi o componentă educativă: implică direct grădinițele, școlile și liceele cu predare în limba germană din oraş.
Unul dintre punctele de atracţie este Parada costumelor. Elevii și profesorii defilează în costume tradiționale săsești (Trachten) prin centrul istoric al Sibiului, acompaniați de fanfare. După paradă, participanții se deplasează în Pădurea Dumbrava (zona Camping), unde au loc spectacole pe scenă. Programul artistic include dansuri populare germane, cântece tradiționale și momente muzicale susținute de elevi și ansambluri de tineret. Comunitatea se reunește în aer liber pentru a petrece timp împreună, evenimentul fiind deschis tuturor locuitorilor și turiștilor.
Sărbătoare iniţial, amânată în acest an
În 2026, Maifest trebuia să aibă loc pe 9 mai, de Ziua Europei, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile și a ploii anunțate atunci în Sibiu a fost amânat cu două săptămâni. A fost doar pentru a treia oară în istoria Maifest, când organizatorii au fost forțați să amâne sărbătoarea. S-a mai întâmplat abia în 2005 şi 2016. În 2016, Maifest a fost amânat pentru luna iunie şi s-a intitulat JuniFest, potrivit reprezentanţilor Forumului German Sibiu. Ca noutate în 2026, părinţi şi copiii se pot poza în costume săseşti, într-un cadru foto special.
Maifest, marcă înregistrată
Pentru ca radiţia să continuie întocmai, MAIFEST a devenit marcă înregistrată a Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu și reprezintă de ani de zile tradiție, comunitate și viață culturală în Sibiu. Marca „MAIFEST” este înregistrată oficial la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM) și beneficiază de protecție juridică. Maifest are loc doar în trei oraşe din ţară, Sibiu, Reghin şi Bucureşti, toate având loc în luna mai, tradiţional.
Istoria unui festival unic
Tradiţia acestui festival este una îndelungată în istoria Sibiului. Demult, a fost o serbare a şcolilor de sfârşit de an şi a fost reluată în anii 90, după o întrerupere de 50 de ani în perioada comunistă. În anii 90, evenimentul s-a intitulat Maifest, Maial sau Maibaumfest, în funcţie de locaţia unde a fost organizat.
Paradoxal, evenimentul s-a dezvoltat treptat începând cu anii 90, cu toate că sașii începuseră să părăsească România.
Diferenţe față de anii 90
În anii 90, Parada portului popular avea loc pe jos din Piaţa Huet până în Pădurea Dumbrava. Acum, parada are loc din Piaţa Huet până la Sala Thalia/ Parcul Cetății. Finalul paradei portului popular are loc pe Aleea Celebrităţilor, unde formaţiile de tineri aplaudă copii care au parcurs tot traseul.
„Pe vremuri erau activităţi sportive care aveau loc în Pădurea Dumbrava, însă cu trecerea timpului interesul pentru sport a scăzut, iar noi am încercat să menţinem dorinţa copiilor de a participa. Am venit cu iniţiative de a implementa saltele gonflabile unde copiii să se distreze. La implementare, am sesizat faptul că părintii tind să îşi petreacă mai mult timp cu familia la eveniment dacă copii se simt bine şi am renunţat la aceste distracţii sportive”, ne-a declarat Sebastian Arion, organizatorul Maifest şi referent cultural al Forumului Democrat al Germanilor Sibiu.
Viceprimarul Helmut Lerner, „sufletul” Maifest ani la rând
„Ţinând cont că eu particip de 19 ani la eveniment, pot spune că am crescut cu el. Din clasa a V-a, ca şi dansator în formaţia de dansuri săseşti la Colegiului Naţional Samuel von Brukenthal am devenit, apoi, coordonatorul formaţiei de dansuri săseşti a Forumului German din Sibiu în anul 2015. Am contibuit la organizarea evenimentului alături de colegul şi prietenul meu Helmut Lerner (n.red – actualul viceprimar al municipiului Sibiu), de la care pot spune că am învăţat extrem de mult pe parcursul anilor. El a avut o contribuţie enormă în formarea mea, în a deveni referent cultural la Forumul German din Sibiu. Am avut ocazia să ajut în organizarea ediţii aniversare de 30 ani de Maifest, ediţie care a fost şi cea mai mare dintre ediţiile organizate de către Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu”, spune Sebastian Arion, care îndeplineşte şi funcţia de coordonator al formaţiei de dansuri săseşti a FDGS.

Recordul din 2023
Cea mai amplă ediţie a Maifest a avut loc în 2023 şi au participat peste 1.100 de tineri şi elevi din Sibiu.
„În momentul în care Helmut Lerner a devenit viceprimar, am preluat eu alături de echipa Forumului Democrat al Germanilor din Sibiu şi echipa Forumului Democrat al Germanilor din România frâiele evenimentului. Încercăm constant să venim cu ceva nou pentru a nu pierde interesul participanţiilor şi cred că acest eveniment a devenit unul important în comunitatea sibiană. Ca elev într-o şcoală cu predare în limba germană trebuie să participi cel puţin odată în viaţă. Dacă în anul 2023 au fost mai mult de 1.100 de participanţi care au venit cu programe artistice, în anul 2026 calculăm aproximativ 1.000 de tineri dornici să sărbătorească pe scenă evenimentul. Numărul participanţilor diferă în funcţie de generaţiile de elevi care participă. De la evenimentul de 30 ani de Maifest ne onorează cu prezenţa şi formaţia de dansuri a profesoarelor care lucrează în şcolile şi grădiniţele cu predare în limba germană, coordonate de Bianke Grecu. Când profesoarele urcă pe scenă toţi elevii acesora se adună în jurul scenei şi le aclamă. Este, cumva, din punct de vedere al elevilor o onoare să îşi vadă profesoarele pe scenă dansând…”, ne-a declarat Sebastian Arion.

Foto: Sebastian Arion şi FDGS
Teodora NAN
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Dumitru CHISELIȚĂ
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ioana DEDU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ioana DEDU
Foarte frumos..! dar articolul.. trebuia publicat în timp util.. miercuri, de exemplu.. Acuma e târziu..