Aproape că uitasem cum a fost la festivitatea de deschidere a anului Sibiu – Capitală Culturală Europeană, dar manifestările de vineri seara, de la Timișoara, m-au trimis înapoi în timp, în urmă cu 16 ani. Era anul în care România intra în UE și Sibiul avea să fie, pentru un an, capitala culturii europene. Principalul motiv pentru care m-am îngrămădit în puhoiul din Piața Mare a fost concertul susținut de Phoenix, trupa mea de suflet. Atunci am trăit pentru prima oară senzația deplasării pe sus, dus de mulțime fără a atinge pământul cu picioarele. Se spune că acel moment a adus în centrul Sibiului cel mai mare număr de spectatori și am toate motivele să dau crezare acestei estimări, pentru că nu doar Piața Mare era plină de oameni, ci și străzile din jur. Cu toată îngrămădeala de atunci, păstrez o amintire plăcută evenimentului și, chiar dacă nu aveam la dispoziție mijloacele tehnice și experiența de acum, pot spune că, în linii mari, acea festivitate a fost una reușită. Să revenim însă în zilele noastre la ceea ce s-a întâmplat în Timișoara, la ceremonia de deschidere a programului numit Capitală Culturală Europeană, una anunțată cu surle și trâmbițe, îndelung moșită, înțesată de săgețile promisiunilor fantastice. Am văzut un spectacol care nu pot spune că a fost pe gustul meu, dar preferințele personale nu sunt echivalentul unui barometru obiectiv. Momentul inaugural la care au participat oficiali din țară și străinătate a fost și el stigmatizat de o pană de curent. Nu e o crimă, se întâmplă și la case mai mari, însă reacția primarului Timișoarei a fost una ridicolă. Insul era foarte amuzat că premierul României nu și-a dat seama că e o pană de curent, crezând că momentul întunecat face parte din scenariul festivității. Fără a-i lua apărarea lui Nicolae Ciucă, putem spune că la ce metamorfoze bizare suferă actul cultural în vremurile noastre, te poți aștepta la orice. Când un pârț și un carcalete realizat din cuvinte fermentate trec drept poezie, nu te surprinde nici o beznă ce s-ar putea coborî în sală și în mintea unora. Spiritul diletantist, în care primarul Capitalei Culturii Europene a tratat un incident care a creat panică, denotă caracterul aventurier al celor ce gestionează astfel de evenimente, teoretic importante. Și acest episod nu e singurul ce reclamă amatorismul celor ce iau pieptiș movilița culturii europene reinterpretate. Obsesia pentru multiculturalitate diluează tocmai tezaurul artistic al etniilor, care dau culoare și parfum atâtor regiuni, pentru că tot ceea ce e forțat duce la ștrangulare. Fără a fi tributar unui patriotism local desuet, rămân la convingerea că ceremonia de deschidere din urmă cu 16 ani, de la Sibiu, a fost una de ținută, cu atmosferă mult mai apropiată de ceea ce presupune un astfel de eveniment.