Lucrările la campusul dual de pe Calea Dumbrăvii, pe ultima sută de metri. Termenul de finalizare: 31 mai 2026

Lucrările la campusul dual de pe Calea Dumbrăvii, pe ultima sută de metri. Termenul de finalizare: 31 mai 2026

📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la chioșcuri sau abonează-te! 📰

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Construcția campusului integrat pentru învățământul dual – PRODUAL din Sibiu a ajuns într-o fază avansată, după mai puțin de un an de la deschiderea șantierului.

Asocierea CON-A Operations (lider) – KXL Studio ar trebui să finalizeze lucrările la una dintre cele mai importante investiții educaționale din Sibiu în cel mult 14 luni, adică până în 31 mai 2026. Lucrările au demarat în aprilie 2025.

Primii „vizitatori”

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Reprezentanții companiei AUMOVIO, unul dintre principalii susținători ai programului, se declară încântați de evoluția lucrărilor, după ce au vizitat șantierul, săptămâna trecută.

„Campusul este cu adevărat impresionant. Se poate vedea clar că e mai mult decât o simplă clădire. Este un spațiu conceput pentru ca elevii și studenții să învețe practic, prin acțiune – cu laboratoare de ultimă generație, zone de studiu, bibliotecă, spații sportive, cantină și chiar cazare. Totul într-un singur loc, construit cu un scop precis: crearea unui parcurs complet de învățământ dual, de la liceu până la universitate, împreună cu ULBS, liceele partenere, companii și instituții publice. La AUMOVIO, suntem mândri să fim o parte esențială a acestei inițiative și să susținem învățământul dual în toată țara. Acum urmează adevărata provocare: însuflețirea campusului. Abia aștept să îl văd în curând plin de tineri, idei și energie”, spune Georgiana Goția, Head of Employer Branding & HR Communications la AUMOVIO Romania.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Cel mai mare angajator din Sibiu și-a asumat un rol activ în transformarea acestei investiții majore în realitate, completează Lăcrămioara Dărăban, Head of Country HR la AUMOVIO. „Este o investiție care va schimba, în anii ce vin, sistemul de învățământ profesional din întreaga regiune centrală. Proiectat pentru 250 de elevi și studenți, campusul va dispune de laboratoare moderne, un cămin cu o capacitate de 150 de locuri și facilități sportive de top. Nu este doar o clădire, ci o punte între educație și economia locală. Prin astfel de parteneriate, putem susține operațiunile noastre de producție din Sibiu – una dintre cele mai mari unități de producție AUMOVIO la nivel mondial – și putem contribui la dezvoltarea generației următoare”.

Campus pentru 250 de beneficiari, cu patru corpuri de clădire

Noul campus, proiectat pentru 250 de persoane (elevi și studenți) este construit pe un teren de 20.000 mp, pe Calea Dumbrăvii, și va avea patru corpuri de clădire eficiente din punct de vedere energetic, cu funcționalități diverse. Campusul ar urma să integreze un Corp A, dedicat activităților de învățare și laboratoarelor, un Corp B, în care vor funcționa cantina și biblioteca, un Corp C, dotat cu spații multifuncționale și aulă, și un Corp D, un cămin cu o capacitate de 150 de locuri de cazare. Aceste spații vor fi echipate în concordanță cu cerințele operatorilor economici din Regiunea Centru, iar resursele educaționale, mobilierul, atelierele de practică pentru elevi și studenți și atelierele digitale au la bază concepte adaptate profilului liceelor și universităților partenere în consorțiu.

Campusul va beneficia de patru parcări, cu un total de 140 de locuri pentru automobile. Proiectul prevede și amenajarea exterioară a două terenuri de sport, unul de baschet (627 mp) și unul de volei (360 mp).

Cine vor fi beneficiarii

Grupul-țintă al proiectului este format din elevii și studenții instituțiilor de învățământ care fac parte din consorțiu. Ei vor avea posibilitatea să parcurgă o rută duală completă, de la învățământ profesional și liceal, până la nivel post-liceal și universitar, în același sistem integrat. La finalizarea proiectului, 500 de elevi vor fi înscriși în această rută duală completă, dintre care 100 vor proveni din categorii defavorizate, inclusiv din comunități vulnerabile.

În același timp, 400 de studenți vor urma programe de studiu dezvoltate în parteneriat cu operatorii economici sau vor fi integrați în programe de învățământ superior dual organizate în consorțiu. Dintre ei, 100 vor proveni din medii defavorizate. Proiectul vizează și formarea resursei umane implicate în procesul educațional – 20 de coordonatori de practică din instituțiile de învățământ, 30 de tutori de practică proveniți din rândul angajaților partenerilor economici sau instituționali și 40 de cadre didactice din învățământul preuniversitar și universitar, care vor fi pregătite pentru a susține activitățile specifice rutei duale.

Valoarea totală a proiectului este de 123.725.278,86 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este de 104.431.271,00 lei.

Inițiator este Consorțiul pentru învățământ dual PRODUAL, format din Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS), în calitate de lider, Primăria Municipiului Sibiu, Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, șapte colegii și licee tehnice (Liceul Tehnologic ”Avram Iancu” Sibiu, Liceul Tehnologic ”Henri Coandă” Sibiu, Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, Colegiul Economic “George Barițiu” Sibiu, Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară ”Terezianum” Sibiu, Colegiul „Școala Națională de Gaz” Mediaș, Liceul Tehnologic Automecanica Mediaș) și cinci companii din județul Sibiu și una din județul Alba (AUMOVIO Sibiu, Compa Sibiu, Automecanica Mediaș, Marquardt Sibiu, ODU Sibiu și Solina Sântimbru).

Alături de socierea CON-A Operations (lider) – KXL Studio, din asocierea de companii implicate în proiect fac parte și subcontractanții ATD Bro Proiect, Intercom Energy, CSP Proiect Line, KONE Ascensorul, Flexik Automation, Rosim Instalații, Arhimus, Plan 31 Ro, Con-A MEP si AT Instal Systems. Studiul de fezabilitate al proiectului a fost elaborat de Studio A, din Sibiu.

Foto: Georgiana Goția/ LinkedIn

02 aprilie 2026 la 14:15
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
• acum 24 minute
UTILAJELECTRIC a finalizat un proiect de peste 737.000 de lei pentru dezvoltarea companiei
UTILAJELECTRIC SRL anunță finalizarea proiectului „Dezvoltarea societății UTILAJELECTRIC”, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Regiunea...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 33 minute
Nicu Ștefănuță, ales copreședinte al Grupului Verzilor/ALE din Parlamentul European
Europarlamentarul român Nicu Ștefănuță a fost ales copreședinte al Grupului Verzilor/Alianța Liberă Europeană (Greens/EFA) din Parlamentul European, cu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI, despre urgențele obstetricale care pot pune în pericol mama și fătul
Dr. Aurelia Stanciu, medic primar ATI și coordonator al Compartimentului ATI Obstetrică-Ginecologie din cadrul SCJU Sibiu, explică faptul...
Actualitate
• 4 min de citit
• acum 3 ore
Mesaj din Sibiul de acum 200 de ani. O relatare din 1926, despre ce conține capsula timpului din Turnului Sfatului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 9 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 14 ore
Juniorii 2 de la CSŞ HC Sibiu, 70 de goluri în victoria cu LPS Alba Iulia şi salt pe primul loc. Juniorii 3, înfrângere la Bistriţa
Echipa de juniori 2 a Clubului Sportiv Şcolar Handbal Club Sibiu urcă pe primul loc în clasamentul Seriei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 18 ore
Pompierii au avut nevoie de peste 90 de ore pentru stingerea incendiului de la Șura Mică. 4.500 de tone de deșeuri au ars
Incendiul izbucnit la stația de sortare a deșeurilor din Șura Mică a fost lichidat după aproximativ 90 de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 19 ore
Semaforizarea inteligentă din centrul Sibiului, oprită după doar două ore. Primăria anunță când va fi repornit
Sistemul de semaforizare inteligentă introdus pentru testare în centrul Sibiului a funcționat aproximativ două ore, după care a...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 19 ore
Sibiu: Ultima dezinsecție împotriva căpușelor din acest an, în 7 și 8 octombrie
În municipiul Sibiu va avea loc, în 7 și 8 octombrie, ultima acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor programată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 20 ore
VIDEO | Autostrada Sibiu-Pitești: lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni au ajuns la 18,89%. Se pregătește montarea primei freze-gigant pentru un tunel rutier din România
Lucrările pe secțiunea Cornetu-Tigveni a Autostrăzii Sibiu-Pitești (A1) au ajuns la un stadiu fizic de 18,89%, potrivit unei...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 20 ore
PUMA aduce noi medalii pentru orașul și județul Sibiu. O studentă la Medicină și fiul unui preot, pe podiumul Cupei Mondiale la taekwon-do din Spania
Ștefania Văcariu, studentă în anul I la specializarea Balneofiziokinetoterapie și Recuperare din cadrul Facultății de Medicină a Universității...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 21 ore
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.