Liceenii de la Pedagogic prezintă un spectacol pe scena Teatrului GONG

Liceenii de la Pedagogic prezintă un spectacol pe scena Teatrului GONG

Marți, 17 iunie, începând cu ora 17, scena Teatrului pentru Copii și Tineret GONG Sibiu va aparține tinerilor actori din clasa a IX-a E a Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” Sibiu, care vor prezenta spectacolul „Jocuri în Olimp/ Spiele(n) im Olimp”. Spectacolul a fost produs în cadrul proiectului „Clubul de teatru în limba germană pentru tineret” desfășurat cu sprijinul FDGR Sibiu, în parteneriat cu IFA – Institutul pentru Relații Culturale Străine și va fi prezentat în limba germană, cu supratitrare în limba română.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

În cadrul acestui eveniment, pe scenă vor fi prezentate povești desprinse din experiențele unor zei, zeițe, eroi și oameni, figuri comice și tragice din mitologia greacă, personaje ce au parte de o dragoste mare și o durere profundă, dar care trebuie să-și găsească drumul în circumstanțe adverse și să depășească situații fără speranță. Miturile și poveștile au ocupat oamenii și le-au stimulat imaginația de-a lungul mileniilor.

Sub îndrumarea coordonatorilor Eliza Păuna (actriță), Dana Mühlmann – David (profesor), Lisabeth Hodde (voluntar Kulturweit) și Christiane Böhm (manager cultural – Institutul pentru Relații Culturale Străine, Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu), liceenii au fost provocați la întâlniri săptămânale în care să-și structureze ideile sub forma unui dialog, să-și creeze roluri și să improvizeze scene în echipe.

Managerul Teatrului pentru Copii și Tineret GONG Sibiu, Adrian Tibu, este impresionat de acest gen de colaborări și activități, pe care le consideră benefice pentru tinerii actori liceeni.  „Suntem încântați să continuăm atelierele de teatru cu liceeni, de această dată într-un format special, reunind toți elevii unei singure clase. Timp de trei luni de zile, aceștia au participat la atelierele de teatru organizate gratuit, săptămânal, ca un schimb de idei și practici bazate pe dezvoltarea creativității, promovând munca în echipă, spiritul critic și prietenia. Putem spune că e un laborator de educație teatrală cu elevi de liceu, în încercarea de a aduce publicul tânăr mai aproape de scena noastră și de a înțelege mai bine lumea din jurul nostru. Cred că, pentru fiecare dintre aceștia, teatrul va rămâne o amintire importantă din perioada liceului, aducându-i mai aproape ca o echipă.”, a declarat Adrian Tibu.

Din distribuția acestui spectacol fac parte următorii elevi: Teodora Maria Bădiță, Ema Elena Cordoș, Şerban Cotoară, Antonia Cristea, Cristian Ștefan Dobre, Vladiana Dondea, Emilia Doniga, Sara Florea, Alesia Maria Goia, Emma Ioana Helju, Eva Teodora Helju, Mălina Mărginean, Mircea Marco Pătru, Amos Rafael Poia, Ștefania Pomană, Irina Postea, Lucas Gabriel Silvaș, Ianis Sopa, Sonja Steffania Stűhler-Boborodea, Raluca Maria Ștef, Armin Alexandru Tecoanță, Sofia Maria Telea, Teodora Vesa, Lisa Maria Zink.

Spectacolul „Jocuri în Olimp/ Spiele(n) im Olimp” are o durată de aproximativ 40 de minute și este recomandat celor cu vârsta peste 10 ani. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
12 iunie 2025 la 09:17
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
acum 10 ore
ACS Păltiniş Răşinari a câştigat Cupa României. 3-2 în finala de pe ”Obor” cu ACS Bradu
Fosta campioană judeţeană din 2024, ACS Păltiniş Răşinari, a câştigat finala judeţeană a Cupei României, disputată sâmbătă seara,...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 13 ore
ORLAT: Continuă lucrările de cadastru
Autorităţile locale din comuna Orlat anunță începerea lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor pentru mai multe zone de...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 14 ore
UPDATE MOŞNA: Direcţia Judeţeană pentru Cultură Sibiu oferă precizări relevante
După incidentul produs azi în toiul nopții, la ora 01:40, când o parte din zidul de incintă al...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Poliția Sibiu nu crede că livratorii străini au nevoie de instruire rutieră specială. Ce a făcut Clujul
Livratorii au devenit o prezență constantă pe drumurile publice ale Sibiului, iar o bună parte dintre aceștia sunt...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 17 ore
MIERCUREA SIBIULUI: „Purtata Secaşelor”, în Spania
Ansamblul Folcloric „Purtat Secaşelor” va susţine un spectacol de dansuri populare, în această lună, în Spania. „Vești frumoase pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Klaus Iohannis împlinește astăzi 67 de ani
Klaus Iohannis, fostul președinte al României și fostul primar al Sibiului, cu câte două mandate în fiecare dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Adrian POPESCU Adrian POPESCU
acum 20 ore
Peste 500 de vizitatori la sărbătoarea celor 179 de ani de excelență militară
Vremea instabilă nu a afectat sărbătoarea celor 179 de ani de excelență militară ctitoriți cu trudă și responsabilitate, la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 21 ore
Moşna: Zidul de nord al Bisericii Fortificate s-a prăbuşit
O parte importantă din zidul de incintă al Bisericii Fortificate din comuna Moșna, a căzut în această dimineață,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Cosmin Pal Cosmin Pal
acum 23 ore
SADU: Traseul Cicloturistic „Mocăniţa”, în linie dreaptă
Autorităţile locale din comuna Sadu au răspuns întrebărilor venite, în ultima perioadă, din partea proprietarilor de terenuri din...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 23 ore
Simboluri naziste și instigare la ură la doi pași de centrul Sibiului. Persepectiva pușcăriei nu sperie vandalii Pasajului Lupeni
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalul orar 1 16.06.2026 SIBIU, Strada...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Am sărit de 20 de grade, începe nebunia cu „clima”!
Nu știu alții cum sunt, dar eu observ că treaba asta cu "clima", sau na, aerul condiționat, o...
Actualitate
4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.