Tiii, ce miroase a campanie electorală! Nu-i vorbă, amușinasem de ceva vreme că urmează să intre în horă prezidențiabilii, dar acum ne-a izbit în nas mirosul pestilențial al strădaniilor electorale. După 34 de ani de gimnastică în democrație, de smardoieli fără reguli, înjurături și scuipat cu năduf, în mintea pretendenților la funcția supremă în stat a rămas, neclintită, convingerea că doar imaginea de om popular, sensibil la paranghelii câmpenești, te poate propulsa în vârful ierarhiei. Ultima săptămână ni i-a înfățișat pe trei dintre viitorii candidați la Președinție în toată splendoarea demersului persuasiv popular.

Pentru că doamnele au prioritate, vom consemna prezența Elenei Lasconi la un festival de muzică la care se înghesuie zeci de mii de tineri, unde s-a pozat cu un tricolor pe care se regăsea numele evenimentului, lucru nițel ilegal. Dar ce mai contează o amendă, când ai luat-o, grăbiș, spre Cotroceni? Și nu te doare nici gura să vorbești despre Untold ca despre o mare și benefică mișcare prin care ne vom reinventa. E campanie, deci orice e permis.

Trecem la Nicolae Ciucă, generalul care s-a prins în horă de Ziua Marinei, să vadă lumea că nu e rigid și că încheieturile sale țin și la tăvăleală populară. A fost un prilej bun pentru constănțeni, turiști, pentru guvizii și hamsiile din mare să vadă ce om simplu și cumsecade este domnul general și cum coboară el în mijlocul muritorilor de rând ce știu a bate doi pași înainte și doi înapoi.

Pariind pe cartea evlaviei, Marcel Ciolacu s-a recules la Mănăstirea Văratic, de unde mulți credeau că își va anunța candidatura la Președinție. Dar nu, om cu frica lui Dumnezeu, premierul ne-a spus din pragul mănăstirii, că nu le amestecă pe cele sfinte cu necuratul politicii. Probabil, multe enoriașe au lăcrimat emoționate înaintea acestei demonstrații de cumințenie spirituală, ștergându-și discret lacrimile rostogolite pe obraji, cu un colț al basmalei.

Cât despre George Simion, e greu să ții pasul cu popasurile lui de pe la toate serbările câmpenești, unde promite marea cu sarea și o ține tot într-o ședință foto, îmbrăcat în ie. Fiecare vrea să impresioneze pe cineva: unii pe tinerii nebunatici, alții pe oamenii domoli, cu respect adânc pentru hore și chermeze.

Poate că un proiect serios de țară, un mănunchi de propuneri cu scaun la cap i-ar plictisi din calea-afară pe alegători, așa că rolurile astea de om din popor, de tipă de gașcă ori de drept-credincios au mult mai mult lipici la public. Lăutarii cântă, de obicei, ceea ce li se cere. Politicienii sunt tot un fel de lăutari care le susură în urechi alegătorilor ceea ce aceștia din urmă vor să audă, indiferent de dimensiunea celor îndrugate. Ar fi nedrept să așezăm vina pentru tot penibilul prestațiilor doar în dreptul uneia dintre cele două tabere, a politicienilor sau a electoratului.