"Lauda e parfumul în care-i îmbălsămăm pe morţi"

"Lauda e parfumul în care-i îmbălsămăm pe morţi"

Mi-a plăcut acest panseu al scriitorului francez Jacques Benigne Bossuet, fiindcă reflectă realitatea: abia după ce nu mai sunt în viaţă începem să-i apre­ciem pe oameni chiar mai mult decât ar merita. * Între alte "îmbunătăţiri" aduse învăţământului preuniversitar, actualul ministru vrea să creeze în fiecare şcoală post de psiholog. Nu ştiu care ar fi atribuţiile acestuia, dar încerc să-mi imaginez că se va ocupa de elevii "cu probleme", ceea ce făceau, pe vremea mea, diriginţii. În­trebarea este: de unde găsim până la toamnă atâţia psihologi? * Am întrebat, din pură curiozitate, de ce fostei divizii A de fotbal, devenită Liga l, acum i se zice Superliga, când, de fapt, nimic nu s-a schimbat în bine. N-a ştiut nimeni să-mi dea un răspuns…pertinent,  aşa că n-am decât să mă uit la meciurile din Bundes-liga şi la cele din Premier League a Angliei! * Citesc şi nu-mi vine să cred: în România exis­tă numai 6.000 de şcoli şi circa 160 de librării, 42 la sută dintre români nu citesc nici măcar o carte într-un an şi la examenul de titularizare recent 4.753 de profesori nu au obţinut nici măcar nota 5…Nu mă mai mir că în fosta noastră Capitală culturală europeană avem un singur cinematograf "de cartier" şi niciun chioşc de difuzare a presei în tot centrul Sibiului. * Nu că aş pune mare preţ pe opiniile care apar în revis­tele culturale din ţară, dar, răsfoind câteva, m-a surprins faptul că "marele" Festival Internaţional de Teatru de la Sibiu n-a avut niciun ecou. Asta ar trebui să le dea de gândit organizatorilor pentru ce vor face în viitor. * A mânca "sănătos" vine tot din America, ţara tuturor posi­bilităţilor. O doamnă pe nume Laura J. Miller a scris un studiu, potrivit căruia curentul mâncării "naturale" a luat naştere în secolul 19, în SUA, în curtea doctrinei Bisericii Adventiste de Ziua a şaptea, care propovăduia mâncarea vegetariană, excluzând alcoolul, cafeaua şi cea­iul, pe motiv că acestea ar "atenta la puritatea corpora­lă şi spirituală". Cu o publicitate bine orchestrată,  ideea a avut succes şi se pare că are în continuare şi în Europa. Eu rămân la principiul că nicio floare nu-i ca varza, nicio pasăre, ca porcul…* În revista România literară, care ar trebui să-şi respecte numele, apar tot felul de analize şi sinteze politice ale unor inşi care vor să se facă remarcaţi. Unul se numeşte Mircea Mihăieş şi scrie: "În România de azi nu se mai vorbeşte de co­rupţie, de abuzuri în serviciu, de furturi, de plagiate, de jafurile puse la cale de partide. Justiţiei i s-a pus botniţă, iar intelectualii critici au fost marginalizaţi  (…) "Insul ori e dus cu pluta, ori e ageamiu. La noi răul vine din faptul că doar "se vorbeşte" de toate astea, fără să se facă nimic, sub oblăduirea lui Klaus lohannis, că­ruia nu-i mai pute "ciuma roşie" , ba, dimpotrivă, o strân­ge la pieptu-i apretat, cu duioşie părintească. O mare le­hamite i-a toropit pe români, care au renunţat şi la mai vechile proteste, instrumentate de politicieni fără… portofoliu. Am ajuns o ţară a nimănui, asta-i buba. Să ve­dem dacă are cineva curajul s-o spargă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
22 august 2022 la 19:44
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 7 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 7 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.