Planificasem ca  la împlinirea a 120 de ani de la nașterea lui Olimpiu Boitoș (la Blăjel, lângă Mediașul meu natal, în 2 aprilie 1903), un bun prilej de a cuprinde o viață și o activitate vastă, să abordez aceste aspecte într-un proiect mai amplu. Boitoș s-a manifestat plenar ca istoric literar, publicist și scriitor manifestând „interes pentru domenii precum: istoria literară; istoria culturală; istoria modernă a românilor transilvăneni; istoria presei românești; critică literară și teatrală; cercetări biobibliografice privitoare la oameni de litere și de presă din secolele XIX-XX; relații româno-franceze, lexicografie” fiind autor și editor a 20 de volume, broșuri și zeci de studii și articole (Enciclopedia reprezentanților scrisului românesc, vol. I, Suceava, 2021, p. 29). O bibliografie întocmită din diverse surse, și, în special, presa timpului, ne-a întărit convingerea că subiectul în sine a fost abordat tangențial cu alte studii „disproporționat mai ample sau mai importante, nelăsând loc decât pentru inconsistente generalități sau simple consemnări” („Transilvania”, anul 84, 1978, nr. 9, p. 52). 

Tatăl purta numele de Ioan Rău-Boitoș iar mama Aurelia, ambii români ce descindeau din familii înstărite. Un frate al tatălui, Ignat Rău, moare în cursul Primului Război Mondial, în preajma  Tratatului de la Brest-Litovsk ( azi, în Belarus). 

Primele trei clase elementare le parcurge în localitatea Velț (sat în comuna Bazna, județul Sibiu), clasa a IV-a în  orașul de pe Cibin. Începe studiile liceale la Sibiu, următorii (II-VI) la Blaj, finalizate la actualul Colegiu „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, ultimii doi ani. Obține diploma de bacalaureat în 29 iunie 1921, cu calificativul „Foarte bine”. Se înscrie la Universitatea „Regele Ferdinand I” din Cluj unde urmează secția de Filologie modernă, trecând licența cu disticția „Magna cum laude” (1925). Teza de licență intitulată Activitatea lui Slavici la Tribuna”, a fost tipărită ulterior în revista „Societatea de mâine” (1926-1927). Ca student activează în postura de membru în Societatea  studenților Facultății de litere și filosofie,în Societatea studenților din regiunea Sibiului și Societatea Petru Maior, și ca un fapt picant, Olimpiu era secretarul de ședință al Ligii nenorociților în dragoste (!). La absolvirea studiilor superioare, în sesiunea din octombrie 1925, printre colegii de promoție se numără David Prodan , Paul Sabin de la Istorie și Pancratz Arnold, Vulcu Gheorghe, Orendi Emil, Rafael Ana și Tănăsachi Aurora de la Filologia modernă („Patria”, anul VII, 1925, nr. 253 din 20 noiembrie, p. 2 și „Universul”,  anul XLIII, 1925, nr. 270 din 23 noiembrie, p. 6). Din anii studenției datează și prietenia lui Olimpiu cu Nicolae Buta (1901-1941) devenit ziarist, istoric  și politician și Ion Breazu (1941-1958), după ani un remarcabil istoric și critic literar. Colegii îi porecleau „cei trei B” („Vatra”, anul 34, 2004, nr. 5-6 din 1 mai, p.175 – articolul Marinelei Opriș, Viața lui Olimpiu Boitoș).

La terminarea studiilor superioare, în anul școlar 1925/1926, este numit de către Ministerul Cultelor și Artelor în funcția de profesor  suplinitor la catedra de limba română existentă la Academia Teologică reformată și unitariană  din Cluj. 

La scurt timp după absolvirea facultății, survine decesul mamei și, odată cu acest nefericit eveniment, o sarcină în plus pentru Olimpiu, aceea de a se ocupa de educația fraților mai tineri: Teodor și Ignat.

Se căsătorește cu Violeta (1927), născută Pescariu, absolventă a Facultății de Litere și a Conservatorului de artă dramatică din Cluj, care  renunță la o carieră didactică în favaoarea celei de actriță a Teatrelor Naționale din Cluj, Timișoara și Brașov.

Devine secretar-bibliotecar la Institutul de Istorie Națională a Universității din Cluj, aflat sub conducerea lui Ioan Lupaș și Alexandru I. Lapedatu. Începând cu anul 1930 și până la sfârșitul vieții va activa  la Biblioteca centrală universitară din Cluj. 

După șapte ani de la absolvirea studiilor superioare dobândește titlul de dr. în Litere, la Cluj,  cu lucrarea Bibliografiile românești ale lui Ubicini (1932).

O primă mențiune în presa timpului referitor la Olimpiu Boitoș, consemnează participarea sa la Cursurile de vară de la Vălenii de Munte, unde, la finalizarea acestora în 1924, ia cuvântul  la Festivitatea de închidere („Adevărul”, anul XXXVII, 1924, nr.1244 din 8 august, p. 4 și „Viitorul” (București), anul XVII, 1924, nr. 4935 din 19 august, p. 2.). Fără îndoială că legătura stabilită cu istoricul Nicolae Iorga în acel an, a favorizat, având sprijinul acestuia, primirea unei burse de studii la  École Roumains en France /Școala Română de la Fontenay-aux-Roses, o pitorească localitate situată la 5 km de Parisul epocii. Școala Română de la Paris, este înființată de statul român în urma demersurilor lui Niculae Iorga în 1920. Aici, la această instituție, tinerii absolvenți ai Universităților din București, Iași, Cluj și Cernăuți își desăvârșeau pregătirea în domeniile istorie, filologie și artă.

 La Paris, unde a fost însoțit de soție, Olimpiu se adâncește în studiul relațiilor românilor cu francezii, cu predilecție a perioadei Revoluției de la 1848. Studiile efectuate în acea perioadă vor deveni, peste ani, lucrări tipărite de mare căutare.

Menționăm și alte câteva repere ale vieții și activității lui Olimpiu Boitoș: în 1928 devine membru al Sindicatului Presei Române; trei ani va funcționa în postul de secretar la redația revistei „Gând românesc” (1934-1937) timp în care este și membru al Comitetului de lectură al Teatrului Național din Cluj și membru al Comitetului de Direcție  al aceleiași unități de cultură. 

Aflat pe meleaguri clujene, Olimpiu Boitoș, în calitate de cronicar dramatic colaborează pe această temă cu ziarele „Universul” (București), „Patria” și „România Nouă”, ambele din Cluj și la reviste precum: „Societatea de Mâine”, „Ardealul tânăr”, „Gând românesc” (toate trei din  Cluj), „Scrisul românesc” (Craiova),  „Familia” (Oradea) și „Lanuri” (Mediaș). A fost cronicarul dramatic cu cea mai mare notorietate, cu cea mai mare vechime în domeniu din Ardeal.

De frica hortyștilor care l-au încondeiat pe o „listă neagră” se refugiază, în vara tristă pentru români a anului 1940, la Sibiu, centru urban unde , de altfel, își găsesc adăpost majoritatea instituțiilor culturale din „vechea capitală” a Transilvaniei. La Sibiu continuă  o polemica acerbă cu adepții lui Miklos Horty, Regent al Ungariei, acest amiral fără flotă. Boitoș este adeptul unor sincere relații de prietenie între poporul român și cel maghiar. Pentru mine personal radicalismul este de neconceput, fie de-o parte, fie de cealaltă!

La Sibiu, Olimpiu alocă o mare parte a timpului unei intense activități publicistice: este redactor la cotidianul „România Nouă” (1941), preia frâiele revistei „Luceafărul”, de departe cea mai apreciabilă (importantă, de valoare) revistă literară din Transilvania acelei perioade. Printre colaboratorii din aceea perioadă amintim pe Ion Agârbiceanu și Liviu Rebreanu și întreține o corespondență bogată cu somități ale culturii și criticii literare:Tudor Vianu, Dumitru Panaitescu Perpessicius, Nicolae Cartojan. Victor Papillian, directorul Teatrului Național din Cluj ș.a. Anul 1941 este fructuos pentru Boitoș: acum devine reprezentant al Direcțiunii Generale a Teatrelor, Operelor și spectacolelor din Sibiu  și membru al Astrei, și, totodată, înregistrează o înaltă apreciere  prin atribuirea Premiului Gheorghe Asachi de către Academiei Române. Anul următor devine membru activ al Asociației Scriitorilor din Ardeal la a cărei constituire a participat (1942). Nu este lipsită de importanță prezența sa în calitate de membru al Société dˈhistoire litteraire de la France.

A devenit profesor universitar la Academia de Înalte Studii Comerciale și Industriale din Cluj-Brașov (1943) și membru al Institutului de Lingvistică al Academiei Române, Filiala Cluj.

Din punct de vedere politic, notăm prezența sa în rândurile Partidului Național al  românilor din Transilvania și apoi ale Partidului Național Țărănesc, fapt ce va avea, în anii de după război, repercusiuni nefericite, probleme și privațiuni materiale.

În orașul situat pe malurile Cibinului, Boitoș a activat și ca bibliotecar prim la Universitatea refugiată.

Opera: Activitatea  lui Slavici la „Tribuna” din Sibiu, Cluj, 1927, 78 p; Periodice ardelene, în răstimp de o sută de ani, Cluj, 1928; Paul Bataillard et la Révolution Roumaine de 1848. Contribution à lˈhistoire des relations franco-roumaines, Paris,1928, 158 p; Une correspondance française concernant le Congrès de Berlin (1878). Lettre de la familie de Paul Bataillard publiées avec une introduction, București, 1931, 60 p.; Biografiile românești ale lui Ubicini, Cluj, 1932, 80 p.;Contribuții la istoria misiunii lui A. Panu în Apus (1864),Cluj, 52 p.; la Sibiu publică  volumul Povestiri istorice. Din trecutul românesc al Clujului, 80 pagini pe care-l semnează Ion Filimon;Teatrul lui Cehov, Oradea, 1937, 27 p.; O chestiune personală. „Ce se petrece la Teatrul Național din Cluj”, Cluj, 1938, 13 p.;

   A editat Ion Ghica, Amintiri din pribegia după 1848. Nouă scrisori către Vasile Alecsandri, 3 volume, Craiova, 1940, 221 p.+331 p.+267 pagini și Victor Papillian, nuvelist, Oradea,1940. În același an publică Raporturile românilor cu Ledru Rollin și radicalii francezi, în epoca Revoluției de la 1848,  apărută la București, lucrare premiată de Academia Română în anul următor, 283 p.; Din laboratorul literar al lui O. Goga. Cazul poeziei „În tren”, Sibiu,1942 ,10 p. și Memoriile lui George Barițiu, Sibiu; Progresul cultural al Transilvaniei după Unire, Sibiu 1942; Poezia lui Andrei Mureșianu: considerațiuni preliminare , Brașov,1943, 24 p.; De la istoria literaturii la istoria culturii românești, Brașov, 1944, 20 p.; Întâiele călătorii în Apus ale lui George Barițiu, Sighișoara, 83 p. și Delimitări între graiuri și limba literară, Sighișoara, 1947, 20 p.

Din șirul  de studii și articole elaborate de Boitoș mai reținem : Die ungarische Presse in Rumänien/Presa maghiară din România,în: Siebenbürgen, vol. I, Bucharest, 1943, p. 635-645; Contribuții la istoria misiunii lui A. Panu în Apus (1864), în: „AIIN”, VI, 1931-1935, p. 443-486; Paul Bataillard, un ami oublié dˈÉdgar Quinet. Quelques lettres inédites de Quinet, în: „Revue dˈhistoire litteraire de la France”, XXXIX, 2, 1932, p. 204-235; Le centenaire dˈun journal roumain: la „Gazette de Transylvanie”, 1838-1938, „RdT”, V, 1, 1939, p. 27-42; Slavici și Italia, în:  Omagiu lui Ioan Lupaș la împlinirea vârstei de 60 de ani. August 1940, București, 1943, p. 90-103; Eloge de lˈOccident fait il y a cent ans, par un Roumain de Transylvanie, în: „RdT”, X, 3-4, 1944, p.125-139; Lupta lui George Barițiu în 1847 pentru introducerea căilor ferate în Transilvania, în: „Observatorul social-economic”, seria II, 4-5, 1945, p. 471-493. Este o operă vastă care „nu este străină de o erudiție intenționat camuflată în caligrafia frazei clasice”.

 Încă din 1927, Nicolae Iorga, în paginile uneia din publicațiile pe care le redacta, salută în autorul studiului despre Slavici la „Tribuna” din  Sibiu, pe un „îndreptățit istoric literar să se ocupe, cu severitatea unui tribun, de marii noștri clasici, Olimpiu Boitoș vădește o mare disponibilitate de investigație documentară și o reală vocație de restituire a unei opere literare, precis și sobru reconstituită”.

N.N.Condeescu, în: „Revue critique dˈHistoire et de litterature”, Paris, 1930, îl aprecia pe Olimpiu Boitoș ca: „un istoric literar documentat și surpinzător de suplu în apreciarea actului de creație literară”.

Un alt exeget al său, B.Munteanu, nota, referindu-se la acesta în 1930, următoarele: ”Olimpiu Boitoș ne îndreptățește să sperăm că istoria literară și-a cîștigat u interpret dotat nu numai cu talent ci și cu calm indispensabil unui judecător al actului cultural, care îl ajută să convingă pe cititorul de specialitate de perenitatea punctelor sale de vedere”.

Referindu-se la Olimpiu Boitoș, pe care l-a cunoscut personal, V. Copilu-Cheatră nota: „opera sa este lipsită de orice pudră de patetism, pentru că strălucește prin austeritate și probitate” („Orizont”, idem)

Sintetizăm publicațiile la care Boitoș a colaborat:  „Anuarul Institutului de Istorie Națională” (Cluj), „Ardealul tânăr”,  „Avântul” (Brașov), „Convorbiri literare” (Iași), „Cosânzeana”(Cluj) „Dacia traiană” (Sibiu), „Dacoromania” (Cluj), „Darul vremii”,  „Familia” (Oradea), „Gazeta Transilvaniei” (Brașov),  „Transilvania”(Sibiu   „Gând românesc” (Cluj), „Lanuri” (Mediaș), „Luceafărul” (Brașov), „Patria” (Cluj), „Revue de Transylvanie”, „Luceafărul”,  „Revista nouă” (București) „România nouă”, „Societatea de mâine” (Cluj)  la care a semnat cu pseudonimul B&B (împreună cu Ion Breazu), „Scrisul românesc” (Craiova), „Transilvania”(Sibiu), „Universul literar” (București), „Studii literare” (Sibiu-Cluj), precum și volume de istorie literară, istorie modernă și istoria presei romînești din Transilvania.

A îndeplinit sarcinile secretarului de redacție la „Societatea de mâine”  1925-1928, 1931-1932), secondându-l pe Ion Clopoțel și „Gând românesc”,omul de bază al lui Ion Chinezu, ambele din Cluj) despre care istoricul literar clujean V. Fanache, în monografia Gând românesc-bibliografie, București, 1973, p. LXXXII afirma: „Postul de secretar de redacție i se potrivea de minune, căci el avea stofa literatului onest și dezinteresat, în măsură să promoveze operele și ideile altor cu devoțiunea specialistului”. În anii 1941-1944 a îndeplinit aceleași sarcini la „Lucafărul” din Brașov dar și cea de director al gazetei „Avântul” (noiembrie 1944-februarie 1945). A muncit cu pasiunea care-l caracteriza la Dicționarul limbii române contemporane, programat să apară, în patru volume, între 1955-1957.

 Și-a încheiat conturile cu viața, de pe scena căreia a ieșit „tulburător de vehement” („Orizont” ,Timișoara, serie nouă, anul XXVII, 1976, nr. 35 din 2 septembrie, p. 4-5). V.Copilu-Cheatră care l-a cunoscut personal concluziona: „Olimpiu Boitoș rămâne, prin toată opera sa, un istoric literar prob, un cronicar consecvent al actului cultural și un prieten al tinerilor pe care i-a sprijinit din banca a doua, cu stăruință și pricepere”.

                                                                                 Lucian Giura