Junii Sibiului, spectacole de excepţie la Expo 2020 Dubai

Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” a deschis seria spectacolelor la Expo 2020 Dubai, prin reprezentaţii extraordinare susţinute în onoarea Zilei Naţionale a României, în zilele de 28 februarie şi 1 martie 2022.
La invitaţia Ministerului Afacerilor Externe, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” ia parte la ceremoniile organizate cu prilejul Zilei României la expoziţia mondială din Dubai şi susţine spectacole pe diverse scene din cadrul Expo 2020 Dubai.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Incursiune în România tradiţiilor

Luni, 28 februarie, Junii Sibiului au onorat Ziua Naţională a României în cadrul Expo 2020 Dubai prin spectacolul „Romanian Journey-Living Traditions”. Special pentru acest eveniment, Silvia Macrea, manager şi coregraf, a conceput o călătorie unică prin regiunile etnofolclorice ale României, promovând comori ale folclorului nostru. Astfel, în tablourile muzical-coregrafice s-au împletit obiceiul Focul viu din Mărginimea Sibiului, tradiţii de Sânziene din Maramureş, Căluşul oltenesc şi dansuri fecioreşti transilvănene, incluse în Patrimoniul UNESCO, secvenţe premaritale specifice zonei Bistriţa, piese vocale şi piese instrumentale de mare virtuozitate, dintre care nu au lipsit „Rapsodia română”, de George Enescu, şi „Ciocârlia”.
Protagonişti au fost artiştii Ansamblului „Cindrelul-Junii Sibiului”, dansatori, instrumentişti şi soliştii Robert Târnăveanu şi Oana Tomoiagă; soliştii instrumentişti: Adrian Neamţu, Mihai Neagu, Cătălin Iancu; soliştii dansatori: Alesea Sas, George Ştreng, Titus Pîţan, Ileana Bulz, Simion Cristea. Coregrafia: Silvia Macrea; asistent coregraf: Alesea Sas; conducerea muzicală: Gabriel Popescu.
Spectacolul a avut loc la Amfiteatrul Dubai Millennium, a fost transmis live pe pagina de facebook Pavilionul României Expo 2020 Dubai şi este disponibil la următorul link: https://fb.watch/bsH02pXH9R/ .

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Ceremonia ocazionată de Ziua Naţională a României

Astăzi, când la Expo 2020 Dubai se sărbătoreşte Ziua Naţională a României, Junii Sibiului au luat parte la ceremonia de deschidere a evenimentului, transmisă live la următorul link: https://fb.watch/btCz1Ep-HP/
Ceremonia a debutat cu arborarea drapelelor Emiratelor Arabe Unite şi României, intonarea imnurilor celor două ţări şi discursurile rostite de ES Najeeb Mohammed Al-Ali, Director Executiv al Expo 2020 Dubai, şi ES Adrian Măcelaru, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipontenţiar al României în Emiratele Arabe Unite. Apoi, artiştii sibieni au propus descoperirea României prin intermediul patrimoniului imaterial, conceptul artistic valorificând deopotrivă vigoarea dansurilor populare româneşti prin avalanşe de piruete şi bătăi în cizmă, obiceiuri şi momente pline de lirism, bogăţia costumelor populare din diverse zone ale ţării.
În Pavilionul României, pentru delegaţii oficiali şi toţi vizitatorii, Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului” şi Ansamblul Artistic „Ciprian Porumbescu” din Suceava au susţinut, în paralel, demonstraţii artistice prin care au promovat frumuseţea folclorului românesc.
Tot astăzi, celebrând tradiţia mărţişorului, obicei cuprins în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial UNESCO, Junii Sibiului au oferit mărţişoare personalizate doamnelor prezente în Pavilionul României la Expo 2020 Dubai.

Aplauze la scenă deschisă şi online

Reprezentaţiile susţinute de Junii Sibiului au fost urmate de ropote de aplauze în Dubai, dar şi în mediul online, acolo unde români şi străini au postat sute de comentarii: „Foarte frumoase scenariul şi coregrafia! Dansatorii şi muzica la înălţime, ca de obicei!”, „Super artişti… Speciali… Succes tuturor şi abia aştept să ne revedem”, „Nici nu se poate altfel! Sunt adevăraţi şi grozavi”, „Emoţionant….vă mulţumim”, „Extraordinar spectacol!!! Mii de aplauze, mii de felicitări!!!”, „Cindrelul-Junii Sibiului  sunteţi cei mai tari! Adevăraţi profesionişti!!!”, „Extraordinar! Un spectacol marca Silvia Macrea! Bravos!”, „Suntem mândri cu aşa ambasadori!”,  „Felicitări, România, tot respectul pentru Junii Sibiului!”. 
***
Acţiunile CJCPCT „Cindrelul-Junii” Sibiu sunt posibile cu finanţare din partea Consiliului Judeţean Sibiu.

01 martie 2022 la 20:47
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Mihai POP
acum 59 minute
Sibianca Ghizela Vonica a câștigat „masters”-ul de alergare montană de a Stâna de Vale
Sâmbătă, 5 iulie, a fost o zi cu adevărat bună pentru Ghizela Vonica. Prezentă la Campionatul Național de...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 4 ore
Românii par a nu mai dori intermediari pentru vacanţe. Aproape jumătate îşi rezervă direct transportul și cazarea
Un studiu realizat de către Reveal Marketing Research pentru evidenţierea principalelor comportamente și criterii de decizie ale românilor...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 5 ore
Motociclistă accidentată pe Şoseaua Alba Iulia
IPJ Sibiu informează că polițiștii rutieri au intervenit la un accident produs pe Șoseaua Alba Iulia. Polițiștii au...
Actualitate
1 min de citit
Autor Mihai POP
acum 6 ore
Ghidul Michelin: Muzeul Astra – Locul I în topul muzeelor din România. Brukenthal ocupă locul IV
Noua ediție a Ghidului Verde Michelin dedicată muzeelor și turismului cultural din România plasează Muzeul Astra din Sibiu...
Actualitate
1 min de citit
Autor Ovidiu BOICA
acum 6 ore
(UPDATE) Matthew Riccitello, favorit la câștigarea Turului Ciclist al Sibiului după ce trece al doilea linia de sosire la Păltiniș Arena
Americanul are acum 66 de secunde în clasamentul general în fața lui David De La Cruz, iar Turul...
Actualitate
5 min de citit
Autor Ștefania Vesa
acum 7 ore
Construiești o casă? Hai azi la Ravago și pornește cu dreptul!
Cei care își doresc o locuință construită bine, cu materiale de calitate și soluții moderne, mai au astăzi...
Actualitate
2 min de citit
acum 8 ore
Accident lângă Avrig: O autoutilitară a lovit un pieton
Sîmbătă, polițiștii rutieri au intervenit, în urma unui apel la 112, la un accident produs pe DN 1,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 1 zi
Video/ Pregătiri intense pentru prima seară la Festivalul „Bujorul de Munte”. Drumeţie, mâncare tradiţională şi proiecţie de film
Vineri după-amiază, Gura Râului a intrat în atmosferă de sărbătoare. Festivalul "Bujorul de Munte", eveniment așteptat atât de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
“Litoralul Sibiului” de la Lacul lui Binder. De succes local dar prea sărac în oferte pentru a se vorbi de turism
Sibiul are şi el mini-litoralul său, în afară de "standardul" Ocna Sibiului, care este altceva şi care mai...
Actualitate
10 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 zi
Bărbat şi femeie, daţi dispăruţi. Au plecat în Cehia şi nu au mai dat niciun semn
Poliţiştii sibieni caută un bărbat și o femeie în vârstă de 56 de ani, care au plecat de...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 08.07.2025 NEMSA, strada PRINCIPALA partial 08:00...
Actualitate
1 min de citit
acum 1 zi
Întreruperi de curent
Distribuție Energie Electrică Romania – Sucursala Sibiu anunță întreruperea alimentării cu energie electrică: Nr. crt. Data întreruperii Localitatea/Adresa Intervalulorar   1 07.07.2025 PROD, strada PRINCIPALA partial 09:00...
Actualitate
1 min de citit