Isteria uleiului nu a ajuns la Sibiu. Dar prăduiala, da!

Ei bine, după ce s-a făcut mica asta liberare de măşti şi alte măsuri restrictive, super-românii noştri au simţit iar dorul de prăduială. Pretextul a fost (şi este) războiul din Ucraina.    

Prăduială să fie, că motive găsim…

Că vorba aia, îţi pui steguleţe la profil, faci liste negre cu "putinişti", pui mutre furioase la război şi lăcrimoase la refugiaţi, veselii la bunii români care, uite, îi ajută pe cei aflaţi în necaz, dar implicarea, în general, se cam opreşte aici. Ca o compensaţie pentru că au ars-o cu mesaje boicotiste cu "să nu alimentaţi de la Lukoil", când a fost cazul, au încărcat benzine şi motorine ca sparţii, doar că unul a alimentat de la o pompă mai scumpă şi ca să nu pice de fazan aşa, de singur, a împrăştiat duma cu "se scumpeşte benzina la modul nemaivăzut" şi poc, o ţară întreagă a băgat nişte cozi la benzinării de ziceai că s-a reîntors anul 1987 când o pilă la benzinar era aur curat şi când era mai tare să fii măcelar decât profesor universitar.  Ba chiar făceau coadă, fără prea multe scrupule că alimentează "tancurile lui Putin", şi la Lukoil. Cu ocazia asta am văzut un întreg arsenal al penibilului românesc. Umpleau de ziceai că e gratis, bazine din plastic din acelea de apă, damigene, cisterne pe roţi din vremea CAP-urilor de ziceai că eşti în Mad Max, chiar şi pubele de "plastic-metal", din cele galbene. Toată ghiolbăneala asta octanică a fost spălată însă de unii experţi în toate care au spus că totul a fost o diversiune putinistă venită via Orban din Ungaria la care sărmanii români au pus botul, pardon, s-au lăsat manipulaţi. Nimic despre realitatea reală: un sindrom al nehalitului, al falsului sărac şi al îmbuibatului cu orice preţ.
Aia cu iodul nu ştiu unde să o clasez sau plasez, probabil la aceeaşi categorie la care i-aş pune pe purtătorii de mască de i-am văzut luni prin Sub Arini, adică sindromul "of, sănătatea mea (care este, gen)". Îmi amintesc însă că lumea a involuat faţă de cum eram noi pe vremea lui Cernobîl, pardon, Chernobyl. Noi râdeam ca la filmele cu Piedone când ne-au dat căcăria aia de pastilă de iod care cică ne proteja de radiaţii, acum văd că se iau la bătaie pe aşa ceva, că uite, vine atomica.

Ultimul răcnet în materie de prăduială este, de ceva timp şi deocamdată, uleiul. Au aflat ei de la ştirile care trebuie să te panicheze, că Ucraina era mare producător de floarea soarelui şi că acum, cu războiul, cam pa-pa producţie şi recolta şi implicit ulei pe piaţa europeană. De parcă în magazine la noi ar fi ulei ucrainian. Faptul că şi noi producem ulei de floarea soarelui şi că, chiar din tren, de la Bucureşti la Medgidia numai câmpuri de floarea soarelui – şi grâu – vezi, nu se pune. Important e să iei ulei cu baxurile ori ca să îl bagi la bişniţă, ori să-l laşi în beci să râncezească alături de stocul de făină din martie 2020.
Tot privind ştiri şi vizionând poze care devin enervante cu disperaţi cu cărucioarele pline, e normal să mă întreb dacă nu vine aşa ceva şi pe la noi pe la Sibiu că vorba aia, e ful de gospodari şi pe aici. Sau dacă nu cumva chiar a început.
Am fost după ulei şi nu am găsit ulei

Chiar că am fost după ulei. O sticlă, pentru că cea "veche" era cam pe ducă. La hipermarketul de unde iau de obicei, ulei, era din bici. La fel, orice era zacuscă dispăruse. Întreb de ulei, o fată din "staff"-ul care aranja în rafturi îmi răspunde destul de fără chef că ulei "nu mai e". Apoi mi-am amintit că a fost ziua în care Raed Arafat a spus că ar fi bine ca românii să aibă un stoc de alimente şi conserve în caz de ceva. Un om normal ar fi realizat că Raed Arafat sau oricine de la DSU sau ISU sau oricare alte structuri de apărare civilă spun asta cel puţin o dată pe an, că aşa scrie la cartea aia a lor. Până acum nu îmi amintesc să-i fi pocnit conştiinţa pe români în aşa hal, că pe vremea când sunau sirenele acelea de exerciţiu, se circula ca la nuntă, deşi nu trebuia. Aşa că, fără ulei dar cu întrebarea obsedantă dacă i-o fi pocnit şi pe concitadinii mei infectarea cu covidul cumpărăturii la vrac, şi al prăduielii de orice "că nu ştii când trăbă", m-am decis să fac o verificare în teren.

Ulei mai este,  dar se vede  că aţi dat iama în el

Îmi fac un traseu în zona "mea", că şi aşa e bogată în super-hipermarketuri başca un mall, pardon Shopping City. Şi mimez că umblu după ulei, deşi de fapt, umblu şi după ulei, dar nu aşa, cu tona, cum am văzut la ştiri şi "pe reţele".
Prima escală este la magazinul (îmi e mai uşor aşa să-i zic, că te încurci în market, expres, super şi hipermarketuri) de dincolo de locul unde nu găsisem seara ulei. "Da de ce nu dai nume?", aud întrebând din sală. Nu dau nume. O dată, nu le facem reclamă, nici antireclamă. A doua, nu am chef să ofer aici, pe tavă, coordonatele exacte unde găseşti, ce găseşti şi cu cât, pentru că la pariu că în minutul doi, doi şi ceva o să fie invazie de prăduitori care o să-şi umple portbagajul, durându-i la patină de alţii şi nelăsându-le nici măcar o sticlă îndoită, ca de obicei, că aşa e o parte consistentă din românul nostru: omenos pe Facebook dar hârău în lumea reală, foarte umanitar din tastatură dar superegoist când e vorba de burtă şi frumoasa stare de îmbuibare.
Deci, la sus-numitul magazin, în faţă, tronează o reclamă la, ia ghici, ulei! La un preţ bunicel. Intru, îmi bag sacul în locul unde laşi sacii şi intru să văd cum stăm. Mai ales la ulei. Ulei, în principiu, este. Adică, obiectiv spus, au prăduit dar a mai şi rămas. Ulei din reclamă nu am văzut, că preţurile erau cam de la 11 lei la 16 lei, asta rotunjit. Iar la raftul cu pricina şi de profil, era cam pustietate. Că dacă e isterie în alte zone, de ce nu ar fi şi la Sibiu? Paradoxal este că de aici face aprovizionarea o categorie mai tânără a populaţiei, la care poate aveam mai multe pretenţii decât de la purtătorii profesionişti de traistă, ajunşi la vârste mai mature. Deci am văzut, mersi, gudbai.

Mergem mai departe şi ajungem la Shopping City, cu hipermarketurile alimentare din incinta lui, acolo unde Arafat a interzis nevaccinaţilor aprovizionarea din motivul acela foarte ştiinţific cu argumente din zona lui "pentru că de-aia". O tură prin exterior mă lămureşte că momentul nu este neapărat cel de vârf  şi că cei care cumpără, cumpără la modul normal. Cu excepţia unora care probabil stau în Sudan sau altă zonă deşertică, pentru că au luat nu ştiu câte baxuri de apă plată. Dar, în linii mari, cu excepţia parcării veşnic aglomerate de nu ştii dacă aici staţionează doar cumpărătorii sau oricine are chef, nu se observă nimic remarcabil.

Intru în primul "alimentar" la care nu aveam voie deloc-deloc decât cu certificat verde. Din inerţie, mă uit după bodigarzii care scanau pe cei certificaţi, dar se pare că acum au altă treabă. Intru ca vodă, îmi iau un coş funcţional, şi patrulez după ulei. Şi aici sunt oarecari semne de cumpărături în sevraj, dar uleiul ori a fost cruţat, ori era destul în depozit şi l-au pus, cât de cât la loc. Oferta era destul de variată, ca de altfel şi preţul: de la 10,40 lei la 17,20, ho, uşurel, nu vă revoltaţi, ultimul era la recipient de 2 litri. Bifăm aşadar şi aici că "avem" multrâvnitul ulei şi că nu trebuie să intrăm în panici, ceea ce vă dorim şi vouă.

La celălalt magazin, situaţia este cea mai OK. E ulei destul, evident, de la 8 lei şi ceva la 18 (recipienţi mari) şi nu văd să fie "găuri" în raft la aşa ceva. Ba chiar aici a intervenit – bravo – o "raţionalizare": nu poţi lua mai mult de 18 sticle de persoană. Ceea ce mi se pare oricum enorm. Ce să faci cu 3 baxuri de ulei? De persoană? Baie? Eu aş fi raţionalizat la 3 sticle de om şi nu am mai fi avut nici isterie, nici ştiri cu isterie.
Mai aveam în plan şi alt hipermarket, dar am renunţat. O dată pentru că dacă se găseşte şi la ei, atunci nu mai e nevoie să merg, apoi, dacă totuşi, nu se găseşte la ei, se găseşte dincolo, aşa că idem, tot nu are rost să merg, plus că eram şi eu cu rezultate de shopping pe mine, că aveau salată şi ceapă verde şi mi s-a pus pata de salată de salată. Cu ulei de măsline, că la ăla nu se înghesuie nimeni…
Aflu, pe surse, că e ulei şi prin alte locuri, chiar dacă i-au ridicat preţul, mulţumim panicaţilor. Păi e normal să se scumpească, atunci când cererii nu-i mai ajunge oferta. Aşa, uite de la o medie de 8 lei per sticlă (cu picurător) am ajuns la una de 10 lei per sticlă. Deci isteria asta fomistă a urcat preţul cu 2 lei. Sau, na, să punem şi scumpirile la energie, mulţumim frumos.        

Dacă nu prăduim ulei, prăduim altceva

Veţi spune că bine, e ulei, uite câtă civilizaţia pe Sibiu şi sibieni, care dau dovadă de raţiune şi cumpără cu spirit de răspundere şi conştiinţă comunitară. Da, e ulei dar cred că meritul mare este că ori e destul în depozit ca să acoperi găurile din raft, ori aprovizionarea se face foarte bine şi ce lipseşte este rapid înlocuit. Dar fiţi pe pace. Dacă nu prăduim ulei, la Sibiu se prăduieşte altceva.
Tot vânând cantităţi şi preţuri şi "e/nu e", am văzut că multe alte produse au fost victimele fomismului panicard valah. Evident, au dat atacul la făină. Indiferent ce ar fi, molimă, război, secetă sau inundaţii, primul lucru e să rupi uşa la făină. Apoi, ciudat, oţetul. Or pune de murături acum, că la toamnă poate vom fi în război şi ciuciu oţet pentru "crastaveţi" şi gogonele şi ardei umplut cu mâna şi cu varză. La fel, grişul e şi el victimă a datului iama prin rafturi. Că poate te gândeşti să faci un copil în lipsă de altceva, şi trebuie să îi dai griş, şi dacă atunci nu va fi griş?
Făina a re-devenit lait motiv de umplut portbagajul, iar. Oriunde te duci, vezi rafturi aşa, ca gurile cariate, cu lipsă în ele. Noa făina e lipsă deşi este. La fel, se dă atacul la mălai dar numai la ăla ieftin. Paradoxal, într-un loc au atacat conservele de carne în suc propriu, că nu mai sunt. Sau castraveţii acri la borcan dar şi acolo tot cu "discriminare" la preţ, cei consideraţi mai scumpi fiind lăsaţi în pace, ca de altfel şi uleiul de măsline. De remarcat alte "lipsuri" la categoria mazăre. Interesant, ce gusturi ciudate au sibienii vechi sau mai noi. A, la fel, nu înţeleg ce au cu cacaoa (cacaua?), că şi asta este cam prăduită.
De remarcat că sunt bere, conserve de peşte, vinuri şi legume proaspete: la fel, zona de librării şi muzică nu are de suferit, nici cea de televizoare LCD ori boxe portabile. Vorba aia ceauşistă, "încă e bine"… Evident că e bine, până poţi umple portbagajul…
Deci, nu ştiu cum să spun, la Sibiu ori nu a fost CHIAR AŞA nebunie, ori a fost, dar s-a acoperit iute din stoc. Sper să treacă fiţele astea de mari cumpărători, care nu fac bine nimănui pentru că dacă ai luat şi nu a fost nevoie, ai în plus şi nu ştii cum să scapi. Sau dacă ai luat şi, să zicem, nu s-a mai găsit după aia deloc-deloc, oricum ţi se va termina stocul într-o zi şi vei ajunge tot să te uiţi în gol. Hai noroc şi fără isterie la shopping!
 
Notă: plimbarea de  aprovizionare a fost executată marţi, 15 martie (Ziua Ungariei), în jurul orelor 11:45-12:40. Ce va fi fost după aceea, nu mai e treaba mea, nu daţi vina.