Foto: Răzvan NEGRU
Cum să transformi o fotografie cu valoare de document istoric, dar alb-negru într-un kitsch de zile mari? Simplu: o colorizezi. E o modă acum în zona virtuală să colorizezi poze ne-colorate. Mai stângaci, mai stupid sau la modul profesionist, colorizarea s-a răspândit ca moda frizurilor „beatles” în anii ’60. Oriunde, orice, trebuie în culori. Alb-negrul nu mai mulțumește, plus că el s-a mutat în zona discursurilor privind simpatiile și antipatiile publice unde face treabă excelentă că știți voi, cine nu e „alb” e „negru” și invers.
Da, știu. Cijne critică demersul acesta de fapt se oftică pentru că nu își colorizează pozele.alb-negru proprii sau din colecție, îi e ciudă pe talentul inteligenței artificiale care știe la fix („fix și ceva” vorba lui Trandafir din seria BD) ce să facă din nuanța aceea de gri și efectiv este împotriva științei și progresului universal, ca să nu mai pomenim de digitalizare. Am văzut chestii și mai și decât să faci pomii verzi, cerul albastru și acoperișurile roșii. Și isteria continuă și se dezvoltă.
Cineva (da, recunosc că are talent la asta) „umanizează” (și colorizează) picturi clasice, de zici că e fix modelul după care s-a realizat opera de artă. Numai că sunt anumite probleme. Dincolo de „uai ce faine!”, dincolo de „colorizează-mi și mie poza cu străbunica în costum popular”, dincolo de „editarea” cu inteligențe artificiale, dincolo de tot fardul și rujul ăsta digital, se ascund erori care pur și simplu fac praf ceea ce este în original.
Uite, un om bun a vrut să-mi facă o bucurie și mi-a colorizat o imagine cu foștii colegi de lucru. Îi mulțumesc (și) aici pentru asta. Numai că acea editare a comis-o rău. Unul dintre colegi, cărunt și faimos pentru asta la vremea lui, a devenit subit blond. În fundal, câțiva soldați de la armată, în uniforme kaki, au devenit soldați de la miliție, în uniforma albastre. În locuri mult mai faimoase cu privire la calitatea manipulării foto, unde chiar se dă silința să se ofere calitate (bănuiesc că nu moca, dar asta e), umanizarea” portretelor (indiferent de e vorba despre picturi sau fotografii) le desființează tocmai aspectul și frumusețea originalului. Zici că sunt oameni de acum, costumați pentru un reenactment sau un film de epocă. Se pierde ideea că fiecare secol, chiar fiecare deceniu, avea şi are fizionomia lui, pe care nu o poți înlocui din câteva clickuri. Apoi, ca asemănare, nu iese ca originalul. O tânără țărancă din Muscel arată ca o studentă de acum, dar costumată mai etno. Vlad Țepeș zici că este vecinul din blocul de lângă sau nenea acela din faţa ta care întreabă 100 de chestii la carmangerie de te calcă pe nervi. Dacul „revitalizat” din bustul original de la Vatican seamănă cu un rocker de o frumoasă vârstă care ascultă coveruri de la trupa de cover din pubul „de rockeri”.
Nu mai pomenesc aici de reeditarea unor ilustrații sau fotografii de epocă sau doar vechi. Am râs enorm când am văzut că versiunea restaurată pe color a unei fotografii cu turnurile de pe Cetății a transformat zidul „clasic” din cărămidă într-un zid din acela de piatră ca în Sicilia sau Grecia. Versiunea „inteligentă artificial” a unei imagini clasice pentru Sibiu, șantierul de pe Lungă cu viitorul parc, a transformat cărările din pământ în alei asfaltate, o chestie neidentificabilă din mijloc a devenit o arteziană, plus că apar niște mașini fantomatice inexistente nici atunci, nici vreodată.
De ce nu lăsați pozele așa cum sunt? Asta e valoarea lor. Să fie vechi și alb-negru. Altfel sunt la fel de kitschoase ca o casă medievală renovată cu materiale industriale din magazinul de specialitate. Adică nu. Chiar dacă e lucios, nu e valoros. Cel puțin la civilizați.
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Mihai POPA
Ștefania VESA
Cosmin PAL
Ovidiu BOICA
Vlad IGNAT
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Ștefania VESA
Colorizare- colorizare, dar ce ziceti de pozele facute cu IA care arata cum stateau romanii la coada inainte de 89?