Ipoteticele ipoteze și prematura cafteală

Acasa >

Articol

Toată ciorovăiala asta politică, întreținută aparent din grijă pentru țară are, de fapt, mize ceva mai îndepărtate legate de alegerile prezidențiale. În 2024 bătălia pentru Cotroceni se dă de la egal la egal fără vreun candidat ce pleacă din postura de favorit, așa cum s-a întâmplat în 2019. Chiar dacă nu avem încă nume clare listate fie și la bursa zvonurilor cu damf semi-oficial de credibilitate, putem să aruncăm ochiul presupunerilor prin ogrăzile politice din care peste vreun an și jumătate vor ieși candidații cu desaga de promisiuni în spinare. Sunt unii amatori de scenarii care spun că premierul Nicolae Ciucă ar putea fi candidatul PNL la prezidențiale. O fi generalul mai decent decât alți politicieni, e drept că se ține departe de scandaluri, de șușanale politice la vedere, dar îi lipsește instrucția pentru războiul pe care îl presupune asaltul Cotrocenilor. Nicolae Ciucă e liderul de conjunctură al PNL și e greu de crezut că liberalii cu oarece greutate în partid se vor încolona îndărătul său pentru a porni la luptă. Ciucă nu e nici orator strălucit, nici strateg infailibil, nici vreun personaj carismatic, așa că nu strânge prea multe mize la casa de pariuri politice. Din partea stângă a scenei politice ar putea ateriza vestea candidaturii lui Mircea Geoană, dar presupunerea stă cât de cât în picioare acum; într-un an și jumătate se mai pot întâmpla multe, mai pot apărea și dispărea pandemii. Desigur, episodul ”Mihaela, dragostea mea!” s-ar cere răzbunat, dar nici Mircea Geoană nu mai e cel de acum 13 ani. Dacă luăm în considerare că imaginea sa nu mai e asociată neapărat cu sigla PSD și că a prestat în cea mai mare organizație militară a lumii, am putea spune că un Geoană reinventat s-ar ancora mai bine decât în 2009 în lupta pentru Cotroceni. Din zona în care evoluează USR și PLUS se presupune că ar putea apărea Laura Codruța Kovesi, unii dintre cei ce au comentat o posibilă candidatură a fostei șefe DNA făcând trimitere la curentul feminist ce se bucură de succes, exemplificându-și teza cu victoria Maiei Sandu. Privind de la distanța de un an și jumătate, posibilele candidaturi ale lui Mircea Geoană și Laurei Codruța Kovesi par a fi variante de luat în seamă pentru formațiunile asociate cu cei doi posibili competitori. În privința PNL, locul de candidat la prezidențiale pare vacant, iar misiunea desemnării unui concurent liberal pentru prezidențiale nu e chiar una ușoară. Și totuși, vorbim despre ipotetice ipoteze dacă e să forțăm termenii, fiindcă, după cum spuneam într-un an și jumătate se pot întâmpla multe. Și atunci? Care e rostul tot mai vizibilelor contre politice din coaliția de guvernare, devreme ce nu există un plan bătut în cuie, o miză reală. Prematura lor cafteală cu bătaie către prezidențiale ne arată -de fapt- nivelul clasei politice, incapabile să promoveze la gimnaziu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
28 iunie 2022 la 13:00

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Dezgropați și proptiți în geam
Vi-i mai amintiți pe cei 15 mii de specialiști ai Convenției Democrate, pe care ni-i fluturau pe sub...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină
Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
O altfel de bursă, o altfel de prăbușire, aceeași revenire
Sâmbătă, pe când Papa Francisc pleca din această lume, lăsând urii un adversar mai puțin, sub cupola de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit