"Între noi şi cei care-au murit…"

Prăbuşit în interiorul meu de câtăva vreme, căutând alinare, m-am refugiat între cărţi prăfuite. (Vă spun acum un secret: în biblioteca mea n-am lăsat pe nimeni să dea cu aspiratorul, cu peria sau cu cârpa, considerând că praful, precun noroiul, nu rugineşte şi conservă!) Am luat, la întâmplare, antologia întocmită de Mircea Bra­ga în 2016, "Ştefan Aug. Doinaş. O sută şi una de poezii", o colecţie iniţiată de Editura Academiei Române. Am frunzărit-o, remarcând, încă o dată, gustul estetic al… esteticianului Mircea Braga, care a reuşit ca, din noianul de volume şi de versuri ale lui Ştefan Popa (26 aprilie 1922-25 mai 2002), cum scria în buletinul de identitate al lui Ştefan Augustin Doinaş, să aleagă 101 poeme reprezentative pentru cel care a fost nu doar poet, ci şi eseist, traducător, deţinut politic, academician, senator, turnător la Securitate, interzis să reintre în viaţa literară, soţul prim-balerinei de la Opera Ro­mână, Irinel Liciu (care, a doua zi după moartea lui, s-a sinucis, după 44 de ani de căsnicie). Omul nu cred că a fost fericit, creatorul, da, deşi…: "Între noi şi cei care au murit/peste cruci de lemn în cimitire/stă aer plâns, nelămurit/ca o slovă roasă în psaltire/Au uitat cei ce s-au dus vreun gest?/Ne mai cer cuvântul de adio?/Raza lunii nu ne-ar ţese-acest/semn pe pânză dac-am înnădi-o?/Stăm pe prag şi ne uităm în sus/Stelele-miori cu pas cuminte/zi de zi trec albe spre apus/zi de zi pasc viaţă pe morminte". Chiar dacă ar fi scris doar poemul "Mistreţul cu colţi de argint", Doinaş ar fi rămas în istoria literaturii române * Un alt oropsit de soartă şi de regimurile din România a fost avocatul scriitor Petre Pandrea (1904-1968), oltean aprig, cu principii: "Sunt băştinaş, lipsit de indolenţă. Nu mă las pros­tit de oameni şi evenimente, încerc să gândesc rural, ca mama, ca tata, bunicii, baba Stanca şi baba Ilinca". A înotat toată viaţa împotriva curentului: în perioada 1933-1944 i-a apărat pe comunişti în procese, în 1947-1948 a pledat pentru ţărănişti, în 1953-1958 le-a luat apăra­rea ordinelor călugăreşti. Arestat şi închis de patru ori în timpul regimului Antonescu şi în perioada 1948-1952, închis la Ocnele Mari chiar de "prietenii" lui comunişti, pentru care pledase gratis înainte! N-a fost destul, aşa că i s-au găsit alte bube şi-a mai fost condamnat o dată, închis la Aiud în perioada 1958-1964, pentru că a ponegrit şi calomniat tot ceea ce este legat de Partidul Muncitoresc Român" şi că "a afirmat că Demetrescu Radu Gyr, condamnat la moarte, este un foarte mare poet". Vă redau cu plăcere câteva citate din acest martir, ales post-mortem membru al Academiei Române: "Mândria este apărarea autonomiei personalităţii împotriva me­diocrităţii disperate şi obraznice; Să nu ceri bani de la popi, călugări, doctori şi avocaţi. Ei ştiu să primească plocoane, nu să dea; Dacă nu faci divagaţii în Valahia, eşti pierdut; divagaţii în discuţii şi diversi­uni la fapte; Jurnalistica este o meserie bună, cu condiţia de a o părăsi la timp; Avocatura este o meserie ingrată, în care ai de-a face cu psihopaţi, veleitari, răufăcători, utopici. Le faci binele cu sila, uneori; Poporul român nu e tolerant din imbecilitate fizică sau morală, ci din marea lui capacitate biologică de a asimila ginţi străine, printr-un dulce stil de viaţă". Are multe vorbe de duh în volumele de memorii, publicate de fiica lui, pe care vi le recomand: Soarele melancoliei, Turnul de ivoriu, Crugul mandarinului, Garda de Fier. Jurnal de filosofie politică. Memorii penintenciare.