Încep Concertele pe Acoperiș de la Filarmonică

Încep Concertele pe Acoperiș de la Filarmonică

Serie de „Concerte pe Acoperiș” de la Sala Thalia revine între 1 și 15 august. Ajuns la ediția a VI-a şi considerat cel mai îndrăgit proiect estival al Filarmonicii evenimentul aduce, timp de două săptămâni, „o selecție eclectică de concerte și artiști într-un cadru neconvențional – acoperișul Filarmonicii, aflat pe zidul cetății, transformat într-o scenă panoramică deasupra orașului”, după cum transmite comunicatul Filarmonicii de Stat Sibiu.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Festivalul reuneşte nume importante ale scenei internaționale, artiști români consacrați și proiecte interdisciplinare. Publicul va putea descoperi 12 zile de concerte într-un spațiu neconvențional, în care orașul devine fundal, iar muzica o experiență trăită direct sub cerul verii.

Programul „Concerte pe Acoperiș”

Vineri, 1 august, Ora 20, acoperișul filarmonicii: „Opera Sunset”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Seara de deschidere aduce pe scenă un trio de excepție: soprana Veronica Anușca, baritonul George Petean și pianistul David Crescenzi, alături de tinerii cursanți ai Academiei „ICon Arts”. Artiștii vor interpreta o selecție de arii celebre din repertoriul de operă – un program luminos, expresiv și elegant, care îmbină experiența marilor scene cu energia generației tinere.

Sâmbătă, 2 august aduce trei momente distincte în cadrul festivalului. Dimineața, de la ora 10, în Sala „Henry Selbing”, cei mai tineri spectatori sunt invitați la „SoNoRo Kids”, un concert educativ susținut de pianistul Dragoș Dimitriu, care îmbină muzica clasică și temele celebre din filme, cu imaginația și umorul. După-amiaza, de la ora 18, Orchestra „Grenzenlos”, formată din tineri muzicieni din Germania, România, Polonia și Lituania va urcă pe scena Sălii Thalia cu un program dedicat păcii, conviețuirii și valorilor europene, sub titlul „What a Wonderful World. Give Peace a Chance”. Seara, la ora 20, pe acoperișul filarmonicii, Dragoș Dimitriu revine într-un recital solo în care muzica spaniolă, George Gershwin și improvizația cinematografică culminează cu o versiune electrizantă a lucrării „Rhapsody in Blue”.

Duminică, 3 august, ora 18, acoperișul filarmonicii: Concert Ada Milea, Berti Barbera & Victor Panfilov – „Amintiri din copilărie”.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Una dintre cele mai așteptate seri ale festivalului: un concert-teatru plin de umor, fantezie și inteligență muzicală, inspirat de universul lui Ion Creangă. Muzică, poveste și efecte sonore într-o formulă unică, semnată Ada Milea.

Miercuri, 6 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: cvartetul „Avantgarde” – „Back to the Roots”

Un program eclectic, cu lucrări semnate de Schubert, Piazzolla, Ceaikovski, Mancini și suite tradiționale din Transilvania și Banat. Cvartetul „Avantgarde” propune o călătorie prin rădăcini muzicale, cu aranjamente moderne și o interpretare dinamică.

Joi, 7 august, ora 20, acoperișul filarmonicii. „Trei Parale” – „România. 100 de minute”

Un concert-document excepțional: muzici vechi, culese și reconstituite etnomuzicologic, aduse pe scenă prin instrumente tradiționale rare. Florin Iordan și colegii săi refac traseul sonor al României de acum un secol, cu rigoare și emoție.

Vineri, 8 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: „Lucerne University Jazz Group” (Elveția)

Studenți ai celei mai importante universități de arte din Elveția explorează teritorii sonore contemporane, cu influențe de world music, improvizație și jazz european.

Sâmbătă, 9 august începe tot în Sala „Henry Selbing”, de la ora 10, unde cvintetul „VIVA” prezintă „Anotimpurile” de Vivaldi într-o formă adaptată copiilor, cu introduceri narative, explicații și o interpretare sensibilă, menită să aducă mai aproape universul baroc.

Seara, la ora 20, pe acoperiș, are loc concertul de operă susținut de soprana Diana Țugui și tenorul Salvatore Cordella, alături de cursanții Academiei „ICon Arts” și pianista Lelia Serafinceanu – un program de arii celebre care aduce atmosfera marilor scene lirice în mijlocul orașului.

Luni, 11 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: Teodora Brody & Stanley Jordan – „Impromptu”.

Una dintre cele mai importante prezențe ale ediției 2025: un concert complet improvizat, fără repetiții sau partituri, creat în timp real de vocalista Teodora Brody și chitaristul american Stanley Jordan. O întâlnire artistică rară, în care jazzul se îmbină cu influențe clasice, soul și sunete poetice.

Marți, 12 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: „Sarah Buechi Quintet” (Elveția)

Jazz vocal și compoziții originale semnate de Sarah Buechi – o voce complexă a jazzului european actual, influențată de muzica sud-indiană și limbaje contemporane.

Miercuri, 13 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: Rain Sultanov & Hikmat Baba-Zada Duo (Azerbaidjan) – „Forgiveness”.

Un concert rar și rafinat, pentru saxofon și pian, construit în jurul temei iertării. O experiență sonoră meditativă și subtilă, semnată de doi dintre cei mai vizionari artiști ai scenei jazz din Caucaz.

Joi, 14 august, ora 20, acoperișul filarmonicii: „The Story of 1900. A Jazz Suite” – o producție Teatrul „Apropo”.

Inspirată de romanul „Novecento” de Alessandro Baricco, această suită pentru sextet de jazz, recitator și video mapping construiește o lume imaginară, între sunet și imagine. Muzica: Ștefan Stoianovici. Design video: Radu Marțin. Regie muzicală și vizuală: echipa Teatrului Apropo.

Vineri, 15 august, 20, acoperișul filarmonicii: „Celelalte Cuvinte” – concert rock

Festivalul se încheie cu una dintre cele mai longevive trupe de rock din România. De peste 40 de ani pe scenă, „Celelalte Cuvinte” aduce pe acoperișul Filarmonicii o energie inconfundabilă și o selecție de piese emblematice.

În fiecare zi de concert, cu excepția serii de 3 august, publicul este invitat să înceapă experiența muzicală mai devreme, pe terasa Filarmonicii. Între orele 19 și 20, atmosfera se încălzește cu un DJ set live și bere artizanală, într-un spațiu deschis și relaxat, cu acces pe baza biletului pentru concertul serii.

Evenimentele festivalului au loc pe acoperișul Filarmonicii de Stat Sibiu, în Sala „Henry Selbing” (concertele educative pentru copii) şi în Sala Thalia (concertul orchestrei „Grenzenlos. Biletele sunt disponibile online pe iabilet.ro și la casa de bilete a Filarmonicii. Programul complet și alte detalii sunt disponibile pe site-ul oficial și pe paginile de social media.

Autor - Dumitru CHISELIȚĂ
24 iulie 2025 la 17:06
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 49 minute
Medicul internist, în linia întâi a deciziei medicale. Dr. Oana Claudia Moșteanu: „Fiecare minut contează”
În spatele deciziei de internare, transfer la Terapie Intensivă sau externare se află, de multe ori, evaluarea rapidă...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 55 minute
Aproape 6 din 10 apeluri la 112, în Sibiu, nu au fost urgențe. Poliția cere folosirea responsabilă a numărului
Aproximativ 14.000 dintre cele 23.700 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Asfalt nou pe bulevardul Vasile Milea. Lucrările pe carosabil încep în noaptea de duminică
Lucrările de reparații de pe bulevardul Vasile Milea din Sibiu au avansat, iar trotuarele de pe partea cu...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Sibiul l-a aplaudat pe Adrian Ordean, la aniversarea a 55 de ani de carieră
Sala Centrului Cultural „Ion Besoiu” din Sibiu a găzduit, vineri seara, concertul aniversar „55 de ani de muzică...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Expoziție de imaginație în Piața Mică, în weekendul Nopții Albe a Galeriilor
Orașul Artiștilor aduce, în acest weekend, în Piața Mică din Sibiu o expoziție care pune sub semnul întrebării...
Actualitate
• 2 min de citit
„Am pornit motoarele. Care sunt următoarele proiecte?” După infuzia PNRR, constructorii reclamă predictibilitate, în timp ce BNR avertizează asupra dependenței dăunătoare de bugetul de stat
Statul vorbește despre deficit, prioritizarea investițiilor, constructorii cer facturi achitate la termen, în timp ce consilierul guvernatorului BNR...
Actualitate
• 10 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 17 ore
Turist din București, mort după o cădere de aproximativ 200 de metri în zona Iezerul Caprei
Un bărbat în vârstă de 66 de ani, din București, și-a pierdut viața vineri, după ce a alunecat...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 18 ore
A1 Sibiu – Boița se închide de luni pentru aproape trei luni. Restricțiile ar putea fi prelungite
Autostrada A1 va fi închisă, începând de luni, 5 octombrie, între nodurile rutiere Cisnădie și Boița. Restricțiile sunt...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 20 ore
Semaforizarea smart intră în funcțiune în trei sensuri giratorii importante din Sibiu
De marți, 6 octombrie, de la ora 10, traficul din trei dintre cele mai aglomerate intersecții ale Sibiului...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 23 ore
(ACTUALIZARE) Interul câştigă al treilea meci consecutiv şi urcă pe locul secund. Urmează marele derbi, cu Corona
Interul obţine, în această seară, al treilea succes consecutiv în campionat, 2-1 cu CSO Teleajenul, pe "Municipal". În...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - b.o.n. b.o.n.
• acum 1 zi
Târgul de Toamnă al Producătorilor, sâmbătă, la Obor
Pieţe Sibiu SA reaminteşte că sâmbătă, 3 octombrie, Târgul de Toamnă al Producătorilor este deschis în incinta Târgului...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
”Călăreţii roşii” pierd amicalul cu Corvinul, ultimul meci desfăşurat pe stadionul din Hunedoara
Echipa din Şelimbăr a cedat cu 2-0 în meciul de verificare susţinut vineri după-amiază, la Hunedoara, cu prim-divizionara...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.