"Înainte eram mărginaşii Europei, acum suntem mahalagiii ei"

"Înainte eram mărginaşii Europei, acum suntem mahalagiii ei"

* Nu ştiam cine-i Alexandru Dragomir până când nu l-a pomenit Andrei Pleşu într-un articol din revista "Dilema veche", stârnindu-mi interesul: "Nimeni, în cultura noastră, n-a lucrat cu atâta graţie, în pură gratuitate, pentru idee". S-a născut în 1916, la Zalău, şcoala primară şi liceul le-a urmat la Cluj, s-a înscris la Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti, în paralel cu Facultatea de Litere, apoi a continuat să studieze în Germania, filozofia la Breslau şi Freiburg, fiind doctorandul renumitului filozof Martin Heidegger. N-a apucat să-şi susţină teza de doctorat, fiindcă, în 1943, a fost rechemat în ţară, încorporat şi trimis pe front. După război, ce filozofie? A fost funcţionar, corector, merceolog , achizitor la Hidrocentrala de la Bicaz etc., faptul că a studiat în Germania hitleristă împiedicându-l să-şi urmeze drumul firesc şi să-şi elaboreze opera. Astfel s-a pierdut pentru totdeauna, poate, un mare gânditor român. Discipolii săi de taină, au notat o parte din ideile lui şi le-au strâns în volume postume. Eu vă reproduc câteva: "Omul e animalul care vrea să schimbe lumea; Florile sunt bunul-gust al naturii; Pădurea, un oraş al copacilor?; Ţăranii sunt grecii noştri; Remuşcarea este memoria morală; Poţi să te naşti şi să rămâi bou, aşa cum poţi să te naşti şi să rămâi şchiop." (Am eu doi clienţi, Teo şi Sile, cărora li se potriveşte asta!) * Ştiţi câţi inşi se află la conducerea Ministerului Educaţiei? Ministrul Ligia Deca are în subordine 6 secretari de stat, 2 subsecretari de stat, 1 secretar general, 1 secretar general adjunct şi o sumedenie de directori şi directori adjuncţi. Ştiţi câţi miniştri s-au perindat pe la acest minister din decembrie 89 până acum? 24! Rezultat: zero, învăţământul, tot fiind reformat, a fost pus realmente pe butuci. Cel preşcolar şi şcolar ciclul I n-au fost "reformate" şi au funcţionat binişor spre bine, dar am auzit că se va renunţa la şcolile pedagogice, în care se făcea practică serioasă, iar educatoarele şi învăţătoarele vor fi obligate să aibă studii superioare, ceea ce-i o mare gogomănie. Ca să-i înveţi pe copii să scrie şi să citească, să socotească, să ştie tabla înmulţirii, să deseneze o vază cu flori de pe catedră, să ştie gama şi nişte cântecele simple, să aibă câteva noţiuni de geografie, istorie, ştiinţele naturii, dascălul n-are nevoie de masterate şi doctorate, ci de aptitudini de educatorii. * Apropo, la un examen la facultatea de istorie, Vasile, devenit Bazil, a trebuit să dezvolte un subiect avându-l ca protagonist pe Alexandru Macedon. Băiatul, tufă de Veneţia: nu ştia nimic despre unul din primii mari strategi şi conducători militari din istorie. Profesorul, culant, a încercat să-l ajute cu întrebări care să-l îndrepte spre subiect. "Câţi ani ai, domnule student?" Bazil s-a luminat la faţă: "23, dom` profesor". "Ştii, dumneata tinere, că la vârsta asta, Macedon cucerise toată lumea cunoscută până la el? "Studentul s-a înviorat: "Da, dom` profesor, dar Macedon l-a avut dascăl pe Aristotel!" La care prof. univ. dr. s-a înfuriat:"Ieşi ,loază, şi ne vedem la toamnă, dacă pui mâna pe carte!" Morala: noi, românii, suntem ageri, cu talente nebănuite, dar miştocari, comozi şi superficiali chiar în momente de cumpănă. La ce ţară ne-a dat Dumnezeu, nu cu mari eforturi, dar cu muncă şi seriozitate, am fi în fruntea, nu în tomberoanele Europei.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
17 aprilie 2023 la 20:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 3 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 8 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 8 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.