În amintirea Prof. Univ. emerit dr. dr. h.c. Iacob Cătoiu (1943-2022)

În amintirea Prof. Univ. emerit dr.  dr. h.c. Iacob Cătoiu (1943-2022)

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

A pornit de jos, dintr-o familie de oameni harnici şi cu frica lui Dumnezeu, Ilie şi Maria Cătoiu, fiind al patrulea şi ultimul rod al acestei familii de ţărani şi meseriaşi în acelaşi timp. Toţi patru copiii îi vor reprezenta cu cinste pe vrednicii lor părinţi, dar mezinul, Iacob a ajuns poate cel mai cunoscut şi apreciat atât pe meleagurile natale, dar mai ales la nivel naţional şi internaţional. După cum spunea şi regretatul profesor, prima perioadă a vieţii va fi marcată de "nucleul familial, de şcoală, de biserică, de întregul mediu natural, cultural şi socio -economic caracteristic zonei de baştină". Este matricea care îl va repre­zenta pe distinsul nostru consătean până la porţile "ceriului" pe care le-a trecut cu pace şi linişte sufletească în urmă cu un an de zile. Preoţi şi dascăli de mare valoare îi vor marca primii ani de viaţă dar ca un corolar al acestei perioade aş putea pune îndemnul de pe frontispiciul şcolii Vechi "PRIN CULTURĂ LA PUTERE". Noi astăzi, cei truditori la umbra zidurilor frumoaselor şcoli ale satului, încercăm să nu-l uităm şi să ducem mai departe, după puteri, acest frumos îndemn al ASTREI. Avem şansa de a rememora pas cu pas viaţa, gândurile şi activitatea domnului profe­sor Iacob Cătoiu pentru că Dumnezeu i-a dat puterea de a scrie o minunată carte autobiografică "Viaţa ca o clipă- repere autobiografice" apă­rută în 2014 la editura ASE Bucureşti. Poate fi un îndrumar de viaţă şi carieră pentru oricine se străduieşte să facă ceva semnificativ cu darul pe care ni-l dă Cel de Sus la naştere, iar consă­teanul nostru s-a străduit şi spunem noi că a şi reuşit în toate ale vieţii.

A urmat o primă mare răscruce din viaţa lui Iacob Cătoiu, intrarea la Liceul Gheorghe Lazăr. Fac o mică menţiune cu privire la numele de Iacob. La Gura Râului toţi cei ce poartă acest nume sunt pomeniţi cu diminutivul Buţu, probabil de la Iacob, Iacobel, Iacobuţ şi mai scurt Buţu. Fac această precizare pentru că domnului profesor până în ceasul cel din urmă sătenii şi apropiaţii îi spuneau Buţu lu Cătoi , iar domnia sa era parcă chiar mândru că poartă numele şi porecla ce îi va deveni renu­me, cinstind astfel memoria înaintaşilor.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Greu şi cu mari sacrificii Iacob va ajunge la LGL Sibiu într-o perioadă de mari greutăţi pentru poporul nostru. Tatăl Ilie se afla grav bolnav, iar mama în toată perioada următoare îl va susţine din puţinii bani câştigaţi cu maşina de cusut. Un sprijin deosebit va veni şi din partea fratelui Ilie care îl va ţine în gazdă pe toată perioada celor patru ani de liceu. Acesta va fi şi naşul de cununie al profesorului şi despre care viitorul mare profesor universitar vorbea cu un adânc respect şi consideraţie. În cei patru ani de liceu se şlefuieşte o altă faţetă a personalităţii acestui om, care printre altele avea şi un har deosebit de povestitor, iar când subiectul povestirii era satul natal şi oamenii lui, parcă totul înflorea în jurul său.   Printre altele în ultima parte a vieţii, ca participant nelipsit la evenimentele culturale importante din Mărginime, era nedespărţit de pălărie, şerpar şi de fluieră la care ştia să cânte foarte frumos.

În acea perioadă LGL Sibiu era cel mai bun liceu, iar micul Iacob a fost primul guran ce a trecut porţile acestei instituţii în perioada aceasta de după război.

După liceu a urmat o altă mare răscruce  legată de continuarea studiilor la o instituţie de învăţământ superior, însă barierele nu vor fi puţine din cauza faptului că la Gura Râului, nefiind CAP, originea nu era defel apreciată de regim. Rezultatele deosebite obţinute pe parcursul liceului şi recomandările unor profesori îl vor conduce spre ISE Bucureşti, actualmente Academia de Studii Economice, Facultatea de Comerţ, cu specializarea Economia Comerţului Exterior.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Râvna şi puterea de muncă îl vor duce după cei cinci ani de facultate, în 1966, în poziţia de şef de promoţie şi "Diplomat în ştiinţe economice". De aici înainte cariera domnului Cătoiu va lua o direcţie exponenţială, iar roadele acestei munci titanice încep să apară prin cooptarea în colectivul cadrelor didactice ale ASE Bucureşti, iar mai apoi prin susţinerea unei activităţi intense în SUA pentru obţinerea titlului de Master of Business Administration, în 1973, cu specializările Marketing şi Analiză cantitativă iar în 1975, tot la Indiana University SUA, obţine titlul de Doctor of Business Administration  cu aceeaşi specializare de Marketing şi o diplomă de merit în acest domeniu.

Aceste aspecte privind specializarea în SUA şi apoi întreaga carieră universitară, ne îndreptăţesc să spunem cu mândrie că domnul profesor Iacob Cătoiu este unul dintre părinţii marketingului românesc.

Cariera universitară la ASE Bucureşti este de asemenea impresionantă mergând până la "profesor universitar emerit" şi decan al Facultăţii de Marketing şi al Facultăţii de Comerţ. A publicat foarte multe articole, cărţi, manuale şi cursuri universitare, comu­nicări, recenzii, etc. A colaborat cu foar­te multe universităţi din ţară şi străi­nătate fiind apreciat în acest domeniu de vârf atât în ţară cât şi în afară.

Comunitatea locală şi a judeţului Sibiu i-au acordat titlul de cetăţean de onoare, ca măsură a respectului pentru întreaga activitate. Din anul 1997 a fost şi preşedinte al Asociaţiei "Reuniunea Mărginenilor".

Aceasta a fost, în puţine cuvinte, perso­nalitatea celui pe care familia, prietenii şi comunitatea îl vor comemora sâmbătă, 19 august 2023, în comuna natală Gura Râului.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

 

Prof. Dumitru Cîmpean, Şcoala Gim­­nazială "Aurel Decei" Gura Râului

16 august 2023 la 18:39
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 minute
Festivalul Egalității de Gen începe mâine la Sibiu. Sănătatea reproducerii, tema ediției din acest an
Festivalul Egalității de Gen revine la Sibiu în perioada 7-10 octombrie, cu o ediție dedicată sănătății și drepturilor...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 23 minute
Șase bărbați au fost reținuți într-un dosar de proxenetism. Percheziții la Sibiu și Roșia
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Sibiu au efectuat, duminică, nouă percheziții domiciliare într-un dosar penal de proxenetism. Acțiunile...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 39 minute
Elevi sibieni, lecție despre natură în Munții Făgăraș. Drumeția face parte dintr-un proiect al Consiliului Județean Sibiu
40 de elevi și profesori de la Școala Gimnazială „Andreiană” din Sibiu au urcat la peste 2.000 de...
Actualitate
• 3 min de citit
• acum 1 oră
Advertorial PSD: Organizația Femeilor Social Democrate a Municipiului Sibiu a organizat o activitate educativă dedicată celor mici
Sibiu, 5 octombrie 2026 – Cartea, poveștile și imaginația au fost în centrul unei întâlniri dedicate copiilor, organizată...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
RĂȘINARI: Primarul Bogdan Bucur răspunde criticilor privind informarea publică despre proiectul MPI
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
VIDEO | Semafoarele inteligente au fost pornite în centrul Sibiului. Haos generalizat în trafic
La scurt timp după punerea în funcțiune parțială a semaforizării adaptive de pe axa de trafic Vasile Milea...
Actualitate
• 4 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
MARPOD: Primarul, ospătar pentru o zi. 120 de vârstnici, sărbătoriți de Ziua Pensionarului
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Adopții de pisici și activități pentru copii, sâmbătă, la Șura Culturală Gușterița
Sibienii sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la Șura Culturală Gușterița, la cea de-a șasea ediție ZAPP – Ziua...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
Calendarul plăților sociale în Sibiu, în octombrie. Când intră alocațiile, indemnizațiile și celelalte beneficii
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Sibiu a anunțat calendarul plăților pentru beneficiile de asistență socială...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 ore
SĂCĂDATE: Tradițiile au adus comunitatea împreună la Târgul Sâmburarilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Tren periurban pentru Sibiu: cetățenii, chemați să decidă viitoarele rute și frecvențe
Sibienii sunt invitați să își spună părerea despre modul în care se deplasează zilnic în oraș și în...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Comunicat de presa Comunicat de presa
• acum 5 ore
Mai bine de jumătate de secol de muzică pe scena. Adrian Ordean a aniversat 55 de ani de carieră printr-un concert festiv
La începutul lui octombrie a avut loc la Centrul Cultural ,,Ion Besoiu” din Sibiu Concertul Aniversar ,,55 de...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.