Iluzia unei fripturi

Acasa >

Articol

Poate că sunt eu mai conservator, mai de modă veche, îmi asum. Când aud vorbindu-se cu atâta seriozitate și nădejde despre inteligența artificială, mă amuz puțin, după care încep să mă îngrijorez. Nu cred că, vreodată, un robot va putea surâde, ofta sau tresări cu naturalețea unei ființe umane, cum nu cred că e indicat să ne lăsăm în mâinile unor mașinării cu ”conștiința” programată. Am văzut destule texte inepte furnizate de acel celebru program, așa-zis creativ, ce livrează conținut în orice domeniu. Sunt convins că nu va putea înlocui vreodată creativitatea și rigoarea minții omului; mai mult, îl consider nociv și toxic pentru dezvoltarea generațiilor care i-au căzut pradă. Umblă vorba că publicații mari din lumea asta vor să înlocuiască unii angajați cu astfel de programe. Ce te iei acum cu mâinile de cap citind/ascultând enormitățile unor jurnaliști de-o vară. Atunci să vezi bazaconii la tot pasul. Ei, dar ca să nu se plictisească singurică inteligența asta artificială (mană cerească pentru proști) se vorbește tot mai des despre cuceririle tehnologiei și în materie de alimentație. Zilele trecute auzeam la știri că în Australia s-au investit sume colosale în producția de carne artificială (și nu e singurul loc unde se bate monedă pe această așa-zisă alternativă alimentară). De ce ai vrea să mănânci carne artificială? Știu, știu ca să salvezi planeta. Altceva? Nu vi se pare că totul devine artificial? Inteligența artificială gândește și se exprimă în locul nostru. Nu mai trebuie să râzi, să plângi, să faci grimase, apeși pe un emoticon și s-a rezolvat problema. Nu mai e nevoie să crești găini, să le jumulești, să le tai, să scoți porcul din coteț în ziua de Ignat și să-i faci felul, te duci la magazin (dacă se poate, cu mașina electrică) și îți cumperi cărniță cu iluzii, adică artificială. O poți prepara în crustă din făină de greieri, dar nu ne băgăm acum în rețete progresiste. Vrei să auzi șipotul izvorului de munte? Ce rost are să bați potecă prin desiș, când poți selecta un filmuleț cu sunetul clar, îl pornești, închizi ochii și iaca dorința împlinită. Vrei imagine cu lemne arzând și sunet trosnit? Pornești filmulețul pe smart tv și te uiți vrăjit la ecran, ciulind urechile. La fel poți proceda și când ți-e dor de mare. Sportul poate fi făcut și din fotoliu, căci tehnologia te salvează de mișcarea clasică, furnizând-ți sisteme care se bagă în priză și îți stimulează musculatura. Cu respirația încă nu s-a rezolvat, dar sigur inteligența artificială va găsi o soluție să nu te mai obosești cu inspiratul și expiratul. Apropo, știu, sunt un expirat: nu îmi plac roboții, mașinile electrice, carnea artificială (aș mai da câteva exemple, dar presimt că mă cert cu unii). Nu vi se pare că natura și naturalul sunt noțiuni tot mai îndepărtate? Mie da. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor
20 iulie 2023 la 06:40

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Dezgropați și proptiți în geam
Vi-i mai amintiți pe cei 15 mii de specialiști ai Convenției Democrate, pe care ni-i fluturau pe sub...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină
Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
O altfel de bursă, o altfel de prăbușire, aceeași revenire
Sâmbătă, pe când Papa Francisc pleca din această lume, lăsând urii un adversar mai puțin, sub cupola de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit