Iar am „servit masa”, iar ne-am păcălit

Parcă te încearcă o invidie față de clișeele veșnic tinere, la ceas de sărbătoare. A fost Revelion? S-a deschis robinetul șabloanelor ce nu îmbătrânesc, nici să le pici cu ceară, nici să le bagi rugină în balamale. Din nou, am privit plictisiți materialele despre „mese îmbelșugate”, „distracție pe cinste”, turiști care „au servit masa” (de parcă ar fi chelneri), s-au prăvălit asupra noastră mormane de urări anoste, rostite în limbaj de lemn, iar felicitările electronice mai mult sau mai puțin siropoase au împânzit spațiul virtual, lovind, prin ricoșeu, tot ce le-a stat în cale. Cutuma îmbuibării a fost – cum altfel? – respectată cu sfințenie, după care lumea s-a dedat la plimbări și incursiuni în centrele SPA, să mai dea jos din surplusul vârât pe gât într-o neînțeleasă și compulsivă mobilizare culinară. În traducere liberă, știi că te vei simți rău după ce „razi” platouri cu sarmale, fripturi, cârnați, salată de boeuf și carafe cu vin, dar nu te lași, iar a doua zi te vaiți că ți-e rău și te pui în mișcare precum un elefănțel, pentru a tăia greața indusă artificial. Totul, în numele sărbătoririi în masă. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Am înțeles – pentru a câta oară? – că șabloanele nu încărunțesc, tinerețe fără bătrânețe confirmată de oferta prăfuită a televiziunilor. Nu au lipsit de la începutul de an nici veștile proaste, prezentate în știri apocaliptice, uneori exagerate, de-ți vine să iei drumul codrului. Carevasăzică, nimic nou, totul e ca acum 5-10-15 sau 20 de ani: românul mănâncă și bea de Revelion ca la cel din urmă ospăț, 1 Ianuarie aduce scumpiri și nori cenușii deasupra traiului nostru și mușcăm cu nesaț din acea rutină festivă reluată iar și iar de „educatorul” universal, televizorul.

De fapt, trecerea dintr-un an în altul generează o agitație trasă de păr, pentru că, în fond, viața continuă firesc, totul e o chestiune de capriciu calendaristic. Lumea se oprește pentru câteva zile dintr-o goană nebună, cotidiană, pentru a intra într-o nebunie festivă, după care se întoarce de unde a plecat. Schimbăm, pentru scurt timp, o nebunie cu alta, ne prefacem că devenim mai buni, că ne-am maturizat, că am luat-o de la capăt cu forțe proaspete. Și uite așa am reușit să ne mai păcălim o dată, să mestecăm iluzia unui nou început. Din 8 ianuarie vom constata că noul e, de fapt, vechi, că problemele, grijile, ostilitățile sunt tot acolo, neținând cont că am schimbat calendarul. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
02 ianuarie 2025 la 12:37
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 1 săptămână
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit