Mica Unire a fost marcată într-un mod inedit de un grup de turiști care au participat, astăzi, la un tur organizat pe Valea Hârtibaciului, în zona localității Cașolț.
Cu mic, cu mare, participanții au jucat „Hora Unirii” în jurul unui stejar vechi de șapte secole, sub care se spune că s-ar fi odihnit și Mihai Viteazul. „Mulți turiști au îmbrăcat ia românească și apoi au intrat în horă. Am avut chiar și oaspeți din Olanda și Ungaria, care ni s-au alăturat. A fost un moment extraordinar, pe care ni-l vom aminti cu plăcere”, a transmis Nicoleta Ocneriu, ghid „Anii Drumeției” și organizatoarea evenimentului.
În zona localității sibiene Cașolț cresc mai mulți stejari seculari, iar cel mai vechi dintre aceștia măsoară aproximativ 13 metri înălțime și are o circumferintă de 12 metri la bază. Legenda spune că Mihai Viteazul a făcut un popas lângă acest stejar în timp ce își conducea oastea spre Șelimbăr, unde, pe 28 octombrie 1599, avea să-l înfrângă pe principele Andrei Bathory.
După horă, drumeții au ajuns la herghelia „Raiul Cailor”, unde au admirat câteva exemplare superbe de cai arabi și au savurat o porție zdravănă de gulaș cu mămăliguță. Programul „Anii Drumeției” este inițiat și finanțat de Consiliul Județean Sibiu și are ca scop promovarea experiențelor în aer liber, îmbinând drumeția cu gastronomia și obiceiurile locale.

Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Ovidiu BOICA
Cosmin Pal
Cosmin Pal
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT
Vlad IGNAT