Pentru că e început de an se vorbește mult despre impozite și la orice știre ni se precizează că dările nu au fost majorate, ci doar ajustate proporțional cu rata inflației. În realitate, e vorba despre o majorare, într-adevăr, nu foarte mare, dar contribuabilul va plăti mai mult decât anul trecut, fără să-l încălzească cu ceva că surplusul se numește creștere ori ajustare. Plătești mai mult? Da. Deci, e vorba de o majorare, nu are rost să ne mai învârtim în jurul cozii. Că impozitele ar fi putut să crească și mai mult, e o altă poveste, dar nu înseamnă că trebuie să facem plecăciuni în fața statului, mulțumindu-i că nu ne-a jecmănit și mai mult. Oricum, unele dintre raționamentele ce stau la baza stabilirii impozitelor din România sunt de-a dreptul aberante. De exemplu, taxarea mașinilor în funcție de capacitatea cilindrică e una dintre ele. Se presupune că un autoturism cu un motor de 3000 cmc e unul de lux, iar proprietarul său trebuie să plătească un impozit de aproximativ 2700 lei/an. Problema e că sunt mașini cu capacitate cilindrică de 2700-3000 cmc care costă 4000-5000 de euro și mașini cu motor de 1500 cmc care costă 40.000 de euro. Pentru ultimele impozitul anual e de vreo 60 de lei. Unde e raționamentul care vizează taxarea mașinilor de lux? Criteriul capacității cilindrice e greșit ales pentru că există destule situații precum cea prezentată mai sus. Despre cât de poluantă este o mașină nu avem de ce să vorbim atunci când ne referim la impozitare, pot exista alte modalități de taxare și, să fim serioși, povestea asta cu protejarea mediului e mai degrabă o găselniță din care unii mai scot niște bani. Am mai spus-o, planeta asta nu se deteriorează din cauza motoarelor mașinilor clasice, ci din cu totul și cu totul alte motive. Filosofia românească de impozitare nu a scăpat de sindromul mâniei proletare, de acel război rece cu ”burghejii” pornit în urmă cu multă vreme. Da, luxul trebuie taxat suplimentar, dar o mașină din 2003 cu motor de 3000 cmc, plină de rugină, pe care o cumperi cu 3500-4000 de euro, numai lux nu e. Dar cei ce emană regulile nu pot trece dincolo de anumite complexe și frustrări, așa că pun la grămadă hârburi vechi și limuzine de valoare, impozitându-le la fel. Același lucru se întâmplă și cu imobilele: nu se face diferența între hardughii aflate în paragină și construcții mult mai mici, dar mult mai valoroase. Tot ceea ce contează este să ni se spună că statul, în marea lui bunătate, nu ne-a crescut impozitele, ci doar ni le-a ajustat. Adică, nu s-au majorat, doar s-au scumpit puțin.