Gigel are întâlnire cu avrigenii la evenimentul aniversar caritabil Alături de "Timp şi Suflet”

Gigel, un manechin uman devenit deja prietenul multor elevi de la instituţiile de învăţământ din oraşul Avrig, după ce a fost prezentat în cadrul interesantelor cursuri de cunoaştere a corpului omenesc, prim ajutor, igienă şi dezvoltare personală, susţinute de voluntari, are întâlnire “de gală” cu membrii comunităţii avrigene, duminică, 17 aprilie, începând cu ora 17, în cadrul evenimentului caritabil Alături de “Timp şi Suflet” ce va fi găzduit de Sala “Pavilion” a casei de Cultură a oraşului Avrig. Evenimentul este organizat cu prilejul aniversării primului an de activitate a Asocieţiei “Timp şi Suflet”, organism neguvernamental ce a impresionat, încă de la început, prin ambiţiile, scopul şi obiectivele promovate de fondatori şi simpatizanţi. Întâlnirea aniversară de la Sala “Pavilion” Avrig va oferi comunităţii locale posibilitatea de a afla toate detaliile despre activitatea şi proiectele ambiţioasei asociaţii avrigene, de a petrece câteva ore frumoase într-o atmosferă de bună dispoziţie, de a socializa… Organizatorii au pregătit un program muzical de calitate, distracţie, jocuri, concursuri și o tombolă cu premii atractive, puse la dispoziție de antreprenori locali. Banii încasați din vânzarea biletelor de tombolă vor fi folosiți pentru finanţarea proiectelor educaționale ale asociației.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
15 aprilie 2022 la 07:38
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 oră
Universitatea “Lucian Blaga”, pe poziția 2 pe țară la calitatea în educație, în clasamentul THE Impact Rankings pe 2025
Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu se situează anul acesta pe poziția 3 în țară și în intervalul 401-600...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 2 ore
Guvernul dă start diplomelor de absolvire cu cod QR
În şedinţa de guvern din 18 iunie s-a aprobat, ca să se dea startul actelor de studii digitalizate,...
Actualitate
2 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Finanţare europeană pentru un coridor de mobilitate pe Calea Șurii Mici
Primăria Sibiu și Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru au semnat contractul de finanțare pentru crearea unui coridor de...
Actualitate
2 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Reținut pentru încălcarea ordinului de protecție
Polițiștii au reținut marți, un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Șura Mică, pentru încălcarea măsurilor...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 3 ore
Pogramul Rabla a fost sistat de guvern până la… formarea noului guvern
Administraţia Fondului de Mediu a anunţat că suspendă derularea tuturor programelor de finanțare aflate în desfășurare, până la...
Actualitate
2 min de citit
acum 3 ore
Spectacole FITS 2025 la Avrig
După ce vineri, în prima zi a Festivalului Internațional de Teatru Sibiu, va fi prezentat, în două reprize,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 3 ore
Doi sibieni reținuți pentru furt calificat
Polițiștii criminaliști au reținut marți doi sibieni în vârstă de 40 și 41 de ani, cercetați penal pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor Nedeia Dicu
acum 4 ore
Și autobuzele pentru elevi intră în vacanță
Vineri, elevii vor intra în vacanță. Ca urmare nici autobuzele destinate transportului copiilor la școli nu vor mai...
Actualitate
1 min de citit
Autor b.o.n.
acum 4 ore
În premieră, FC Hermannstadt oferă discounturi pentru abonații la meciurile de-acasă. Suporterii își pot reînnoi abonamentele până joi, 19 iunie
Gruparea de pe ”Municipal” a scos la comercializare abonamentele pentru viitorul sezon competițional. Până joi, 19 iunie, cei...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 4 ore
Doi minori răniți într-un accident la Axente Sever
Polițiștii rutieri au intervenit miercuri la un accident produs în localitatea Axente Sever, pe DN 14. Potrivit autorităților,...
Actualitate
1 min de citit
Autor Dan FRÂNCU
acum 4 ore
Drone pe cerul Tălmaciului
Astăzi, cerul de deasupra Tălmaciuui este brăzdat de drone, care efectuează zboruri utilitare, în scopul cartografierei 3D a...
Actualitate
1 min de citit
Autor Maria-Antonia OANA
acum 5 ore
Sibienii invitați să celebreze Ziua Drapelului
Cu ocazia Zilei Drapelului Național, Instituția Prefectului – Județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu, Primăria municipiului Sibiu în colaborare cu...
Actualitate
2 min de citit