Generația pierdută – România care stă pe margine: cât ne costă cei aproape 600.000 de tineri care nu muncesc și nu învață

În timp ce companiile din construcții, industrie, transporturi, agricultură sau servicii caută angajați, 1 din 5 tineri nu lucrează și nu merge la școală. România conduce un clasament în care nicio economie nu și-ar dori să fie. Cu o rată NEET de 19,2%, cea mai mare din Uniunea Europeană, aproape 600.000 de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani nu lucrează, nu urmează o formă de educație și nici nu participă la programe de formare profesională (NEET). Dincolo de statistici, această realitate reprezintă una dintre cele mai mari pierderi economice și sociale ale României.

În orice economie sănătoasă, tinerii reprezintă motorul creșterii. Sunt forța de muncă ce urmează să susțină sistemele publice, să genereze consum, să plătească taxe și să dezvolte afaceri.

În România, însă, aproape 1 din 5 tineri (19,2%) se află în afara oricărui circuit economic și educațional.

Datele Eurostat arată că România are cea mai ridicată rată NEET din Uniunea Europeană, cu mult peste media comunitară. În spatele procentului de 19,2% se află aproximativ 600.000 de tineri care nu produc, nu acumulează competențe și nu își construiesc un traseu profesional.

Practic, România pierde angajați, pierde ani întregi de productivitate, competențe și oportunități de dezvoltare.

Cât ne costă această situație?

Costul fenomenului este greu de cuantificat exact, însă efectele sale sunt vizibile în toate sectoarele economiei.

Fiecare tânăr care nu lucrează înseamnă:

• contribuții sociale neîncasate;
• impozite neplătite;
• consum mai redus;
• investiții personale amânate;
• productivitate pierdută.

La nivel macroeconomic, sute de mii de persoane aflate în afara pieței muncii înseamnă miliarde de euro care nu se regăsesc în PIB.

În timp ce Guvernul caută resurse pentru investiții, infrastructură sau sănătate, o parte semnificativă din potențialul economic al țării rămâne nefolosit.

Economiștii vorbesc despre „capital uman”. În România, acesta este una dintre cele mai irosite resurse.

Paradoxul care blochează economia 

Puține situații ilustrează mai bine dezechilibrele structurale ale economiei românești.

Pe de o parte, companiile reclamă o lipsă acută de personal. Constructorii spun că nu găsesc muncitori. Industria caută tehnicieni și operatori. Transportatorii au nevoie de șoferi. Agricultura se confruntă cu deficit de lucrători sezonieri. Sectorul serviciilor raportează dificultăți similare.

Pe de altă parte, aproape 600.000 de tineri nu sunt integrați nici în piața muncii, nici în sistemul educațional.

Rezultatul este o economie care importă forță de muncă din Nepal, Sri Lanka, India, Bangladesh sau Vietnam, în timp ce o parte din propria generație tânără rămâne pe margine.

Este unul dintre cele mai evidente semne că mecanismele de tranziție dintre școală și piața muncii funcționează defectuos.

De unde începe problema

Fenomenul NEET nu apare din senin. În foarte multe cazuri, el începe cu abandonul școlar. România continuă să înregistreze una dintre cele mai ridicate rate de părăsire timpurie a școlii din Uniunea Europeană, potrivit Romania Journal, care citează datele Eurostat. Statisticile arată că 15,5% dintre tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 24 de ani au părăsit prematur sistemul educațional sau programele de pregătire vocațională. România este urmată de Germania care a înregistrat o rată de 13,1% și Spania cu 12,8%.

Pentru mii de tineri, ieșirea prematură din sistemul educațional înseamnă intrarea într-un cerc vicios din care este greu să mai iasă.

Fără calificare și fără competențe cerute pe piață, șansele de angajare scad dramatic. Pe măsură ce timpul trece, distanța față de piața muncii devine tot mai mare. Lipsa experienței profesionale se transformă în lipsă de oportunități, iar lipsa oportunităților generează excluziune economică. În multe cazuri, fenomenul devine permanent.

O problemă economică cu rădăcini sociale

Fenomenul este puternic influențat de mediul în care cresc tinerii. Zonele rurale, comunitățile sărace și regiunile slab dezvoltate generează cele mai mari vulnerabilități.

Lipsa infrastructurii educaționale, accesul limitat la servicii publice, oportunitățile reduse de angajare și migrația părinților contribuie la amplificarea fenomenului.

În multe localități, tinerii nu văd un traseu profesional clar și nici exemple de succes care să îi motiveze.

Pentru unii, piața muncii pare prea departe. Pentru alții, educația nu mai pare să ofere o garanție a reușitei.

Factura ascunsă pentru economiile locale

Impactul nu se vede doar în statisticile naționale. El lovește direct comunitățile locale.

Un tânăr fără venit stabil consumă mai puțin, cumpără mai puțin și investește mai puțin. Nu își cumpără locuință, nu accesează credite, nu își dezvoltă o afacere și nu contribuie la dinamica economică locală.

Pentru orașele mici și comune, acest lucru înseamnă mai puțini clienți pentru magazine, restaurante, servicii și producători locali.

În paralel, administrațiile locale încasează mai puține taxe și sunt obligate să aloce mai multe resurse pentru programe sociale.

Practic, comunitățile pierd simultan și contribuabili, și consumatori.

Capital uman pierdut, competitivitate pierdută

Pentru investitori, disponibilitatea forței de muncă este unul dintre principalele criterii de decizie.

O economie în care aproape 20% dintre tineri nu sunt integrați în educație sau muncă transmite un semnal de vulnerabilitate.

Deficitul de competențe afectează productivitatea. Deficitul de personal afectează investițiile. Iar investițiile mai puține înseamnă creștere economică mai lentă.

În esență, România nu pierde doar angajați. Pierde inovatori, antreprenori, specialiști și contribuabili. Pierde exact resursa de care are cea mai mare nevoie pentru a susține dezvoltarea viitoare.

Fenomenul este mai accentuat în mediul rural, în regiunile slab dezvoltate și în rândul tinerelor femei. OECD arată că rata NEET în rândul femeilor tinere din România este cea mai mare dintre toate statele europene membre OECD.

O urgență economică, nu doar una socială

Ani la rând, fenomenul NEET a fost tratat în principal ca o problemă socială. În realitate, el a devenit o problemă economică majoră.

România nu își mai permite să ignore faptul că aproape 600.000 de tineri se află în afara oricărui traseu educațional și profesional.

Într-o țară care se confruntă simultan cu deficit de forță de muncă, îmbătrânire demografică și presiuni bugetare, fiecare tânăr rămas pe margine reprezintă o pierdere dublă: pentru prezent și pentru viitor.

Cea mai mare vulnerabilitate a economiei românești nu este lipsa banilor, nici lipsa investițiilor și nici lipsa proiectelor. Este faptul că una dintre cele mai importante resurse ale sale – generația tânără – rămâne, în proporție record la nivel european, în afara jocului economic. Iar factura acestei pierderi este plătită de întreaga societate.

Articol publicat în ediția print din 11 iunie 2026 în suplimentul Tribuna Financiară