RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium

RĂŞINARI: Referendum local pentru Proiectul MPI Magnesium

Având în vedere interesul manifestat de locuitorii comunei Rășinari cu privire la proiectul MPI Magnesium – Valea Dobra, Primăria Rășinari informează cetățenii că se analizează posibilitatea organizării unui referendum local pe această temă.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

„Referendumul local reprezintă o formă de consultare directă a locuitorilor asupra unei probleme de interes deosebit pentru comunitate. Organizarea referendumului și formularea exactă a întrebării supuse votului se stabilesc potrivit procedurii prevăzute de lege, prin hotărârea Consiliului Local. Referendumul are rol consultativ si nu poate opri demersurile pe care le va face dezvoltatorul în continuare”, transmite Primăria Răşinari.

Primăria va publica transparent, în timp util propunerea privind organizarea referendumului; întrebarea care va fi supusă votului; data și locul desfășurării; regulile și condițiile de participare şi documentele și informațiile publice relevante privind proiectul.

„Până la adoptarea unei hotărâri, această informare nu reprezintă o decizie privind oportunitatea proiectului, ci un demers de informare și consultare a comunității! Ne propunem ca toate informațiile relevante să fie puse la dispoziția cetățenilor într-un mod clar, complet și verificabil”, informează Primăria Răşinari.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Autor - Cosmin PAL
29 septembrie 2026 la 12:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 33 minute
La Cornățel, depozitul de lemne prinde din nou viață cu sprijinul tmax Sibiu
“Am ales să susținem Ambulanța pentru Monumente pentru că noi credem în protecție și siguranță pe termen lung....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 56 minute
„Jungla” de Ada Milea deschide programul lunii octombrie la Teatrul Gong. 64 de evenimente pentru copii și adolescenți
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu pregătește un program bogat în luna octombrie. Nu mai puțin de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Prins la volan fără permis și cu 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe Calea Gușteriței
Un sibian în vârstă de 51 de ani a fost reținut de polițiști după ce a fost prins...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor -
• acum 1 oră
Apă Canal Sibiu anunță lucrări pe strada Viitorului. Scăderi de presiune și întreruperi ale apei în mai multe zone
Apă Canal Sibiu anunță lucrări la rețeaua de transport a apei potabile de pe strada Viitorului din municipiul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
PĂUCA: După o lungă perioadă de așteptare, clopotele „Catedralei Secașelor” bat pentru a-i chema pe credincioși la rugăciune
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
GURA RÂULUI: Administraţia locală, la dispoziţia cetăţenilor
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
17 zile până la ASTRA Film. Dumitru Budrala: „Există povești care încep într-o familie și ajung să vorbească despre noi toți”
ASTRA Film Festival revine la Sibiu între 17 și 25 octombrie, cu o ediție care adună documentare despre...
Actualitate
• 5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 2 ore
JINA: Infrastructură modernă, aproape 2 km de drum asfaltați
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Documentele găsite în Turnul Sfatului au ajuns la Brukenthal. Ce urmează pentru capsula timpului
O capsulă a timpului a fost descoperită în structura Turnului Sfatului din Sibiu, în timpul lucrărilor de restaurare...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 2 ore
Scrisoare deschisă către Primăria Sibiu: un grup de specialiști cere revizuirea proiectului pentru Parcul Sub Arini
Un grup de specialiști sibieni cere Primăriei Sibiu să revizuiască punctual proiectul de reamenajare a Parcului Sub Arini,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 2 ore
Din Avrig în Țara Oltului, pe două roți: tur de 60 de kilometri prin Munții Făgăraș
Pasionații de ciclism sunt invitați sâmbătă, 10 octombrie, la „Pedalează și Vizitează – Bike Tour cu Munții Făgăraș...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 3 ore
Sute de exemplare de ciuperci, expuse la Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu. Expoziția poate fi vizitată în octombrie
Muzeul de Istorie Naturală din Sibiu va găzdui, în perioada 2–31 octombrie, o expoziție dedicată diversității fungice specifice...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.