Zice o vorbă că dacă ești prost de mic, când ești mare doar te joci. Dacă acum, când nu am pășit încă oficial în campania electorală, candidații la Președinție prestează lamentabil în tururile de forță și ieșirile în decor mai mult sau mai puțin programate, ne putem da seama cam ce ne așteaptă atunci când vor începe să se scuipe, să se cotonogească și să se suduie cu acte în regulă. 

Ca de obicei, am auzit vorbindu-se foarte puțin despre intențiile prezidențiabililor, adaptate la prerogativele pe care le are șeful statului, potrivit Constituției. Aproape toți dezbat subiectul care le place din cale afară și la care se pricep cel mai bine: cu cine se vor alia, cu cine pot face un blat, ce au de dat la schimb. O ceată de gălăgioși: asta ai putea spune despre alde Ciucă, Ciolacu, Lasconi, Simion, Geoană sau Orban, cei mai vocali (ca să nu spunem guralivi) dintre competitori. Veți crede că am uitat de madam Șoșoacă, dar ea e, pentru moment, zgomotul de fundal al bâlciului. Dacă ne-am apuca să inventariem gafele și mutările dubioase din ultima vreme ale prezidențiabililor, ne-ar lua mult timp și spațiu să întocmim o listă completă.

Așa cum remarcam și cu alte ocazii, nivelul prestațiilor nu a evoluat mult în comparație cu 1990, ba am putea spune că a decăzut. Poate că privindu-i seară de seară, crucindu-ne la auzul rostirilor penibile ale unora dintre ei, ne amuzăm, doar că și spectacolul acesta ieftin se va termina peste vreo două luni, iar la final, unul dintre clovni se va muta la Cotroceni. Vă dați seama? Unul dintre cei ce ne surprind azi cu bâlbele, gafele, lipsa de viziune și incompatibilitatea cu funcția prezidențială va deveni președinte. Nu, nu e un exercițiu de imaginație, nu e doar un vis urât de care te poți lepăda trezindu-te și izbindu-ți privirea de lumina geamului de la dormitor, e însăși realitatea hidoasă, e o condamnare de cinci ani cu executare. Da, vreme de un cincinal va trebui să ne obișnuim cu gândul că unul dintre acești candidați va reprezenta România peste tot în lume, cărând după el amatorismul, habarnismul și duplicitatea. 

Meciul cu decența pe termen mediu e pierdut înainte de a fi jucat, căci dacă te uiți la jucătorii cotați cu șanse îți dai seama că normalitatea a pierdut prin neprezentare.