Un scriitor nici foarte tânăr, nici foarte bătrân spunea, la un moment dat, că, uneori, simte cum în jurul lui oamenii vorbesc într-o altă limbă, deși, teoretic, se exprimă tot în română. Nici nu e de mirare, pentru că, de la o zi la alta, vocabularul multora e tot mai sărăcăcios, șabloanele, enunțurile cioplite în limba de lemn scârțâind precum o ușă veche cu balamalele neunse. Flăcăii și duduile ce asudă pe la televiziunile de știri dau tainul limbajului de lemn și cohortei de șabloane, în fiecare zi. Când se apropie vreo sărbătoare ce mobilizează detașamentele conștiincioase de petrecăreți, formulele inepte se umflă în pene și mai rău, chinuind urechile și răbdarea celor ce cred că limba română nu a secat precum un fir de apă în deșert. Pentru că se apropie minivacanța de 1 Decembrie, „hotelierii se pregătesc pentru a-și primi oaspeții cum se cuvine”. Firește, cei care vin aici vor trebui „să scoată din buzunar” sume asupra cărora nu are rost să ne aplecăm. De ce? Pentru că „mesele vor fi încărcate cu bucate tradiționale”. Ați ghicit, „nu vor fi uitați nici cei mici, cărora li s-au pregătit multe surprize”. Dacă e prezentat vreun eveniment, să zicem deschiderea unui târg de Crăciun, invariabil, la un moment dat lovește ca o leucă enunțul șablon „cei mai fericiți au fost copiii!”. Și pentru că suspansul și teama trebuie întreținute zilnic, previziunile cenușii sunt înmuiate în poșirca stoarsă din șablon: „Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru facturile la gaz și electricitate”. O fi același buzunar din care s-au scos și banii pentru paranghelia din minivacanță? Și dacă se plătește cu cardul ce ne facem? Îl băgăm în buzunar ca să nu contrazicem tâmpenia repetitivă. Să mai amintim de „crimele oribile” povestite de prezentatorii de la știri care, fără să își dea seama, înjunghie limba română cât e ziua de lungă? Despre folosirea greșită a multor termeni cred că nici nu mai are rost să vorbim, pentru că nici spațiul tipografic nu e cașcaval prăjit, să tragi de el în neștire. Abuzul de șabloane nu e doar dovada unui vocabular sărăcuț, ci și expresia unui univers limitat al celor care – culmea – cred că o conexiune la internet le asigură libertate de mișcare virtuală și gândire. Între două șabloane și o distracție – cum altfel? – „pe cinste” publicul vulnerabilizat de educația precară crește strâmb, alimentându-se nesănătos cu repere contrafăcute. Șabloanele și frazele inepte despre care vorbim sunt mai mult decât niște exprimări nefericite; sunt oglindirea unei decăderi dureroase pentru cei ce o conștientizează de pe margine.