„Fă război! Să vezi cum te lasă în pace…”

„Fă război! Să vezi cum te lasă în pace…”

Nu sunt analist politic (de fapt nu sunt analist de nicio culoare), iar militar cu atât mai puţin, dar ca bătrân observator al acestei lumi, bag de seamă că oamenii s-au cam săturat de bine şi caută cu înverşunare să-şi amărască viaţa, prin tot felul de subterfugii. Parcă nu ne-ar fi fost suficientă spaima provocată de pandemia mondială cu un coronavirus nevăzut, necunos­cut, acum suntem ameninţaţi cu un al treilea război mondial, mai perfid şi mai distrugător decât preceden­tul, de la care n-au trecut decât 77 de ani. Mulţi înţelepţi s-au pronunţat apropo de relaţia război-pace şi vă ofer câteva panseuri: "Fă pace cu omul şi război cu păcatele tale; Pacea e rodul fiecărei bătălii adevărate; Fă război! Să vezi cum te lasă în pace; Provocăm război ca să putem trăi în pace; Război castelelor, pace colibelor; Nu a fost niciodată un război bun sau o pace rea; Mai curând pacea, o pace prea lungă, îl face pe om feroce, nu războiul; Pacea este o tranziţie spre un nou război; Nimeni nu-i atât de fără minte încât să prefere războiul în locul păcii, căci în timp de pace copiii îşi îngroapă părinţii, iar în timp de război părinţii pe copii". Herodot avea dreptate, dar uite că mai sunt destui "fără minte" şi nu mă refer doar la Putin. * În sfârşit, "dialogul" fluviu Nicolae Manolescu-Daniel Cristea-Enache din revista România literară, cu amintirile lui N.M. de când era politician şi şef de partid (pe care l-a îngropat!) s-a încheiat. Nu m-aş mira să-l republice într-un volum la editura amicului Liiceanu. * Omul nos­tru din Passau, Georg Barth, ne spune că primeşte ziarul local la ora 6 dimineaţa. Abonaţii noştri sunt mulţumiţi dacă primesc Tribuna până la prânz, prin sate ajungând după două zile, vrac, datorită serviciilor Poş­tei Române. (Pe vremea comuniştilor era de rău dacă Scânteia nu ajungea la prima oră în instituţii, fabrici şi uzine!) * Într-un articol intitulat "Acad.prof.dr.doc. ing.", Andrei Pleşu reia un subiect mult tocat, cel al tezelor de doctorat plagiate şi mania unora de a se împăuna cu titluri academice (a uitat de Honoris causa o dată sau de mai multe ori!) Eu am spus de mult că de vină este sistemul actual de învăţământ şi că, în egală măsură vinovaţi cu plagiatorii sunt ”conducătorii” de doctorat, care acceptă, cu bună ştiinţă sau cu nepăsare asemenea lucrări. (Încă o "binefacere" a capitalismului: pe vremea comuniştilor, ca să ajungi "dr." sau "gl.", trebuia să munceşti pe brânci. Acum e plină ţara de doc­tori şi de generali de carton.) * Nu ştiu cum se face că, acum, când ruşii au atacat Ucraina, bombele lor seamănă moarte şi teroare, iar când bombardau americanii prin Serbia, Irak, Afganistan, Vietnam, Coreea etc. ale lor erau purtătoare de independenţă şi democraţie. Ăştia ca­re scriu şi vorbesc despre război ne cred mai proşti decât suntem. (Exact ca doamna Astrid Cora Fodor: eu o întreb de ce nu i se pune numele lui Radu Stanca pe fa­ţada teatrului, iar ea îmi răspunde că a fost inaugurat pasajul pietonal de la Bulevard şi mă întreabă dacă-s mulţumit cu preţul de 15 lei biletul de intrare la lacul lui Binder!) * Constantin Rudniţchi este analist economic şi încearcă să ne convingă de ce, la aceeaşi muncă, salariile românilor sunt mai mici aici decât în Occident: "Companiile străine de la noi nu realizează acelaşi profit, productivitatea este mai mică, piaţa lo­cală este mai redusă decât cea din Occident. România tre­buie să devină locul în care nu doar se fabrică produ­sele, ci se şi gândeşte felul în care acestea se produc". Are dreptate, dar cine a desfiinţat centrele de cerceta­re şi institutele de proiectare din România? Pe Ceauşescu l-aţi împuşcat pentru că le-a făcut…

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
13 martie 2022 la 20:54
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 9 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.