Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Știrea dispariției primului președinte al României ales după 1989, Ion Iliescu, ne îndeamnă la reflecție.

În timpul mandatului lui Ion Iliescu, România a intrat în NATO și a încheiat negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Primul președinte ales al României după ‘89 a eliminat regimul de vize de circulație pentru români în statele occidentale membre ale UE — un pas important către integrarea deplină în Europa.

Sunt momente istorice în care drumul României de la comunism la democrație, de la Est spre Vest, în NATO și în UE, au un numitor comun: Ion Iliescu.

Din păcate, zilele acestea am văzut comentarii și atitudini grobiene din partea unora care se autointitulează creștini, dar uită esența credinței: smerenia în fața morții. Omul pleacă, cu bune și cu rele, iar în fața trecerii sale spre cele veșnice, ar trebui să avem decența de a ne ruga sau măcar de a tăcea.

Președintele Ion Iliescu a fost cunoscut și pentru simțul umorului și capacitatea de autocritică. Deși a fost ani la rând ironizat de renumita revistă Academia Cațavencu, nu doar că nu s-a supărat, ci a participat la balul lor aniversar, unde a rostit un discurs memorabil – probabil cel mai spumos și autoironic discurs rostit vreodată de un politician român într-un cadru informal. Îl redau mai jos, integral:

“Doamnelor și domnilor,
Dragi prieteni și neprieteni, și, în fine, măi dragă Cațavencule,

Acum treisprezece ani, am făcut Academiei Cațavencu o promisiune: atîta vreme cît voi fi eu președinte, băieții nu vor păți nimic. Aflînd cu regret că, după primul meu mandat, le-a scăzut simțitor tirajul, ca să‑mi țin promisiunea, tot ceea ce am putut face pentru ei a fost să cîștig din nou alegerile.

Am venit aici în această seară aniversară pentru că, într‑un fel, mă privește și pe mine. Academia Cațavencu aniversează cincisprezece ani de existență, dar și cincisprezece ani de existență pe spinarea mea.

Timp de aproape trei cincinale am fost partenerul vostru de ziar, sursa voastră de inspirație, pagina voastră întîi și, așa cum v‑am declarat-o public, singurul vostru protector, în mandatele mele. Desigur, rolul presei în echilibrul democratic e mare și – trebuie să recunosc – politicienii datorează ziariștilor mult. Chiar mă‑ntreb uneori, ce‑aș fi fost eu, dacă n‑ar fi fost ei? Judecînd însă după copertele Academiei Cațavencu, îmi vine totuși să mă‑întreb: și ce‑ar fi fost ei, dacă n‑aș fi fost eu?

Așa că, parafrazîndu‑l pe Kennedy, nu vă întrebați ce ați făcut voi pentru mine, ci întrebați‑vă mai degrabă ce am făcut eu pentru voi!

Și, apropo de Kennedy, să știți că tot nu s‑a descoperit cine a tras în el!

Dintre toate academiile lumii, voi m‑ați pomenit cel mai mult. Ne leagă, deci, o veche și caldă nepotrivire de idei, dar deopotrivă, zic eu, și un sentiment de respect. Ați întins coarda atît de des, încît ați devenit coarda mea sensibilă. Dragi Cațavenci, din înălțimea acestor sentimente, vă privesc cincisprezece ani de simpatie secretă!

Am promis, după cum spuneam la început, că atîta timp cît sînt eu președinte, nimeni nu se va atinge de Academia Cațavencu. Aveți grijă, mai aveți doar o lună și ceva!

În acest moment festiv, vă urez, bărbătește, cît mai multe numere! Și, cum spunea un celebru personaj al revistei, „să rămîneți ancorați în sinergia faptelor, deoarece recursul la metodă nu eludează întotdeauna meandrele concretului“.

În mod sigur, pentru performanța voastră de a rămîne atîția ani la putere – chiar dacă este vorba doar de a patra putere în stat – ați merita o decorație. Eu însă nu vă voi da o decorație, ci un ordin: continuați… cu umor!”

Sincere condoleanțe familiei și celor care i-au fost apropiați. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Deputat Bogdan TRIF, președintele Organizației județene P.S.D