Din nou, între ani, alături de credincioşii din biserici

Nu toţi românii aleg să-şi petreacă Anul Nou la modul „clasic”, împreună cu prietenii, cu familia sau la vreun eveniment organizat pe la restaurante sau pensiuni. La fel cum nu toţi români merg în pieţele centrale ale oraşelor, să numere invers, ca americanii, secundele până la Ora Zero şi să salte la concertele specifice cu trupe mai mult sau mai puţin la modă. La fel cum nu toţi românii ignoră această sărbătoare ne-religioasă, stând liniştiţi acasă, ca şi când nu s-ar petrece nimic. La fel cum nu toţi românii aleg exclusiv un singur mod de a-şi petrece aceste ore festive de trecere de la un an la altul.

Mai sunt şi oameni care aleg să scape de gălăgia „tradiţională” dintre ani, refugiindu-se şi „distrându-se” (adică simţindu-se bine) în biserici. Nu sunt mulţi, raportat la cealaltă categorie, majoritară care alege să petreacă „pe cinste”. Ba uneori se întrepătrund cu aceştia pentru că sunt destui care iau o mică pauză de la masa plină şi atmosfera de petrecere pentru a rămâne câtva timp în liniştea şi starea de linişte din biserică.

Biserica este locul unde, într-o lume dezlănţuită şi haotică pe alocuri poţi remarca diferenţa dintre strigăte, petarde şi rugăciunea rostită şi simţită. Şi pleci cu o stare mult mai „pozitivă” decât cea descrisă de toate reclamele la dezvoltarea personală.

„Revelionul” de la biserică nu durează toată noaptea şi nu are „program” diferit de la an la an. Este, în principiu, o slujbă de binecuvântare a Noului An şi se oficiază în biserici în noaptea anului Nou. Se citeşte Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos, se rostesc rugăciuni de mulţumire şi de intrare în Noul An.

La biserica ce are hramurile Înălţarea Domnului şi Sf. Ierarh Nicolae, cunoscută sibienilor ca biserica „de pe Mihai Viteazu”, slujba a fosi oficiată de către preoţii parohi Marius Fărcaş, Nicolae Bobeş şi Cristinel Husarciuc. La final, s-a cântat tradiţionalul „La mulţi ani”.

„Sfârşitul anului nu este un capăt, ci o oglindă. Ne uităm în ea și vedem cât am iubit, cât am rănit, cât am tăcut când trebuia să vorbim și cât am vorbit când trebuia să tăcem. Dumnezeu nu ne cere socoteală pentru câte am adunat, ci pentru câte inimi am mângâiat și câte lacrimi am lăsat să cadă lângă ale noastre. Dacă anul care trece ne doare, înseamnă că încă suntem vii și că mai avem ce pune înaintea Lui”, a spus în cuvântul său, preotul Nicolae Bobeş, citând un text din maica Siluana Vlad.

„Am ales să fiu aici, pentru a mulţumi Domnului pentru binefacerile din anul care s-a încheia, şi pentru a ne ruga ca noul an să fie mai „prietenos” cu noi faţă de anul trecut. Faţă de alte locuri, aici avem o atmosferă de linişte şi pace. În biserică te simţi protejat, ocrotit. În fiecare an, în noaptea de Revelion, aleg să vin aici”, ne-a spus unul dintre participanţii la slujba dintre ani.