De la "vrem război" la "s-o lăsăm aşa" sau cum să fii penibil din cauza unei rachete lansate (să zicem) aiurea

Arătând desigur, cu degetul spre la modă duşmanul Rusia, care era oricum duşman şi înainte de conflict, începuturile fiind marcate încă înainte de 2014-Euromaidan, dar cam toţi se fac că uită faza asta.

Refrenul îndrăgit al implicaţilor era invocarea articolelor 4 şi 5 din Tratatul Nord Atlantic (că nu prea poţi spune "Tratatul Nato" că tradus ar suna "Tratatul Organizaţiei Tratatului Nord-Atlantic"). Nu avea lumea idee clară despre ce a fost vorba în teren, dar suna bine, juridic, mai juridic decât "fără penali în funcţii publice". Plus că dădea impresia de o ameninţare cu "spate". Vorba aia, Articolul 4. şi 5. Ale lui NATO, păi nu?

Ce e cu articolele 4 şi 5?

A, ce e cu ele, cu Articolul 4 şi următorul, 5, nu prea s-a spus clar. Lasă că facem tot noi un pustiu de bine şi le spunem oamenilor. Uite, Articolul 4 din Tratatul Nord-Atlantic (tratat anti-sovietic şi anti-comunist dealtfel încă de la înfiinţare) zice că:

"Părţile vor avea consultări comune ori de câte ori vreuna dintre ele va considera că este ameninţată integritatea teritorială, independenţa politică sau securitatea vreuneia dintre Părţi". Asta cu "inde­pendenţa politică" o consider deja o glumă, la cât de independentă politic e România. Sau Europa, na.

Articolul 5 e mai "rău": "Părţile convin că un atac armat împotriva uneia sau mai multora dintre ele, în Europa sau în America de Nord, va fi considerat un atac împotriva tuturor şi, în consecinţă, sunt de acord ca, dacă are loc asemenea atac armat, fiecare dintre ele, în exercitarea dreptului la auto-apărare individuală sau colectivă recunoscut prin Articolul 51 din Carta Naţiunilor Unite, va sprijini Partea sau Părţile atacate prin efectuarea ime­diată, individual sau de comun acord cu celelalte Părţi, a oricărei acţiuni pe care o consideră necesară, inclusiv folosirea forţei armate, pentru restabilirea şi men­ţinerea securităţii zonei nord-atlantice. Orice astfel de atac armat şi toate măsurile adoptate ca rezultat al acestuia vor trebui raportate imediat Consiliului de Securitate. Aceste măsuri vor înceta după ce Consiliul de Securitate va adopta măsurile necesare pentru restabilirea şi menţinerea păcii şi securităţii inter­naţionale". 

Deci nu e vorba DELOC, din prima, de "şo pă ei", ci de chestii mai  complexe pentru un creier de postac spălat pe creier. Interesant e că adepţii intervenţiei în forţă cu orice preţ sunt tocmai cei care se consideră protejaţi de o eventuală mobilizare naţională în caz de război. Adică, la fel ca în 1989, plin de eroi care se uitau pe geam sau luptau din greu tolăniţi în fotoliu, la televizor.

A fost Rusia. Ba nu a fost Rusia. Hopa, a fost Ucraina.

Chiar dacă, oficial, tonul tuturor, chiar şi al slugărniciei politice româneşti, a fost moderat, au fost destui politicieni sau alte persoane (considerate, autoconsiderate) publice care erau sută-n sută siguri că e atac rusesc, că gata, mâine se repetă anul 1939 şi începe, iar la Crăciun se termină, ca să fim "Home for Christmas". Vorba unui prieten, om şi deştept şi serios deatlfel: "au sărit ca puiul la muci". "Rusia a provocat NATO şi din acest moment se schimbă radical soarta acestui război declanşat de un dement". "…Răspunsul NATO trebuie să fie ferm şi fără ezitări", Polonia este îndreptăţită să invoce activarea Articolului 5 din Tratatul NATO, pentru că "atacul cu rachete este o agresiune" asupra unui stat membru NATO. Nu le mai dăm numele, că au fost destui. Pe aceeaşi poziţie s-au situat ce din categoria "luptător cu tastatura": influensări, influensăriţe, bloggeri faimoşi sau anonimi, comentatori celebri ai ecranului şi live-ului, plus, evident, isteţii din televiziuni care nu-şi mai încăpeau în costumaţia de "live" de fericire că uite, ce bine că e o nenorocire că avem noi ce băga că altfel iar dădeam doctorate media din problemele Sectorului unu şi lupta USR cu doctoratul lui Bode.

Numai că ups. Ups-ul a venit din America, de la faimosul mai ales prin anumite comportamente pitoreşti preşedinte Joe Biden (aici, în foto cu preşedintele Iohannis). Care a spus că se pare că nu. Că nu au fost ruşii. Că ei, americanii, care ştiu tot ce mişcă-n ţara aia, râul, ramul şi traficul aerian inclusiv din categoria rachete trase la mişto, au văzut că, de fapt, ce a picat în Polonia era de la ucraineni care, cică au contracarat o altă rachetă, rusească, mai ales că aveau de unde să aleagă la acel moment. Dincolo de tenta eroică, se pare că asta a fost, cu finalul pe care-l ştim. Un "atac" cu rachete ruseşti dar de la ucraineni. A, dar erau ruseşti. Păi erau de fabricaţie rusească, având în vedere că Ucraina a fost republică sovietică, deci dotarea ei era şi încă e la fel cu a Rusiei. La fel cum MiG-rile noastre sunt şi ele ruseşti deşi-s româneşti şi îmbunătăţite în colaborare cu Israelul. 

Aşa că, ce a lovit Polonia şi care a infla­mat spiritele în România se dovedeşte a fi, de fapt ceva neaşteptat din punctul de vedere al perceperii generale şi parti­culare a situaţiei. Ideea asta, lansată de la cel mai înalt nivel mondial, a fost, ca un tranchilizant sau somnifer pentru toţi super-războinicii mileniului. Sonorul a fost dat mai spre moderat, nu sărea nimeni la arme cu frunze şi flori ci doar se urmă­rea cu atenţie evoluţia, se monitoriza, se ţinea contactu', se trimiteau condoleanţe şi mesaje de solidaritate. Chiar şi victimele – polonii au lăsat-o mai moale, preşedintele lor, Andrzej Duda (în foto, în timpul vizitei efectuate în România în martie a.c.), spunând că de fapt nu sunt dovezi despre vreun atac deliberat al Rusiei împotriva Poloniei şi a făcut apel la calm. Morţii, ca de obicei când o comit combatanţii "ai noştri", au trecut la "pagube colaterale", nu la "crime de război".

La noi, premierul Ciucă anunţa că a fost "în contact permanent, atât cu autorităţile poloneze, cât şi cu partenerii noştri din Alianţa Nord-Atlantică", Ministerul Apărării monitoriza, "prin mecanismele de coo­perare şi consultare la nivel aliat şi în plan bilateral", încă noul ministru al apărării, Angel Tîlvăr, chiar a anunţat sprijin "pentru adoptarea măsurilor necesare" dar, HOPA!  "după lămurirea tuturor circum-s­tanţelor producerii incidentului în discuţie".

Singurul care a ţinut-o pe a lui a fost preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, care o ţinea pe-a lui ca de obicei, că betmen-betmen, că nu noi, că ruşii-ruşii. Că atac terorist cu rachete al Rusiei. Că "rachetele ruseşti au lovit Polonia", care e NATO, care este. Care atac este un atac al Rusiei asupra securităţii colective şi o escaladare a conflictului. şi că "este nevoie să se acţioneze". În paralel, Varşovia anunţă că nu va invoca Articolul 4, deci 4 nu 5 deştepţilor, pentru că a fost, vorba aia, un "incident nefericit". Cu morţi, dar aşa, doar "nefericit". 

Interesant acum este că de o vreme, discursul internaţional şi-a mai tăiat din avântul belicos, dând-o pe tonuri mai moderate. Aceasta tot de când, tot pe surse americane, a apărut ştirea cum că, în cazul în care ucrainenii vor intra în Kerson, ar trebui să se deschidă o cale spre negocieri de pace. Paradoxal, după anunţul ăsta, ruşii putinişti au plecat din Kerson ca de la cârciumă, hai pa la revedere, fără regrete sau rezistenţe de filme cu partizani care-şi înghit carnetul de partid decât să-l lase pe mâna dujmanului. 

Şi să nu uităm nici modul în care Biden l-a pus la punct pe Zelenski care s-a cam răţoit, în felul propriu, la el, o dată. Deci s-a cam dat tonul. Să vedem cum se va continua.

Apropo, chiar dacă mi-aş (re)câştiga o reputaţie de om rău în Post, aş vrea să fiu, în cazul în care s-ar face o mobilizare de război printre eroii ăştia de care nu mai ai loc pe reţele, în gară, când îi ia la oaste. Să văd ce feţe au când îşi pupă părinţii, copiii şi soţiile sau alte perechi de viaţă de "la revedere, nu ştiu dacă ne mai vedem" şi cât spirit combatant va zace atunci în ei. Eventual să le trag şi nişte poze, ca amintire. Pentru că, vorba unui cântec de la cenaclu, pe Pământ idioţii au arme. Iar războiul nu e căcăria aia ce o joci tu online când haleşti chipsuri şi colă. Dar ăsta ar fi alt subiect.  

Apropo, o ştire care a trecut ca acce­leratul prin halta Mohu: corespondenţilor CNN şi Sky News (şi altora) li s-au retras acreditările de către armata ucraineană pentru că, ţine-te bine, au intrat în Kerson înaintea armatei şi au transmis de la faţa locului fără aprobare "de sus". Probabil de la atâta zel jurnalistic au uitat că trebuie să transmită doar ce trebuie. Dar asta nu e o preocupare pentru superbii de presă de la Romania, aici de o vreme oricum se emite doar ce trebuie. Urmăriţi doar întrebările ce se pun după o şedinţă de  Guvern. În loc să întrebe despre cum facem mişto de gazul şi curentul nostru pe banii plătitorului, deci tot ai noştri, ăştia întreabă câte becuri se sting şi cu cât se dă clima mai încet la Palatul Victoria.