De la burghezo-moşiereştile Uzine Hess, la naţionalizata uzină "Balanţa" a clasei muncitoare

Am scris în prima parte, publicată pe 24 iunie 2024 pe pagina web a Tribunei, sub titlul "Începuturile: Viktor Hess – de la un modest atelier, la Fabrica de Cântare", despre începuturile fabricii de cântare Hess, până în perioada interbelică. Vom continua cu ea, până la perioada timpuriu-socialistă.

Perioada interbelică, cu pete destul de albe

Rămăsesem la anii '30, când "Uzinele Hess SA – prima Fabrică de Cântare şi Maşini din România" deja sunt mutate pe Drumul/Calea Guşteriţei, pe partea dreaptă a străzii, cum mergi spre podul de la… Guşteriţa. Era o fabrică prosperă, valoarea producţiei ajugând la 1938, la 19 milioane lei.

Problema este că date uşor accesibile nu se găsesc uşor nici despre fabrica Hess în perioada de dinainte nici din timpul celui de-al doilea război mondial. Aflăm totuşi, pe bucăţele, că Uzinele Hess au participat la ediţii ale Târgului de Mostre de la Sibiu. Şi că, în timpul războiului a doilea, Hess, alături de alte fabrici sibiene, cotribuie la efortul României de a aproviziona armata cu tot ce e necesar. Lucru ce ulterior va deveni fatal multora, pentru că inamicul URSS va deveni amic dar nu a uitat şi s-a răzbunat, asta şi cu ajutorul slugilor interne "progresiste". Mai aflăm, că, în 1942, muncitorii de la Hess, alătruri de cei de la UES – Uzina Electrică, Rieger şi Arsenal s-au organizat în Asociaţia "Muncă şi Lumină".

Oficiul "Muncă şi Lumină" a fost înfiinţat la 21 noiembrie 1941, ca direcţie specială pe lângă Ministerul Muncii, Sănătăţii şi Ocrotirilor Sociale. Principala atribuţiune era organizarea, îndrumarea şi supravegherea activităţilor şi manifestărilor muncitorilor şi altor categorii de salariaţi. Era urmaşa lui "Muncă şi Voe bună", o campanie care se ocupa, la nivel central, şi oficial, de organizarea de activităţi culturale şi turistice şi de petrecere a timpului liber, care se ocupa printre altele şi de sărbătorirea zilei de 1 Mai. Secţii ale ”Muncă şi Lumină” aiu fost constituite, în 1942, nu doar la Sibiu ci în toate localităţile cu activitate economică. Chiar după căderea regimului Antonescu, ”Muncă şi Lumină” a rezistat, transformându-se în Oficiul Muncitoresc de Educaţie şi Cultură.

Primele probleme din "lumea nouă". Uzinele Hess devin "bunuri inamice"

După căderea regimului Antonescu, Uzinele Hess SAR din Sibiu intră în administrarea CASBI – Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice. Ce era această "Casă"? Un organism care administra, conform Convenţiei de Armistiţiu de la 12 septembrie 1944, "bunurile mobile si imobile" de pe teritoriul României, care erau socotite "inamice". Sau aparţinând unor persoane socotite inamice. Adică cele care a aparţinut Germani şi Ungariei, persoanelor fizice si juridice de naţionalitate germană sau ungară, sau cele cu reşedinţa sau sediul pe teritoriu german sau ungar, ori in teritoriile ocupate de acestea. CASBI mai supraveghea şi administrarea întreprinderilor comerciale sau industriale al caror capital aparţinea cel puţin 20% categoriilor de persoane menţionate, sau chiar "întreprinderile comerciale care au funcţionat sub controlul financiar netăgăduit" al acestor persoane.

Deci fabrica Hess devine "bun inamic" pe teritoriul României, administrat de Casa de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice, printr-un anume "administrator de supraveghere" pe numele lui Nicolae Constantinescu. La 26 aprilie 1945, acesta apare că a convocat o adunare generală pentru alegerea unui noi consiliu de administraţie.

Uzinele Hess fiind clasate ca "bunuri inamice" era logic ca proprietarul lor, Viktor Hess, să fie socotit ca duşman al României şi al poporului român Un german "hitlerist" pe deasupra şi simpatizant ţărănist. O spune clar oficiosul Partidului Comunist, cotidianul "Scânteia"; în ediţia din 10 august 1946, când a transmis o ştire despre arestarea la Sibiu a celui care era atunci "cunoscutul hitlerist Victor Hess proprietarul fabricei cu acelaș nume":

"Marţi a fost arestat la Sibiu cunoscutul hitlerist Victor Hess, proprietarul fabricei cu acelaș nume, bănuit încă de mult pentru continuarea activităţii fascisto-hiteriste. Acest hitlerist care a jucat un rol important în partidul național-ţărǎnesc (???, n.n.), a profitat de toleranţa autorităţilor democrate, care l-au lăsat în stare de libertate. Victor Hess este şi un vechi zbir al muncitorilor, încercând să creeze desbinări între ei, cu ajutorul uneltei sale manistul (manist – susţinător al lui Iuliu Maniu, n.n.) Bucşa, cu care a semănat vrajbă şi discordie în rândurile angajaţilor din întreprinderi".

Cu toate acestea, sub noul "administrator", Uzinele Hess par a prospera, într-o ţară ruptă de valul de sărăcie şi lipsuri de după război. În ultimul an al Regatului României, 1947, la 4 martie, Consiului de Administraţie şi administratorul Uzinelor Hess SA (societate anonimă) convocau, la Bucureşti, în biroul contenciosului, via Monitorul Oficial, o adunare generală extraordinară prin care se majora capitalul social de la 50 de milioane de lei la 150 de milioane. Acţiuniule nominative au crescut şi ele de la 5.000 la 150.000 lei bucata.

La 30 decembrie 1947, România devine republică populară, iar "ascensiunea" sa spre socialism se simte tot mai mult, în ciuda speranţelor deşarte că într-o zi vor veni americanii şi "vor da cu atomica", scăpându-ne de dominaţia sovietică. Ultimele luni ale fabricii (oarecum) particulare Hess din Sibiu, aşa cum sunt reflectate în presa naţională a vremii, sunt definitorii pentru acea perioadă ciudată de comunism în ascensiune şi capitalism pe ducă.

Astfel, în februarie 1948, muncitorii de la Hess trimeteau, prin Scânteia, telegrame mustind de fericire, cu prilejul deschiderii Congresului Partidului Muncitoresc Român, alături de alţi tovarăşi din fabricile sibiene ca "Gromen, Herbert", Areca, Hedith, Industria de Tricotaje, "Reger", Uzina Electrică, Elastic, Graziosa, Creioane, sau "baza" comunistă de la CFR: Sindicatul, Depoul, Atelierele. În primăvara aceluiaşi an, colaborarea dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare era în toi. O echipă a uzinelor Hess a ajutat la repararea uneltelor ţăranilor din Dobârca. Muncitori ajutau plugărimea, aşa cum titra şi articolul şi cum suna ordinul de înfrăţire.

A venit şi naţionalizarea…

La 11 iunie 1948 este dată Legea Naţionalizării, mai exact Legea Nr.119 "pentru naţionalizarea intreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi". Printre ele, la categoria "Intreprinderile prelucratoare de metale, santiere navale, intreprinderi producatoare de instrumente de precizie si de material electrotehnic, garaje si ateliere de reparat auto ", se afla, la poziţia 76, fabrica "Hess S.A.R". Prima fabrică de cântare din România a spus adio expolatatorului, burghezo-moşierului şi "hitleristului" care a înfiinţat-o şi a adus-o, de la un atelier de pe Uliţa Elisabeta, la o fabrică etalon pentru România şi a ajuns în mâinile celor care muncesc, ale poporului, care el singur va decide ce şi cum.

Doar că problema nu era aşa de simplă. Noii directori, proveniţi din rândul clasei muncitoare, pe lângă că erau aerieni în tot ce ţinea de managementul unei fabrici chiar comuniste fiind, nu ştiau nici măcar cum să comunice cu foştii colegi. E recunoscută chiar oficial situaţia.

De exemplu, un articol cu titlu hiper-stupid dar mobilizator "Îndrumări pentru conducătorii întreprinderilor naţionalizate. Sa învaţam pe muncitori şi sa învaţam dela muncitori"/"Nu prin simple circulări se poate întări colaborarea între noua conducere şi massa muncitorilor", apărut în Scânteia din 26 iunie 1948 se arată clar că una din marile probleme ale "conducătorilor întreprinderilor naţionalizate" era să-i oprească pe muncitori să mai facă "fuşeraie" în timpul programului. Deci nivelul de management era undeva târâş, pe sub bancurile din ateliere. Iar ăla care era "bă" cu tine cu care beai din aceeaşi sticlă cu apă sau alte băuturi, nu te prea recunoştea, aşa, subit, de "Tov. Director".

"Balanţa", în primi ani ai socialismului: 1949 – heirupism şi febră stahanovistă

Având în vedere profilul fabricii, "Balanţa" a avut încă de la început, un statut aparte: singura fabrică de cântare din România şi principal producător de cîntare din ţările estice. Adică voiai sau nu voiai, treabe mergea bine, chiar şi când nu mergea. Viaţa Balanţei şi a muncitorilor ei chiar dacă filtrată politic, poate să ne dea o idee despre cum erau atunci vremurile.

În septembrie 1949, "Balanţa" s-a aflat pe locul II pe judeţ la Concursul Gazetelor de Perete, după "Flamura Roşie" şi înaintea lui "Independenţa". Tot atunci, în aceeaşi lună, maiştrii şi tehnicienii din Sibiu, "urmând exemplul maiştrilor şi tehnicienilor fruntaşi din Mediaş", au pornit stahanovist la întrecere socialistă, "pentru îndeplinirea şi depăşirea sarcinilor ce ne revin în cadrul Planului de stat", după cum spunea maistrul Adam Mihai, decorat cu Ordinul Muncii. În acelaşi articol apar primele menţionări de secţii ale fabricii: "Montaj 1" şi "Lăcătuşerie", în angajamentul altui maistru, Mărunţelu Ioan, de a-i ajuta pe muncitori la indeplinirea până la 15 octombrie respectiv 28 noiembrie a planului anual de producţie.

În acelaşi an, cu ocazia festivă a împlinrii a cinci ani de apariţie legală a Scânteii, aflăm chiar de la tovarăşul Vasile Dragomir, secretar al Comitetului Judeţean al PMR Sibiu, că, urmând îndemnurile din Scânteia ca muncitorii să lucreze la mai multe maşini de-o dată, la Balanţa, muncitorul Nicolae Fămăcău (?) lucrează la două strunguri şi o raboteză. Avem astfel numele primului stahanovist al Balanţei. (va urma)