De-ar fi știut bunica ce-i codul roșu, s-ar fi retras la umbră, la un taifas pe chat, cu moșu’

Acasa >

Articol

Credeați că seceta e, așa, un fenomen firesc și nu și-a băgat nimeni coada în arșița nederanjată de ploi? Ia împungeți butoanele de la telecomandă cu buricul degetului și faceți un tur la talk-show-urilor pentru a vă pune în temă cu cine, cum, când și de ce manipulează clima. Mărturisesc, la unele dintre discuții am avut sentimentul că cineva face o transmisiune în direct de la vreo paranghelie ținută la vreme de secetă, dar udată abundent cu licori bahice. Oameni buni, nu e doar criză de energie, de apă, ne așteaptă și o criză de nori. Știți de ce? Nu, să nu credeți că e de la mine, am auzit-o și eu de la alți: cică, norii își scutură ploaia în funcție de cum îi ”abordează” unii și alții, după principiul ”primul venit, primul servit”. Da, sunt multe lucruri stranii printre cele ce se petrec în lume, cel puțin de doi ani încoace. Totuși, haideți să privim puțin în istorie sau măcar în copilărie. Pentru că am o memorie destul de bună, îmi amintesc perfect verile din copilărie, când băteam mingea pe maidane la temperaturi poate chiar mai mari decât cele asociate acum cu o caniculă de tip apocaliptic. Nu am uitat nici pământul crăpat de soare din care se desprindeau cu ușurință bolovani de mari dimensiuni. E drept, pe atunci nu aveam o cohortă de coduri meteo, 10 posturi de televiziune gata oricând să bage spaima în telespectatori, rețele de socializare unde orice inconștient frustrat se poate erija în specialist sau lider de opinie. Pe când bunicii noștri umblau sau munceau în bătaia soarelui la 40 de grade Celsius, niciun cod roșu sau portocaliu nu-i îngrozea, împingându-i să capituleze la umbra nucului bătrân. Elev fiind am stat câteva ceasuri în soare pentru că ne duseseră pe toți din școală să ne zgâim la tovarășul Nicoale Ceaușescu ce ne făcea cu mâna prin trapa unui ARO și m-am lipit de o minunăție de insolație soldată cu o grabnică regurgitare îndărătul coloanei, la un colț de stradă, ferit de priviri dojenitoare, asistat de o învățătoare cumsecade. Nu a fost o tragedie, mi-am revenit, toată lumea a tratat episodul ca pe unul firesc, de insolație, fără a-l atribui vreunui cod roșu sau portocaliu de caniculă. Te pomenești că seceta care a afectat grav România la jumătatea secolului trecut o fi fost tot un fenomen dirijat? Începem să luăm distanță față de normalitate, ne miră că vara e cald sau că iarna e frig și uneori ninge. E drept, toate aceste depărtări, uitări și confuzii n-ar fi ceea ce sunt fără o temeinică furajare din ieslea oferită de o parte a presei și a rețelelor de socializare. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
27 iulie 2022 la 18:42

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Dezgropați și proptiți în geam
Vi-i mai amintiți pe cei 15 mii de specialiști ai Convenției Democrate, pe care ni-i fluturau pe sub...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 zile
Medic? Stetoscop? Bisturiu? Nu, dosar cu șină
Cine crede că dosarul cu șină a dispărut din biroul și din mentalitatea funcționărimii românești, nu a înțeles...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 4 zile
O altfel de bursă, o altfel de prăbușire, aceeași revenire
Sâmbătă, pe când Papa Francisc pleca din această lume, lăsând urii un adversar mai puțin, sub cupola de...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Uite, nu-ți iau lanțul de la gât, dar fac bani din telefonul tău vechi
Zilele trecute o voce plină de entuziasm anunța la radio că România ar putea obține două tone de...
Editorialul zilei
3 min de citit