"Cuvântul a fost dat omului spre a-şi ascunde gândul"

"Cuvântul a fost dat omului spre a-şi ascunde gândul"

Maurice Druon, cu ciclul său de romane "Regii blestemaţi" m-a determinat să mă interesez de monarhii fran­cezi într-o mai mare măsură decât de cei englezi, care, nici ei, nu-s de lepădat în privinţa biografiilor, zise acum "CV"-uri. Aşa am ajuns la Ludovic al XIII-lea şi la cel mai de taină consilier al său, Cardinalul Richelieu (1585-1642), supranumit "Eminenţa cenuşie". Prea fragil fizic, Armand-Jean du Plessis de Richelieu n-a putut ajunge soldat, ca tatăl său, aşa că a devenit cleric şi un versat politician. Propulsat cardinal şi favorit al regelui, Richelieu şi-a fixat ca obiective politice centralizarea puterii în Franţa şi opoziţia faţă de dinastia de Habsburg, dominantă în Austria şi Spania. Având deviza "Scopul scuză mijloacele", Riche­lieu a reuşit să-şi atingă ambele obiective. Am reţi­nut câteva dintre principiile sale: "Dă-mi 6 rânduri scrise de cel mai onest om din lume, iar eu voi extrage din ele motiv să-l spânzur; Marile incendii se nasc din scântei mici; Cuvântul a fost dat omului spre a-şi ascunde gândul; Cine vrea să conducă trebuie să vorbească puţin şi să asculte mult; Dacă Dumnezeu ar fi dorit să interzică băutura, n-ar fi făcut vinul atât de bun; A face o lege şi a nu o aplica înseamnă a auto­riza lucrul pe care vrem să-l interzicem". Asta din urmă li se potriveşte politicienilor noştri, care ne sufocă în noianul de legi care se pierd în neant. * "Cel mai important dintre evenimentele recente, anume că Dumnezeu a murit, a început deja să-şi proiecteze asupra Europei primele umbre". Asta o (pre)zicea Friedrich Nietzsche în urmă cu 150 de ani… * Un bătrân din Berlin a fost trimis în judecată fiindcă s-a vaccinat anti-Covid de 90 de ori, obţinând certificate pe care le vindea celor care nu voiau să se vaccineze, dar li se cerea. Ştirea este incompletă şi dubioasă: nu ni se spune cât era tariful şi ce naţiona­litate avea insul. Pe un neamţ nu cred că-l ducea capul la o asemenea escrocherie. * Organizaţia Reporteri fără frontiere a publicat un studiu (când aud de chestia asta, vorba lui Goebbels, îmi vine să scot pistolul!) clasificând ţările (180) în funcţie de libertatea presei. Nu am crezut şi nu cred în asemenea cercetări (?) şi în criteriile pe care le folosesc. Conform Indexu­lui libertăţii presei pe 2022, România a coborât pe locul 56 (de pe 48!), intrând în rândul ţărilor "cu o situaţie problematică". Alte ţări: Grecia locul 108, Bulgaria 91, Italia 58, Polonia 66, Germania 16, Marea Britanie 23, Franţa 26, SUA 42, Ucraina 106, Rusia 155, China 175, Coreea de Nord 180 (coada cozii!) Pe primele 3 locuri: Norvegia, Danemarca, Suedia. Bani cheltuiţi aiurea de nişte şmecheri care vor să se afle-n treabă. Eu pe ăştia, pe meteorologi şi pe fufele cu horoscopul i-aş ţine doar pe banii lor aduşi de-acasă. * Ca şi Iliescu, atunci când a ajuns în turul doi al alegerilor prezidenţiale cu Vadim Tudor, ca şi lohannis, când a ajuns în turul doi cu Viorica Dăncilă, Emmanuel Macron a câştigat re­centele alegeri din Franţa nu pentru că l-ar fi iubit francezii, ci pentru că n-au dorit-o în fruntea ţării pe Marine Le Pen. (Să ne amintim că lohannis a ajuns primar al Sibiului nu pentru nu ştiu care merite, fiind aproape un necunoscut pentru mulţi, ci pentru că românii dinaintea lui s-au dovedit nişte impotenţi. Fie vorba între noi, nici Klausi n-a făcut mare scofală, dar măcar a fost altceva… Încercare nereuşită.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
18 mai 2022 la 19:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 oră
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 6 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 7 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.