Foto: Răzvan NEGRU
Nu știu cine consideră că anumite strategii și metode de comunicare și promovare sunt general valabile pentru orice țară sau categorie de populație, dar consideră prost. Că ce e valabil în materie de marketing sau publicitate la vestici poate fi pus în practică și la ne-vestici, asiatici sau africani. Asta doar pentru că așa scrie în manuale, reguli și strategii concepute la ei și puse în aplicație la noi fără ca să „bată” cu anumite caracteristici al consumatorului de România. Așa că se aplică fără să se comenteze, că na, nu te pui cu conducerea de la centrul din neRomânia că poate închide șandramaua și pa-pa, chiar dacă rezultatele nu sunt neapărat cele scontate. Așa că multe chestii puse în practică așa, „ca la carte”, „Ca dincolo”, conform tuturor strategiilor și metodelor și cerințelor care au adus succes „la ei”; aici devin ori patetice, ori de tot râsul, ori enervante de-a dreptul. Pentru co or fi impuse sau aprobate de „conducerea superioară de sus” dar sunt cam de aiurea „jos”, la nivel de client. Și chiar nu știu deși sunt curios, cu cât a contribuit tactica și strategia aceea la atras mai mulți cumpărători.
Mă refer în primul rând la schimbarea poziției mărfurilor în rafturi și chiar a rafturilor în „geografia” magazinului și supermarketului. Părerea mea este că scopul ar fi să le dai mai mult de lucru angajaților, ca nu cumva să stea să facă, vorba ala cazonă, „os mort”. Că este un volum enorm de muncă să schimbi un „look”. O dată am și întrebat pe cineva despre care a fost logica la așa ceva. „Dispoziție de sus/de la București” și că în toată țara s-a aplicat. Dar să zicem că asta ar fi o treabă internă, na, te-ai angajat acolo, faci ce ți se spune, la fel cum maistrul ne punea, să mutăm niște motoare electrice stricate dintr-o parte în alta, (ele rămânând stricate) doar ca să ne dea de lucru.
Explicația „de manual” este că tu, nemaigăsind produsul acela unde știi tu că e, vei intra în contact cu alte produse de care, teoretic, nu știai (ba știai dar nu îți păsa de ele) și vei spune „hopa, uite pe ce mai pot sparge banii”. Și vei umple căruțul, vei îndesa portbagajul cu tot ce ai ratat limitându-te doar la lista de cumpărături concepută și elaborată acasă. Că așa a decis departamentul de marketing, venindu-ți în întâmpinare..
Ei, a decis prost. Pe mine ca client, „demersul” ăsta nu mă avantajează deloc. Mă zăpăcește și în ultimă instanță mă enervează și-mi vine să îmi bag picioarele și să caut la alții, mai stabili în materie de amenajări interioare. Pentru că eu, ca majoritatea românilor, merg acolo să iau CEVA pe care îl găsesc ACOLO. Dacă nu îl găsesc acolo, îmi crește starea de disconfort și pierd timp, cel puțin dublu față de cel anterior, când știam exact de unde să-l iau. Plus că, oricâte mutații s-ar opera, știu exact care e oferta și cât e de săracă față de ce avea acum câțiva ani, bașca că a mai urcat și prețul.
Zăpăceala asta de rafturi face parte din marketingul care reușește să enerveze clienții, pentru că nu știu dacă cineva dintre consumatori a cerut așa ceva. Tind să cred că nu. Adică e ca și când ți-ar muta cineva canalele la televizor pentru ca tu până cauți locul favorit, să descoperi că sunt și televiziuni specializate pe manele, lăutării, bucătării sau extratereștrii printre noi, deși nu te interesează dar teoretic ar trebui să fii foarte încântat. Sau să-ți pună nevasta în cămară punga de cafea unde era boiaua, ca tu să dai dimineața de oțet sau de supă la plic. Deci scuze, nu. Nu merge și nu ține indiferent de ce geniu al comerțului a conceput asta.
Pentru că acel „ca la carte” nu bate totdeauna cu realitatea deseori ignorată. Iar dacă ignori realitatea ai surprize. Chiar păguboase.
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Vlad IGNAT
Cosmin PAL
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Ștefania VESA
Dumitru CHISELIȚĂ
Dumitru CHISELIȚĂ
Adrian POPESCU
Ștefania VESA
Ștefania VESA
corect, intru totul de acord, dar cui ii pasa de ce vrem noi?