Cum îți păzești portofelul când acesta devine virtual

Cum îți păzești portofelul când acesta devine virtual

Dacă într-un apel, aparent de la bancă, interlocutorul îți solicită prea multe informații sensibile, atunci când ajunge să îți solicite cifrele de pe card, sau chiar PIN-ul, este evident un semn că trebuie să închizi numaidecât apelul.
Odată cu creșterea nivelului de digitalizare al societății și cu cât mai multe activități din viața noastră se mută în digital, riscul pentru ca o încercare de fraudă să te găsească «la primire», este tot mai mare. Indiferent dacăse întâmplă online, prin SMS, pe platforme de social media sau printr-un apel telefonic, scenariile prin care se încearcă obținerea de bani în mod fraudulos sunt tot mai diverse și mai ingenioase.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Frauda telefonică este o tehnică rudimentară și ușor de depistat, ea reprezintă acea încercare de a obține în cadrul unui apel, date sensibile de card, cont sau date personale pe care nu ar trebui să le comunici nimănui. Apelanții se dau drept ofițeri ai băncii și pot veni cu situații de la cele mai credibile, până la cele mai penibile, atunci când nici măcar nu cunosc banca la care tu ai cont. În principiu, în afară de datele pe care banca deja le are: data nașterii, adresa de domiciliu, numele complet etc., ofițerii băncilor nu îți vor solicita alte informații, cu atât mai puțin date de card sau de cont. În eventualitatea unor situații excepționale, pe care ți le vor face cunoscute în prealabil, aceștia pot să îți solicite doar data de expirare a cardului și ultimele patru cifre din grupul de șaisprezece de pe fața cardului. Oricum ar fi, asigură-te că știi cine este persoana respectivă înainte de a continua să-i furnizezi informații sensibile, pentru a-i putea verifica identitatea prin call center-ul băncii sau la poliție.

Câteva sfaturi utile pentru a te feri de potențiale fraude: Nu introduce datele de pe card, sau PIN-ul, în cadrul tastaturii apelului și nu le comunica interlocutorului; Nu trimite bani persoanelor pe care nu le cunoști; Orice încercare de a te convinge să păstrezi discuția din cadrul apelului “doar între voi” este un mare semn de întrebare și un indiciu important că ai de-a face cu o încercare de fraudă; Un lucru mai rar întîlnit, dar la fel de periculos ca celelalte este să accepți bani în contul tău, în numele interlocutorului. Recomandarea mea este să nu faci asta.

Frauda cibernetică reprezintă orice încercare de a comite activități ilegale prin intermediul tehnologiilor digitale și al internetului, pentru a obține beneficii, de cele mai multe ori financiare. Includem aici furtul de identitate, fraudele bancare, escrocherii etc. Există o serie de indicii și informații preliminare prin care putem identifica o fraudă cibernetică înainte să cădem în plasă: Primești link-uri nesolicitate, de la persoane pe care nu le cunoști, iar acestea duc către diverse site-uri și aplicații dubioase sau chiar copii ale unora reale; Primești mesaje suspicioase de la adrese de e-mail de genul „@sepia.pl.or.jp.com”; Dacă atunci când încerci să vinzi ceva online sau trebuie să ți se transfere o sumă de bani, primești un link pentru a-ți introduce datele cardului în vederea încasării plății, înseamnă că ai de-a face cu o încercare de fraudă. Cardul bancar funcționează doar pentru plăți și nu poți să primești bani în cont prin intermediul datelor acestuia; Foarte important! Un lucru pe care multă lume îl omite, deși este un element care în 99% din cazuri te ajută să identifici o încercare de fraudă: nu ignora greșelile gramaticale! Orice ofertă, prezentare sau solicitare de informații care vine la pachet cu o mulțime de greșeli gramaticale, de ortografie sau de context este – aproape sigur – o fraudă.
Ei bine, în prima fază cel mai important este să blochezi cardul afectat, cât mai repede posibil. Poți face acest lucru din aplicația băncii sau din internet banking, depinde de funcționalitățile acestora, sau o poți face apelând numărul de pe spatele cardului. Pe urmă, evident, trebuie să îți schimbi parolele de conectare pentru aplicațiile afectate și în final, asigură-te că raportezi incidentul, la bancă, poliție sau alte organizații care se ocupă cu identificarea, urmărirea și alertarea utilizatorilor în astfel de cazuri. Ca o regulă de aur, dacă lucrezi pe PC-uri publice sau îți accesezi un cont de pe laptopul unei cunoștințe, asigură-te că nu îți introduci date personale și cu atât mai puțin datele conturilor bancare ori de conectare la internet banking.
Până data viitoare, ține sub cheie parolele și datele sensibile, pentru că la fiecare pas există cineva care ar vrea să-ți ia banii, într-un fel sau altul.

Andrei-Nicolae Căluțiu, B.Sc. științe informatice

 

 

 

08 august 2023 la 13:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 5 ore
Ciprian Ștefan, la gala Astra Film Festival: „A venit momentul ca România să aibă o lege a culturii”
Cultura are nevoie de un cadru legislativ clar și predictibil, iar sectorul cultural trebuie să fie susținut printr-un...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 16 ore
Neluţu Luca, încrezător că echipa sa va marca în prelungiri, cu ASA: ”Le-am spus că ăsta e momentul”. Motivul pentru care a fost eliminat
Antrenorul echipei din Şelimbăr a povestit, în conferinţa de presă, cum le-a spus celor de pe banca de...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 zi
Cine sunt câștigătorii Astra Film Festival 2026. Csilla Kató: „Se anunță un an decisiv”
Astra Film Festival și-a desemnat, sâmbătă seara, câștigătorii ediției 2026. Marele premiu al Competiției România a fost câștigat...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 1 zi
Final „normal” de octombrie: nici soare nici nor, nici cald și nici frig (decât noaptea)
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, valorile termice diurne vor fi...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
În sfârşit victorie… ”Călăreţii roşii” câştigă în prelungiri, după patru înfrângeri consecutive, dar preţul e scump: trei cartonaşe roşii
Echipa din Şelimbăr s-a impus, duminică, pe ”Municipalul” sibian cu 1-0 în faţa celor de la ASA Tg....
Actualitate
• 6 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mircea Rednic, după ce Interul a câştigat la Câmpulung Muscel: “Mă bucur pentru sibienii mei”
Experimentatul antrenor a fost prezent şi în tribunele arenei de la Câmpulung Muscel, vineri după-masă, urmărindu-i la treabă...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
Mihai Ianc: ”Deplasare complicată. Suntem pe drumul cel bun din toate punctele de vedere”. Ce spune despre colaborarea cu Rednic
Antrenorul echipei sibiene, Mihai Ianc, era mulţumit, după meciul de la Câmpulung Muscel, că echipa sa a câştigat...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 1 zi
A doua înfrângere pentru CSU Sibiu. ”Vulturii” pierd la diferenţă de aproape 20 de puncte pe terenul vicecampioanei
Baschetbaliştii sibieni au cedat, în urmă cu câteva minute, cu 92-73 pe terenul vicecampioanei CSM CSU Oradea. Amfitrionii...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
• acum 2 zile
O aniversare destul de ignorată sau pe unde au patinat sibienii vreme de 150 de ani
O "excursie" pe secțiunea de patrimoniu a paginii oficiale a Sibiului ne-a adus în atenție un eveniment aniversar...
Actualitate
• 18 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
Sfinţirea şi înălţarea Drapelului Naţional, în Cimitirul Eroilor din Sebeşu de Jos, de Ziua Armatei Române
Cu ocazia Zilei Armatei Române, în Sebeşu de Jos va avea loc ceremonia de sfinţire a Drapelului Naţional,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ovidiu BOICA Ovidiu BOICA
• acum 2 zile
ACS Mediaş ajunge la cinci victorii consecutive şi o egalează pe Corona, liderul clasamentului seriei
Echipa lui Cosmin Vîtcă s-a impus, în această după-masă, cu 3-2, pe Stadionul ”8 Mai”, în faţa echipei...
Actualitate
• 1 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.