CJ Sibiu vrea să sprijine campania „Donează păr pentru copii”. Proiectul se supune la vot joi

CJ Sibiu vrea să sprijine campania „Donează păr pentru copii”. Proiectul se supune la vot joi

Consiliul Județean Sibiu va vota joi, 29 octombrie, încheierea unui nou acord de parteneriat cu asociația austriacă HAIRMATCHING, pentru promovarea campaniei umanitare „Donează păr pentru copii”. Inițiativa urmărește să informeze comunitatea despre situația copiilor care își pierd părul în urma tratamentelor oncologice și să încurajeze donarea de păr natural pentru confecționarea de peruci.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Dacă proiectul va fi aprobat, parteneriatul se va desfășura în perioada noiembrie 2026 – decembrie 2028. Consiliul Județean va promova campania prin instituțiile medicale, culturale, de învățământ special și sociale pe care le coordonează sau le are în subordine. Informarea va fi făcută și prin canalele oficiale ale instituției, precum site-ul și paginile de social media, dar și prin afișe, panouri și ecrane digitale din spațiile publice administrate de instituțiile subordonate.

Campania ar putea fi promovată și în cadrul unor evenimente locale, inclusiv la Muzeul ASTRA, în centrul istoric sau la festivaluri și târguri. Sprijinul Consiliului Județean va fi exclusiv logistic și de comunicare publică, fără implicare financiară.

Asociația HAIRMATCHING, cunoscută și sub numele Verein Die Haarspender, este o organizație non-profit cu sediul principal în Austria, activă din 2016. Organizația este specializată în realizarea de peruci din păr natural pentru copiii care se confruntă cu pierderea părului în urma chimioterapiei. Acestea pot contribui la recăpătarea încrederii în sine și la revenirea copiilor la activitățile cotidiene, potrivit documentelor care însoțesc proiectul.

Un parteneriat între Consiliul Județean Sibiu și asociație a fost derulat și în perioada septembrie 2025 – septembrie 2026. Reprezentanții instituției afirmă că activitățile desfășurate au avut un impact pozitiv asupra comunității locale.

 

Autor - Ștefania VESA
26 octombrie 2026 la 14:45
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 17 minute
RÂU SADULUI: Documentele cadastrale pentru cinci sectoare, disponibile pentru consultare. Proprietarii pot solicita rectificări
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 25 minute
400 de liceeni au participat la Apple Lab Farm, la ferma universitară din Rusciori
Aproximativ 400 de liceeni și cadre didactice au participat, în 20 și 21 octombrie, la cea de-a doua...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 40 minute
Preot sibian, ales președinte al Consorțiului European care cercetează relația dintre Biserică și Stat
Părintele Emanuel-Pavel Tăvală, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sibiului și lector universitar la Facultatea de Drept a Universității „Lucian...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 44 minute
OCNA SIBIULUI: Ziua Recoltei a adus tradițiile, muzica și voia bună în mijlocul comunității
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 55 minute
Centrul Sibiului se pregătește de schimbări majore. Ce planuri propune Primăria pentru următorii ani
Centrul Sibiului s-ar putea schimba semnificativ în următorii ani, cu străzi și piețe complet regândite, mai prietenoase cu...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Mediașul a pierdut titlul de Capitala Tineretului din România 2028. Suceava a câștigat competiția
Municipiul Mediaș a ratat șansa de a deveni Capitala Tineretului din România în 2028. Orașul din județul Sibiu...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Conferințele Dilema ajung pentru prima dată la Sibiu. Emil Hurezeanu, Daniel David și părintele Constantin Necula, printre invitați
Sibiul va găzdui, în perioada 29-31 octombrie, prima ediție locală a Conferințelor Dilema. Evenimentul se va desfășura la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Primăria Sibiu propune 1,8 milioane de lei pentru cultură. Un milion de lei pentru spectacolul „Noi suntem români!” și 800.000 de lei pentru Muzeul ASTRA
Primăria Sibiu propune alocarea a 1,8 milioane de lei pentru două proiecte culturale importante. Un milion de lei...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 2 ore
Un adolescent de 16 ani, prins la volan fără permis pe o stradă din Sibiu. Polițiștii i-au deschis dosar penal
Un adolescent de 16 ani, din Săliște, a fost prins la volan fără permis pe o stradă din...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 2 ore
Tricolorul a fost înălțat în Cimitirul Eroilor din Sebeșu de Jos. Adrian Bibu: „Avem datoria să nu uităm niciodată sacrificiul lor”
Ziua Armatei Române a fost marcată, duminică, 25 octombrie, și la Sebeșu de Jos, unde au avut loc...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 3 ore
Se montează bradul de Crăciun în Piața Mare din Sibiu
Pregătirile pentru Târgul de Crăciun au început în centrul Sibiului. Bradul se montează în Piața Mare, unde va...
Actualitate
• 1 min de citit
• acum 3 ore
(P) Partidul Social Democrat Sibiu susține prevenția și educația pentru sănătate: cancerul, abordat în cea de-a patra ediție a proiectului Level Up
Informarea corectă, controalele medicale periodice și depistarea timpurie pot face diferența în lupta împotriva cancerului. Pornind de la...
Actualitate
• 2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.