Cum devine o petardă armă letală

Chiar dacă zăpada se lasă tot mai greu și tot mai mult așteptată, vremea relativ rece ne poate deștepta multora amintiri dintr-o copilărie cu troiene, cu un peisaj alb ce nu dispărea după câteva zile. Apropierea Sărbătorilor însemna și scoaterea de la naftalină a tradițiilor vechi, ajustate pe ici pe colo, și pe vremea aceea. Bunăoară, pocnitul din bici era completat de niște improvizații ingenioase: „injectorul” era un dispozitiv confecționat dintr-o clanță veche în orificiul căreia se introducea un cui îndoit, prins de celălalt capăt cu un elastic bine tensionat. Înainte de a se pune cuiul în gaură, se curățau câteva bețe de chibrit, lăsându-se fosforul în orificiu, apoi era fixat cuiul și când apăsai pe elastic se producea un pocnet ce concura zgomotul petardelor. Mai existau dispozitive cu șuruburi de care se lega o pungă de plastic, cutii cu carbid, mă rog, nu intru în detalii pentru a nu le da idei unora. Petardele erau ceva obișnuit, mulți inconștienți le aruncau în mulțime, slavă Domnului că au fost interzise, pentru că au rămas destui oameni mutilați din cauza acestor dispozitive pirotehnice. Nu mi-a plăcut niciodată atmosfera aceea oarecum periculoasă, în care liniștea era trimisă la podea de tot felul de zgomote puternice ce se țineau lanț timp de aproape o lună. Dar, asta era situația, nu te puteai împotrivi inventivității românești și nici pornirilor nevrotice izvorâte din ea. Pentru cei care au trăit în perioadele despre care vorbim, o petardă rătăcită azi într-un parc sau pe stradă e o bagatelă. Duminică dimineață, după prostul obicei, pornesc televizorul să aflu ce s-a mai întâmplat peste noapte. Jurnalul se deschide cu o „știre de ultimă oră”. În parcarea unui mall din Brăila s-ar fi auzit focuri de armă. Într-o filmare, cineva spune că s-a tras asupra mașinii sale cu o armă de tip air-soft. Au venit polițiștii, au căutat vreo oră indicii, dar nu au găsit nici măcar o zgârietură, o bilă, nimic din ceea ce ar fi trebuit să rămână după potențialele împușcături. S-a tras concluzia că, probabil, cineva a aruncat o petardă. După o oră, prezentatoarea revine cu încăpățânare tâmpită la corespondentul din zonă, întrebându-l dacă are noutăți, introducând știrea tot ca pe un posibil episod cu accente mafiote. Corespondentul își reia perorația și, cu tristețea unui știrist ce a ratat un episod din categoria „Șoc și groază” se vede nevoit să reconfirme nemilosul verdict: „Probabil a fost o petardă”. Asta a fost marea știre a dimineții de ieri: cineva a aruncat o petardă și o armată de panicați au pus în alertă polițiști, televiziuni, suflând cu boare fantasmagorică peste o întâmplare banală, transformând-o în ditamai atentatul cu arme periculoase. Iar astfel de știri năucesc în fiece zi publicul. Să ne mai mirăm că luăm distanță față de firesc și realitate, pășind într-o lume deformată și ireală?

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor
05 decembrie 2022 la 09:39
Distribuie articolul:

Leave a Reply

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor Dragos BAKO
acum 1 zi
Angajați mulți, gazetari tot mai puțini
Pe nesimțite. Așa a trecut un an de când am vorbit pentru ultima oară cu bunul meu prieten...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 3 zile
Șampanie și ură
Nu am fost și nu voi fi niciodată un fan al lui Ion Iliescu, pentru că îl asociez...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 5 zile
Să ținem cultura vie, cu câte-o paranghelie!
Știm că lumea se trage tot mai mult la umbra celor facile, că preocupările sunt tot mai superficiale,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 6 zile
Proști ca gardul, dar îți umflă cardul
Uneori, politicienii români seamănă leit cu niște maneliști care își cântă succesele financiare obținute prin virtuți denumite generic...
Editorialul zilei
3 min de citit
acum 1 săptămână
Marile schimbări: alte șosete, alți nădragi, alte țepe
Am constatat încă o dată că nu se face gaură în cer dacă te deconectezi pentru câteva zile...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Oroarea de a avea angajaţi de o anumită vârstă
Am înţeles, din investigaţiile mele şi din ascultatul poveştilor de/din viaţă ale altora din liga 40 +, că...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Veşnicele generaţii de sacrificiu care strâng cureaua în vreme ce alţii prosperă
Aşa cum bogaţii sunt cei mai tari sfătuitori în materie de "vai ce bine e să fii sărac",...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
“Omagiu”, volumul doi, dar cu alt preşedinte
Citesc postarea unui membru al guvernului. Începe superb cu "În deplină consonanță cu poziția Președintelui Nicușor Dan...". Şi...
Editorialul zilei
4 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Cine „am câștigat”?
Boala băgatului capului în poză pare să se țină scai de noi. În contextul războiului din Ucraina, e...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Niște băieți pacifiști: n-ar da în corupție, nici măcar cu o floare
Marea luptă împotriva corupției a început bine: CCR a declarat neconstituțională obligativitatea publicării declarațiilor de avere pentru soți,...
Editorialul zilei
3 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
Când o iei în freză, schimbi coafura și ești ca nou
Avem o veste proastă pentru cei ce au mestecat iluzia unui alt mod de a se face politică...
Editorialul zilei
2 min de citit
Autor Dragos BAKO
acum 2 săptămâni
O încălzire globală, pusă la rece
Sunt momente în care regret că m-am grăbit cu schimbul de haine groase și mi-am băgat ghetele la...
Editorialul zilei
3 min de citit