Cu gândul la eroii neamului…

Cu gândul la eroii neamului…

Reprezentanții administrației publice locale din Avrig, alături de elevi și cadre didactice de la instituțiile de învățământ ce funcționează pe raza teritorială a orașului, reprezentanți ai cultelor și membri ai comunității locale, au participat, joi dimineața, la ceremonii de depunere de coroane, slujbe religioase și momente de reculegere, desfășurate la monumentele închinate eroilor neamului.

Imagine intercalată
Imagine intercalată

La Avrig, Mârșa, Bradu, Săcădate și Glâmboaca, cei prezenți la ceremonii au adus un omagiu celor care au luptat și s-au jertfit pentru libertatea și valorile neamului românesc.

„Ziua Eroilor, sărbătorită odată cu Înălțarea Domnului, ne reamintește nu doar de curajul celor de odinioară, ci și de responsabilitatea fiecăruia dintre noi de a construi, azi, o societate mai unită, mai solidară și mai dreaptă. Astăzi nu ni se mai cere să ne dăm viața pentru patrie, dar avem alte îndatoriri față de cei de lângă noi. E vorba de gesturile simple, de grijă, respect și implicare”, menționează primarul orașului Avrig, Adrian Dumitru David, într-un mesaj transmis în această zi de mare sărbătoare.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - Dan FRÂNCU
29 mai 2025 la 14:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - ADVERTORIAL ADVERTORIAL
• acum 41 minute
ADVERTORIAL PSD: Guvernul antiromânesc al lui Siegfried Mureșan a picat în Parlament!
GUVERNUL ANTIROMÂNESC AL LUI SIEGFRIED MUREȘAN A PICAT ÎN PARLAMENT! Doar 182 de voturi “pentru”! Nu am votat și nu...
Actualitate
• 2 min de citit
• acum 46 minute
Programul Astra Film Festival 2026, disponibil online. Peste 200 de proiecții, dezbateri și întâlniri cu cineaștii
Sibiul se pregătește să redevină, între 17 și 25 octombrie, capitala filmului documentar. Programul complet al Astra Film...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 oră
Privirea sus, ecranul jos! „Ziua Exploratorului” aduce aventura în Parcul Sub Arini din Sibiu
Sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, Parcul Sub Arini devine cadrul perfect pentru o zi plină de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
Poiana Sibiului: Taxe și impozite locale prin Ghișeul.ro
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 1 oră
Râu Sadului: Centenarul comunei – „Un veac de poveste”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 1 oră
Astăzi, credincioșii prăznuiesc Acoperământul Maicii Domnului. Bogdan Fluieraș, preot paroh în Sibiel: „Poporul român a avut dintotdeauna o evlavie deosebită față de Maica Domnului”
Creștinii ortodocși prăznuiesc, în fiecare an, la 1 octombrie, Acoperământul Maicii Domnului, sărbătoare care amintește de ocrotirea, mijlocirea...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 4 ore
Una din 11 firme sibiene are activitatea suspendată. Mai puține restaurante și agenții imobiliare, mai multe firme IT
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 7 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
• acum 16 ore
Cel mai mare showroom LEPAS din Europa, deschis la Sibiu. Marca auto chineză intră pe piața românească
Brandul auto LEPAS, parte a grupului chinez Chery, și-a deschis miercuri, 30 septembrie, primul showroom din România, la...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
• acum 17 ore
Orașul Săliște are a doua cea mai veche școală românescă din țară. „Fiecare copil va aduce zilnic un lemn pentru încălzirea şcoalei”
Între documentele aflate spre păstrare la Direcția Județeană Sibiu a Arhivelor Naționale se află Protocoalele Scaunului Săliște, în...
Actualitate
• 5 min de citit
• acum 19 ore
Antrenorii de la Academia de Fotbal Alma Sibiu, la “Professional Coaching Summit”
Mai mulţi antrenori ai Academiei de Fotal Alma Sibiu au fost prezenţi, zilele trecute, la “Professional Coaching Summit”,...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 21 ore
Din 5 octombrie se poate solicita ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie
Direcția de Asistență Socială (D.A.S.) din cadrul Primăriei Sibiu primește, începând de luni, 5 octombrie, cererile pentru ajutorul...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 21 ore
Guvernul Siegfried Mureșan a picat în Parlament. A obținut doar 182 de voturi, cu 51 sub pragul necesar
Guvernul propus de Siegfried Mureșan nu a primit miercuri, 30 septembrie, votul de încredere al Parlamentului. Cabinetul susținut...
Actualitate
• 4 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.