Cu gândul la Eminescu şi cu fapta la ţară (5)

Cu gândul la  Eminescu şi cu fapta la ţară (5)

Dornic să cunoască meleagurile care aminteau de faptele de seamă ale unor vestiţi cărturari ardeleni, între care şi cele ale fostului său profesor Aron Pumnul, precum şi să asculte melodiosul şi duiosul grai ardelenesc, elevul-poet Mihai Eminescu va porni, în vara anului 1866, din ţara de Sus a Moldovei, către apele line ale Mureşului şi Târnavelor, ajungând, într-un târziu, pe urcuşul şi coborâşul în serpentine de unde să privească până dincolo de Blaj şi de eroica sa Câmpie a Libertăţii.
După care o ia din nou la pas, oprindu-se în Grânoasa Crăciunelului şi în Cetatea Alba-Iuliei, vestită nu numai pentru moţii-martiri Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi pentru istoricul act al înfăptuirii "Micii Uniri",  de la 1600, sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul, după care ajunge, într-un târziu, frânt de oboseală, în Sibiul medieval şi în două dintre satele mărginene: Gura Râului şi Răşinari. Auzise cum că cu cinci ani mai devreme, în "Oraşul de pe Cibin" îşi începuse activitatea culturală şi de emancipare a românilor ardeleni eroica Asociaţiune Transilvană ASTRA şi că în fruntea ei se aflau, în acele vremuri teribil de grele, trei somităţi: înţeleptul şi blândul Andrei Şaguna, Mitropolitul Ortodox al Ardealului (1809-1873), precum şi cărturarii Timotei Cipariu (1805-1887) şi George Bariţiu (1812-1893). În viitorul Palat al Asociaţiunii ASTRA, care se va inaugura în anul 1905,  aveam să aud armonioasa rostire a poeziei eminesciene, tălmăcită în limba marilor poeţi germani Goethe şi Schiller; aveam să privesc şi să admir un izbutit portret al lui Eminescu, ieşit de sub măestrul penel al secuiencei-covăsnene Monica Gastone-Şipoş din Miercurea Sibiului; dar şi să-l ascult pe domnul Constantin Noica, după care să răsfoiesc, cu mâna tremurândă de emoţie, câteva file ale manuscriselor foto-copiate de el, desprinse din voluminoasele "Caiete Eminesciene", donaţie făcută bibliotecii sibiene de distinsul filosof. Gest făcut la sugestia bunului său prieten şi gazdă, Aurel Cioran. Nimeni altul decât fratele lui Emil Cioran, filozoful de la Paris şi fostul coleg de studenţie al lui Noica. Iar acel irepetabil eveniment omagial se petrecea în cadrul unei şezători literare cum acea bibliotecă nu mai găzduise în toată seculara ei existenţă. Totul petrecându-se la căderea serii zilei de 15 ianuarie 1985, atunci când se împlineau 135 de ani de la naşterea poetului. Înflăcărata şi elevata prelegere, de aproape două ore, aparţinându-i domnului Noica.
Alte câteva plăcute şi pilduitoare amintiri şi întâmplări eminesciene transilvane:
-Înscrisul de pe o placă omagială, aşezată  pe faţada uneia dintre numeroasele clădiri impunătoare ale străzii Mitropoliei din Sibiu, ne vesteşte popasul unei scurte şi plăcute odihne a tânărului poet;
-Participând în Sala Thalia la vreun concert simfonic al Orchestrei Filarmonicii Sibiene cu uşurinţă ne putem imagina cum arăta acel tare frumos şi inteligent băieţel, cu numele de Mihai Eminescu, atunci când, din culise, acesta le şoptea actorilor textul rolurilor teatrale;
-De cutreierăm aleile Parcului Sub Arini vom putea reconstitui atmosfera înălţătoare din după-amiaza zilei de 2 octombrie a anului 1938, atunci când numeroşi sibieni luau parte la dezvelirea şi sfinţirea uneia dintre cele mai izbutite opere sculpturale, menită să înfăţişeze chipul luminos şi cuminte al lui Mihai Eminescu, lucrare de prestigiu a artistului plastic Radu Moga. Între invitaţii de onoare se aflau scriitorul-filozof  Mircea Eliade şi romancierul Ionel Teodoreanu, iar printre vorbitori: scriitorul Cezar Petrescu, poetul Ion Minulescu, primarul de atunci al Sibiului, Sever Pop, vicepreşedintele Asociaţiunii Transilvane ASTRA, Valeriu Bologa şi profesoara de limba şi literatura română Ecaterina Săndulescu, iniţiatoarea şi organizatoarea întregii manifestări omagiale. Alăturat lor: tânărul filozof Con­stantin  Noica, precum şi scriitorii-romancieri Vladimir Streinu şi Alexandru Dima;
-De vom lăsa în urma noastră şerpuirea lină a şinelor tramvaiului, ca şi încântătoarea pădure a "Dumbravei Sibiului", ajungem în mândrul sat Răşinari. Cel care ne vesteşte, deopotrivă, de Mausoleul mormântului odihnei veşnice a Mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna, cât şi de uliţele de joacă din vremea copilăriei poetului Octavian Goga şi a filozofului Emil Cioran. Iar dacă, cumva, avem norocul să ne deschidă poarta Casei-Muzeu a familiei Goga tinerelul Mihai, fiul regretaţilor actori Ilinca Tomoroveanu, nepoata dinspre mama poetului, şi a lui Traian Stănescu, atunci cu siguranţă că vom asculta plăcuta poveste nescrisă a unui întreg set de tablouri şi fotografii-document. Nu de alta, dar în acele vechi imagini se regăsesc şi chipurile unor locatari ai acelei case din vremea când copilul Eminescu se odihnise două nopţi la rând, în odaia musafirilor;
-Trecând prin "Curmătura Răşinarilor", vom urca până în preajma Schitului Monahal al Păltinişului Mărginimii Sibiului pentru a ne reculege în faţa Crucii modestului mormânt în care se odihneşte filozoful Constantin Noica, cel care a fost unul dintre erudiţii cunoscători a tot ceea ce a scris şi intuit cu inegalabilul său har şi dar Dumnezeiesc poetul şi omul de aleasă omenie Mihai Eminescu, ivit în astă lume la 15 ianuarie 1850. Începutul drumului său spre constelaţia culturii universale fiind făcut la vârsta de numai 16 ani, prin apariţia în Revista "Familia" din Oradea, a lui Iosif Vulcan, a celor dintâi două poezii: "De-aş avea…" şi "La mormântul lui Aron Pumnul". Au trecut, aşadar, precum norii lungi pe şesuri, o mulţime de ani de la friguroasa iarnă a naşterii lui Eminescu, tot la fel şi de la călduroasa vară a morţii sale. Şi ce tare trist este că de atunci şi până acum, pe bolta tot mai puţin înstelată a poeziei româneşti n-a mai apărut un atât de strălucitor LUCEAFĂR!
PS: Mai am doar un singur dor, adresat ţie, dragă cititorule. De nu eşti încă capabil să-l iubeşti, precum ar merita să-l iubeşti şi să-l înţelegi pe bădia Eminescu, măcar lasă-l în liniştitul său mormânt să doarmă în pace! Nu-i ponegri trudnica viaţă şi nici nu-i nega înţelepciunea nemuritoare a operei sale!  În Cimitirul Belu din Bucureşti îi veghează somnul, deopotrivă: Sfânta Cruce de la căpătâi, Feştila candelei arzânde, precum şi mândrul TEI cu ale sale înmiresmate flori din care harnicile albine culeg  nectarul văratec, dulceag şi parfumat!

Imagine intercalată
Imagine intercalată
20 iunie 2023 la 20:00
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 10 ore
RACOVIŢA: Părintele Arhimandrit Petru (Petroniu) Tănase a intrat în rândul cetățenilor de onoare ai comunei
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 13 ore
Sibiu, campionul Nopții Muzeelor la Sate. Cum a ajuns județul de la 7 la 20 de obiective în doar doi ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
9 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 14 ore
ŞURA MARE: Trei zile de cântec, joc și tradiție, în week-end – Festivalul „Daniel Rosalim”
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Noapte agitată pe șoselele din Sibiu. Șofer cu alcoolemie mare, iar un tânăr fără permis s-a răsturnat cu o mașină furată
Un șofer de 39 de ani a fost prins conducând în Sibiu cu 1,26 mg/l alcool pur în...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 15 ore
TURNU ROŞU: Ansamblul „IA de la Turnu Roşu” pleacă în Grecia
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 15 ore
Inteligența Artificială intră în Primăria Sibiu. Roboți software și un asistent AI vor răspunde cetățenilor
Primăria Sibiu pregătește o schimbare importantă în modul în care sibienii vor interacționa cu administrația. Un asistent virtual...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 16 ore
Caniculă în județul Sibiu. La Dumbrăveni se anunță 35 de grade, cea mai ridicată temperatură
Sibienii vor avea parte de un weekend călduros, cu temperaturi care vor ajunge până la 35 de grade....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 18 ore
Ce facem în weekend la Sibiu? Festivalul tomatelor, cărți, drumeții și expoziții
Sibienii au de unde alege în weekendul 22–23 august. Festivalul tomatelor aduce zeci de expozanți la Muzeul ASTRA,...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Zona Industrială Vest, trenul periurban și viitorul Liceului „Carol I”. PSC Sibiu, discuții cu Primăria despre dezvoltarea orașului
Dezvoltarea Zonei Industriale Vest, proiectul trenului periurban, viitorul Liceului Tehnologic Construcții și Arhitectură „Carol I” și cadrul urbanistic...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 19 ore
Artizan Huet revine în ultimul weekend din august. 30 de spații disponibile în Piața Huet
Finalul lunii august aduce o nouă ediție a târgului de produse handmade „Artizan Huet”, organizat de Primăria Sibiu....
Actualitate
2 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 20 ore
269 de contestații la Bacalaureatul de toamnă în județul Sibiu. Cele mai multe, la Limba română
Candidații care au susținut examenul național de Bacalaureat, sesiunea august 2026, în județul Sibiu au depus în total...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 20 ore
Regina Maria, propusă pentru redenumirea unui bulevard important al Sibiului
Diana Mureșan, președinta USR Sibiu și consilier local, propune schimbarea denumirii bulevardului General Vasile Milea în Bulevardul Regina...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.