Cu gândul la Eminescu şi cu fapta la ţară (5)

Dornic să cunoască meleagurile care aminteau de faptele de seamă ale unor vestiţi cărturari ardeleni, între care şi cele ale fostului său profesor Aron Pumnul, precum şi să asculte melodiosul şi duiosul grai ardelenesc, elevul-poet Mihai Eminescu va porni, în vara anului 1866, din ţara de Sus a Moldovei, către apele line ale Mureşului şi Târnavelor, ajungând, într-un târziu, pe urcuşul şi coborâşul în serpentine de unde să privească până dincolo de Blaj şi de eroica sa Câmpie a Libertăţii.
După care o ia din nou la pas, oprindu-se în Grânoasa Crăciunelului şi în Cetatea Alba-Iuliei, vestită nu numai pentru moţii-martiri Horea, Cloşca şi Crişan, dar şi pentru istoricul act al înfăptuirii "Micii Uniri",  de la 1600, sub sceptrul domnitorului Mihai Viteazul, după care ajunge, într-un târziu, frânt de oboseală, în Sibiul medieval şi în două dintre satele mărginene: Gura Râului şi Răşinari. Auzise cum că cu cinci ani mai devreme, în "Oraşul de pe Cibin" îşi începuse activitatea culturală şi de emancipare a românilor ardeleni eroica Asociaţiune Transilvană ASTRA şi că în fruntea ei se aflau, în acele vremuri teribil de grele, trei somităţi: înţeleptul şi blândul Andrei Şaguna, Mitropolitul Ortodox al Ardealului (1809-1873), precum şi cărturarii Timotei Cipariu (1805-1887) şi George Bariţiu (1812-1893). În viitorul Palat al Asociaţiunii ASTRA, care se va inaugura în anul 1905,  aveam să aud armonioasa rostire a poeziei eminesciene, tălmăcită în limba marilor poeţi germani Goethe şi Schiller; aveam să privesc şi să admir un izbutit portret al lui Eminescu, ieşit de sub măestrul penel al secuiencei-covăsnene Monica Gastone-Şipoş din Miercurea Sibiului; dar şi să-l ascult pe domnul Constantin Noica, după care să răsfoiesc, cu mâna tremurândă de emoţie, câteva file ale manuscriselor foto-copiate de el, desprinse din voluminoasele "Caiete Eminesciene", donaţie făcută bibliotecii sibiene de distinsul filosof. Gest făcut la sugestia bunului său prieten şi gazdă, Aurel Cioran. Nimeni altul decât fratele lui Emil Cioran, filozoful de la Paris şi fostul coleg de studenţie al lui Noica. Iar acel irepetabil eveniment omagial se petrecea în cadrul unei şezători literare cum acea bibliotecă nu mai găzduise în toată seculara ei existenţă. Totul petrecându-se la căderea serii zilei de 15 ianuarie 1985, atunci când se împlineau 135 de ani de la naşterea poetului. Înflăcărata şi elevata prelegere, de aproape două ore, aparţinându-i domnului Noica.
Alte câteva plăcute şi pilduitoare amintiri şi întâmplări eminesciene transilvane:
-Înscrisul de pe o placă omagială, aşezată  pe faţada uneia dintre numeroasele clădiri impunătoare ale străzii Mitropoliei din Sibiu, ne vesteşte popasul unei scurte şi plăcute odihne a tânărului poet;
-Participând în Sala Thalia la vreun concert simfonic al Orchestrei Filarmonicii Sibiene cu uşurinţă ne putem imagina cum arăta acel tare frumos şi inteligent băieţel, cu numele de Mihai Eminescu, atunci când, din culise, acesta le şoptea actorilor textul rolurilor teatrale;
-De cutreierăm aleile Parcului Sub Arini vom putea reconstitui atmosfera înălţătoare din după-amiaza zilei de 2 octombrie a anului 1938, atunci când numeroşi sibieni luau parte la dezvelirea şi sfinţirea uneia dintre cele mai izbutite opere sculpturale, menită să înfăţişeze chipul luminos şi cuminte al lui Mihai Eminescu, lucrare de prestigiu a artistului plastic Radu Moga. Între invitaţii de onoare se aflau scriitorul-filozof  Mircea Eliade şi romancierul Ionel Teodoreanu, iar printre vorbitori: scriitorul Cezar Petrescu, poetul Ion Minulescu, primarul de atunci al Sibiului, Sever Pop, vicepreşedintele Asociaţiunii Transilvane ASTRA, Valeriu Bologa şi profesoara de limba şi literatura română Ecaterina Săndulescu, iniţiatoarea şi organizatoarea întregii manifestări omagiale. Alăturat lor: tânărul filozof Con­stantin  Noica, precum şi scriitorii-romancieri Vladimir Streinu şi Alexandru Dima;
-De vom lăsa în urma noastră şerpuirea lină a şinelor tramvaiului, ca şi încântătoarea pădure a "Dumbravei Sibiului", ajungem în mândrul sat Răşinari. Cel care ne vesteşte, deopotrivă, de Mausoleul mormântului odihnei veşnice a Mitropolitului Ardealului, Andrei Şaguna, cât şi de uliţele de joacă din vremea copilăriei poetului Octavian Goga şi a filozofului Emil Cioran. Iar dacă, cumva, avem norocul să ne deschidă poarta Casei-Muzeu a familiei Goga tinerelul Mihai, fiul regretaţilor actori Ilinca Tomoroveanu, nepoata dinspre mama poetului, şi a lui Traian Stănescu, atunci cu siguranţă că vom asculta plăcuta poveste nescrisă a unui întreg set de tablouri şi fotografii-document. Nu de alta, dar în acele vechi imagini se regăsesc şi chipurile unor locatari ai acelei case din vremea când copilul Eminescu se odihnise două nopţi la rând, în odaia musafirilor;
-Trecând prin "Curmătura Răşinarilor", vom urca până în preajma Schitului Monahal al Păltinişului Mărginimii Sibiului pentru a ne reculege în faţa Crucii modestului mormânt în care se odihneşte filozoful Constantin Noica, cel care a fost unul dintre erudiţii cunoscători a tot ceea ce a scris şi intuit cu inegalabilul său har şi dar Dumnezeiesc poetul şi omul de aleasă omenie Mihai Eminescu, ivit în astă lume la 15 ianuarie 1850. Începutul drumului său spre constelaţia culturii universale fiind făcut la vârsta de numai 16 ani, prin apariţia în Revista "Familia" din Oradea, a lui Iosif Vulcan, a celor dintâi două poezii: "De-aş avea…" şi "La mormântul lui Aron Pumnul". Au trecut, aşadar, precum norii lungi pe şesuri, o mulţime de ani de la friguroasa iarnă a naşterii lui Eminescu, tot la fel şi de la călduroasa vară a morţii sale. Şi ce tare trist este că de atunci şi până acum, pe bolta tot mai puţin înstelată a poeziei româneşti n-a mai apărut un atât de strălucitor LUCEAFĂR!
PS: Mai am doar un singur dor, adresat ţie, dragă cititorule. De nu eşti încă capabil să-l iubeşti, precum ar merita să-l iubeşti şi să-l înţelegi pe bădia Eminescu, măcar lasă-l în liniştitul său mormânt să doarmă în pace! Nu-i ponegri trudnica viaţă şi nici nu-i nega înţelepciunea nemuritoare a operei sale!  În Cimitirul Belu din Bucureşti îi veghează somnul, deopotrivă: Sfânta Cruce de la căpătâi, Feştila candelei arzânde, precum şi mândrul TEI cu ale sale înmiresmate flori din care harnicile albine culeg  nectarul văratec, dulceag şi parfumat!