Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

* Întrebare tâmpă la ordinea zilei: "Ce-aţi vrea să vă aducă anul?" Dacă le întrebi pe babele care stau la rând să pupe nişte moaşte şi să molfăie nişte sarmale de orez nefiert, vei primi răspunsul stas: sănătate, pa­ce, înţelegere între oameni. Cele care au stat ore în şir la rând cu canistrele, ca să apuce apă sfinţită de la pompieri sunt mai pretenţioase, vrând şi pensii mai mari (deşi n-au lucrat deloc), taxe mai mărunte, medica­mente compensate şi Dumnezeu să ne-ajute. N-am auzit-o pe una să spună că ar vrea nişte politicieni oneşti, care să ne scoată din căcatul în care ne bălăcim de atâţia ani. Fiecare se gândeşte doar la sine şi la cei apropiaţi, să le fie lor bine, în rest, potopul. La acest capitol ar trebui să mai mediteze şi să mai lucreze preoţii noştri cu sutane largi şi buzunare adânci. * Ştiţi ce mi se pare curios? Că toţi vor să-şi vadă dosa­rele CNSAS, dar nu-i interesează cele de cadre de la Partid, care sunt mult mai edificatoare pentru vreo trei milioane de români care au slujit regimul socia­list. Acelea sunt bine dosite şi păzite prin tot felul de arhive împăienjenite, fiindcă şi acelea îşi au isto­ria lor. * În 7 ianuarie n-am avut răgaz nici să mă piş atâtea apeluri telefonice am primit de la prieteni şi cunoscuţi unii, ca să-mi ureze ce au uitat de Crăciun sau Anul Nou, alţii, doar ca să se convingă că n-am murit, din mo­ment ce absentez de la Frieda de o bună perioadă de vre­me. Le mulţumesc tuturor. * Una dintre marile mele mirări ale anului 2023 este cum de s-a vorbit, scris, analizat despre secetă, incendii, accidente de circulaţie banale, bătăi între interlopi şi alte nimicuri naţionale, dar nu şi despre prezenţa şi prestaţia mizerabilă a naţio­nalei de rugby la Cupa Mondială de la Paris. Bătuţi la curu gol, rugbiştii noştri ar trebui să-şi dea foc echi­pamentului şi să-şi caute o meserie în care să-şi pună în valoare muşchii, iar cei care îi conduc şi antrenează să părăsească birourile federaţiei cu coada între picioare. I-adevărat că România n-a fost niciodată o forţă în rugby-ul internaţional, dar în Europa avea un cuvânt de spus pe vremea lui Penciu, Morariu, Demian, Olimpiu Becheş, Fugigi, Ianusevici, Paraschiv, Bucos, Răşcanu…Eu aş desfiinţa respectiva federaţie care papă bani de pomană * Gică Hagi l-a însurat pe Ianis, fiul său speranţă în fotbalul internaţional. O mişcare care mă duce cu gândul la revenirea lui în ţară, unde ar putea fi un bun jucător "de pluton", în nici un caz lider al unei echipe mondi­ale de top. Dacă nema putirinţă, ce mai chichirez gâlcea­va. * A devenit un fel de modă ca să pleci de-acasă fără să le spui rudelor motivul şi destinaţia. Acestea intră în alertă, anunţă poliţia, care, ca de obicei, ia act, dar nu face nimic, iar în final, fata sau femeia se întoar­ce spăşită, dar cunoscută prin anunţurile din presă. Când dispare un "bărbat" nu prea interesează pe cineva. Vedeţi, asta înseamnă discriminare de sex! * Îmi place cum arată noua purtătoare de cuvânt a Spitalului Jude­ţean sibian, mai rămâne să o vedem şi în exerciţiul funcţiunii . Frumuseţea e o calitate, dar nu suficientă în orice meserie. * O breaking news din 1902: "Londra 17 iunie – Trupele coloniale vor defila mâine în faţa pa­latului .Regele va şedea la fereastră. "Cei de atunci erau mai gazetari decât gargaragiii de acum, care se simt datori să mai pună comentarii de la ei, parazitare, fireşte. 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

 

Autor - N. I. DOBRA
16 ianuarie 2024 la 20:59
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 ore
41 de mașini istorice pornesc la Sibiu într-un raliu de 430 de kilometri. Călin Popescu-Tăriceanu, printre participanți
Sibiul găzduiește, în 11 și 12 septembrie, cea de-a cincea ediție a Sibiu Classic Rally, competiție de regularitate...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 7 ore
VIDEO | Aeroportul Sibiu explică de ce unele curse apar și dispar: ce caută companiile aeriene înainte să deschidă o rută
O nouă rută aeriană nu se deschide doar pentru că Aeroportul Internațional Sibiu are infrastructura necesară. Reprezentanții aeroportului...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Mihai POPA Mihai POPA
acum 7 ore
Teatrul „Gong” Sibiu deschide stagiunea cu o premieră: „Baronul din copaci”
Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu deschide noua stagiune cu premiera spectacolului „Baronul din copaci” în regia...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
„Patrupezii chitariști”, vedetele de la Guitar Meeting. Animal Life a venit cu cățeii la festivalul din Muzeul ASTRA
Guitar Meeting Festival nu a avut parte sâmbătă doar de chitare, muzică și artiști, ci și de câțiva...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Paradă cu 250 de Porsche pe Transfăgărășan. Participanți din opt țări, la noua ediție Transfăgărășan Getaway
Transfăgărășanul a fost, din nou, scena unei întâlniri dedicate pasionaților Porsche. Noua ediție a evenimentului Transfăgărășan Getaway, organizat...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
12.000 de lei strânși pentru Spitalul de Copii „Dr. Carl Wolff”, la un târg caritabil în Cisnădioara
O nouă acțiune caritabilă organizată de un grup de inițiativă a reușit să strângă 12.000 de lei pentru...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Munții Sibiului, descoperiți pe biciclete electrice. Tură de după-amiază în „Anii Drumeției”
O plimbare de patru ore pe biciclete electrice, pe trasee off-road ușoare, este propunerea „Anii Drumeției” pentru sibienii...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 zile
Sport, joacă și bazar, la Sibiu. O zi pentru familii, cu sport, ateliere și o cauză caritabilă
Piața Habermann din Sibiu se transformă, pe 12 septembrie, într-un spațiu dedicat mișcării, creativității și activităților pentru întreaga...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 zile
O juristă a croșetat mașina bunicului, după o fotografie de acum aproape 100 de ani. A fost primul Ford din Apoldu de Sus
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 3 zile
Ce facem în primul weekend de toamnă la Sibiu. Târgul Olarilor, concerte, teatru și drumeții
Primul weekend din septembrie vine cu o agendă bogată la Sibiu și în împrejurimi. Târgul Olarilor ajunge la...
Actualitate
5 min de citit
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
acum 4 zile
Cum a devenit Sibiul oraș universitar în urma unui refugiu. Istoria extraordinară a unei operațiuni de acum 86 de ani
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
10 min de citit
Autor - Răzvan NEGRU Răzvan NEGRU
acum 4 zile
A fost construită din lemnul unor șuri vechi din satul în care biserica a fost trăsnită de două ori. Școala din Ticera a prins viață la Sibiu
˝Susură a toamnă în Pădurea Dumbrava, unde, cu pași mărunți, copacii se înveșmântează în aurul dospit de soarele...
Actualitate
6 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.