Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Deşi nu ştim dacă în Sibiu va ninge în această iarnă şi nu ştim dacă Soma va avea mai mult gunoi menajer de strâns, Primăria a acceptat să plătim mai mult deszăpezirea/?/ şi desgunoierea/?/, aşa, pe…nevăzut, necunoscut, dar pe banii noştri. Danke Frau Burgermeisterin, că ne laşi o amintire plăcută la plecare! * Constantin Argetoianu n-a fost, nici el, uşă de biserică în politică, dar a fost un observator obiec­tiv al moravurilor:”/…/Gură multă la opoziţie, treabă puţină şi afaceri grase la guvern, aceasta este reali­tatea regimului nostru politic, realitate urâtă, ascunsă sub diferitele culori ale tuturor panglicăriilor democratice/…/Minciuna sentimentală şi naţională e o mare eroare. Educaţia poporului nu se poate baza decât pe adevăr şi pe fapte concrete. Avem în istoria noastră destule ca să nu fim siliţi să inventăm". Au trecut de atunci aproape o sută de ani şi vorbele parcă ar fi fost spuse astăzi, nimic nu s-a schimbat în capitalismul românesc. * În anii 90 m-am numărat printre cei ca­re susţineau că România, intrând în Uniunea Europeană şi în NATO, va avea mai multe de pierdut decât de câş­tigat. Au trecut 16 ani de când suntem membri în Uniune şi aş vrea să-mi explice un politolog cu ce ne-am ales în afară de datorii pe la toţi cămătarii lumii, încer­când să le facem pe plac hârţogarilor de la Bruxelles. * Americanca Michelle Kelso, doctor în sociologie al Universităţii din Michigan, a trecut şi prin România când s-a documentat pentru întocmirea tezei de docto­rat. A dat câteva interviuri, dar nu mi-ar fi atras atenţia dacă nu pomenea de Sibiu:"/…/Eu m-am îndră­gostit de România de când am venit prima oară. Am venit de la Viena. M-a invitat o maică catolică, care avea o organizaţie umanitară, să vin la Sibiu. A fost o vară superbă la Sibiu. Stăteam la Şelimbăr. Era un sat mic /sic!/lângă Sibiu. Nu aveam apă în casă…Acum sunt vi­le…S-a întins oraşul…Nu mai este aşa pitoresc cum a fost. Mi-a plăcut cum seara vacile veneau singure acasă…gâşte peste tot…capre…Pentru mine era ceva de vis. Oameni mergând cu căruţa, cu ciucure roşu la cai. Bătrânele îmbrăcate în negru, care stăteau tot tim­pul la poartă. Pentru mine era fantastic. S-a schimbat mult România faţă de cum era în 1994. Când intram în Sibiu – mergeam pe jos -nu era autobuz, mă duceam în centru şi intram în alimentară/…/"Mai toţi străinii care vin în România caută rusticul, naturalul în stare pură, să bea apă din fântână şi lapte direct de la ţâţa vacii, să bea rachiu şi vin "făcute în casă", să mănânce legume din grădină, slănină şi brânză autentică…"Când vor fi gata autostrăzile, iar ţara împânzită de pensi­uni cu toate facilităţile oraşului, puţini vor mai fi  cei ce vor căuta România pe hărţile turistice. * În în­cheiere, pour la bonne bouche, vorba francezului, un ca­tren al medicului Gh. Şchiop: "O asemăn, creştineşte,/Pe o soacră longevivă,/Cu un înger ce-mi zâmbeşte/De pe propria-i colivă".

Autor - N. I. DOBRA
12 decembrie 2023 la 19:30
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 10 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.