Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

* Am auzit declaraţia Ralucăi Turcan cum că există bani pentru continuarea lucrărilor de renovare a clădirii, monument istoric, care a găzduit Tribunalul, Judecăto­ria şi Procuratura din Sibiu. Rămân sceptic până când voi vedea, din nou, muncitori pe schele. Până atunci, le su­gerez doamnelor care conduc Primăria să bată fierul cât e cald şi politicienii au nevoie de voturile noastre. * Ştiind că se vor reduce fondurile pentru organizarea sărbătorilor de iarnă, şmechera de Olguţa Vasilescu a început pregătirile încă din octombrie, când nu exista Hotărârea de Guvern privind austeritatea. La Si­biu,Târgul de Crăciun este programat să se deschidă în 17 noiembrie. Chiar aşa, mi se pare devreme, mai ales că unii mai fac baie şi plajă la mare sau prin staţiuni. Cel mai important ingredient al Crăciunului rămâne, to­tuşi, zăpada naturală, nu vata! * Toamna nu este doar anotimpul când se numără bobocii şi se culeg roadele pământului, ci şi al festivalurilor de tot felul şi al lansărilor de cărţi, al vernisajelor şi al târgurilor. Toamna i-a inspirat pe mulţi poeţi, unii bucurându-se, alţii mohorându-se/precum Bacovia, care te face să tre­muri: "E toamnă, e foşnet, e somn,/Copacii pe stradă oftează./E tuse, e plânset, e gol/Şi-i frig, şi burează/…/", în vreme ce Nicolae Labiş jubilează: "Bun sosit drăguţă toamnă/Bun sosit la noi/Ne-ai lipsit atâta vreme/Din grădini şi din zăvoi /…/" * Mă înduioşează grija pe care o are Frau Astrid Cora faţă de Calea Dumbrăvii, pe unde mergem noi pe ultimul drum, săpând-o, modernizând-o, netezind-o, împodobind-o, în fiecare an mai adăugând câte ceva deosebit. Sper să termine până dau ortu popii, ca să nu trebuiască să ocolesc tot oraşul ca să ajung la locul de veci! * Unui amic îi spuneam că am aflat un proverb asiatic pe care nu-l ştiam, deci, pentru mine, nou: "Când că­ţeaua ta începe să latre la tine înseamnă că e hrănită la altul. "A stat a judeca şi m-a întrebat; "Crezi că nevastă-mea şi-a găsit pe altul de e tot obosită şi nervoasă? "L-am îmbunat: "Poate doar o hrăneşte!" * Sunt ne­dumerit pentru ce sunt plătiţi consilierii noştri lo­cali, fiindcă, în urma şedinţelor la care participă, nu se vede nimic. De exemplu, se întâlnesc de ani, dar n-au reuşit să rezolve o problemă importantă pentru sibienii tineri cu copii mici: creşe şi grădiniţe cât să-i cuprindă pe toţi, pentru ca părinţii lor să meargă liniştiţi la locurile de muncă. Mereu am spus-şi am vorbit în van- că, în loc să începem o treabă şi s-o ducem la bun sfârşit, noi ne pişem împrăştiat. * Am un cititor care este străin de limba română şi îl deranjează cuvinte sau expresii gen: taclale, i s-a dus buhu, restrişte, tufă de Veneţia, firoscos, surată, mitocani, mucalit, gogomani…Îmi pare rău pentru el, dar eu încerc să evit, pe cât pot, cuvintele uzate de prea le­neşă folosire. Îl sfătuiesc să cumpere un dicţionar… român-român ori să evite rubrica semnată de mine. * Da­că nu mai vor să stea de vorbă cu ziariştii, directorii instituţiilor statului să facă bine şi să le pună la muncă pe purtătoarele de cuvânt şi, măcar săptămânal, să ne spună cam cu ce-şi merită salariile angajaţii respectivi, inclusiv prefectul, subprefecţii, preşedintele Consiliului Judeţean, Primarul etc. Un început l-a dat Monica lliescu, purtătoarea de cuvânt de la Drumuri şi Poduri SA Sibiu, ca să ştim câtă iarbă s-a cosit manual prin şanţurile din judeţ…* Ministerul Educaţiei a publicat "modele de subiecte, însoţite de bareme de evaluare şi de notare, pentru examenele de Evaluare Naţională şi Bacalaureat din 2024. "Dacă n-a dat şi rezolvarea, n-am făcut nimic, tot prost o să fie procentajul celor cu note de trecere! * După cum citesc şi aud, în lunile noiembrie şi decembrie românii vor avea multe zile libere, "înnodând" sărbători de tot felul şi ocazii de dis­tracţie. Ce-o mai fi la anul…Dumnezeu cu mila.

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
14 noiembrie 2023 la 17:31
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 zi
Drumeție pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții Făgăraș. „Anii Drumeției” îi invită pe sibieni la Fereastra Zmeilor și Trei Pași de Moarte
Programul „Anii Drumeției” organizează sâmbătă, 25 iulie, o excursie pe unul dintre cele mai spectaculoase trasee din Munții...
Actualitate
1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primăria pregătește cea mai amplă transformare a centrului istoric din ultimele decenii. Concluziile dezbaterii cu operatorii HoReCa
Primăria Sibiu pregătește schimbarea radicală a felului în care va arăta centrul istoric. Terasele din Piața Mare, Piața...
Actualitate
7 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
acum 1 săptămână
Avanpremieră la TNRS Sibiu: „Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte” revine într-o montare contemporană
Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu îi invită pe iubitorii de teatru la avanpremiera spectacolului „Tinerețe fără bătrânețe și...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Primul magazin Primark din Sibiu: 8 milioane de euro investite și peste 100 de locuri de muncă
Primark, unul dintre cei mai cunoscuți retaileri internaționali de modă, a deschis astăzi, 14 iulie, primul său magazin...
Actualitate
4 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean, a câștigat Trofeul Festivalului Internațional Underground de la Arad
Spectacolul „MANTAS”, scris și regizat de sibianul Bogdan Sărătean și produs de compania independentă Bis Teatru, a câștigat...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
„Concerte pe Acoperiș” revine la Sibiu. Ada Milea, Byron și artiști internaționali vor urca pe terasa Filarmonicii
larmonica de Stat Sibiu a anunțat organizarea celei de-a VII-a ediții a festivalului „Concerte pe Acoperiș”, unul dintre...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 1 săptămână
Picnic în natură și drumeție prin Colinele Transilvaniei. O nouă experiență organizată de „Anii Drumeției” la Alma Vii
Programul „Anii Drumeției” propune sâmbătă, 18 iulie, o nouă ieșire în natură, de această dată în zona satului...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Iulie continuă cu vreme instabilă. Maximele nu vor atinge 30 de grade
În săptămâna ce începe, pentru județul Sibiu, prognoza meteo va fi următoarea: Luni, vremea va fi apropiată de...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Dumitru CHISELIȚĂ Dumitru CHISELIȚĂ
acum 1 săptămână
Sibiul și specificul local. Avem doar 26 de nume cu sonoritate locală la restaurante, terase, cafenele baruri sau fast-food-uri
Chiar dacă nu lucrezi în turism dar stai într-o localitate turistică și în plus, ești și tu turist,...
Actualitate
8 min de citit
Autor - Ștefania VESA Ștefania VESA
acum 1 săptămână
Ce poți face în weekend la Sibiu. Raliu, concerte, drumeții, teatru și competiții sportive pe 11 și 12 iulie
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
3 min de citit
Autor - Teodora NAN Teodora NAN
acum 2 săptămâni
VIDEO | „Țâpe dracii jar pă mine”. Reclamă inedită la gulașul gătit de Zilele Hungarikum, în Muzeul ASTRA
Cum reclama este sufletul comerțului, la Zilele Hungarikum, organizate în acest weekend la Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului,...
Actualitate
2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
acum 2 săptămâni
Bujorii de munte, atracția unei noi drumeții organizate în Munții Făgăraș. Participanții au urcat până pe Vârful Suru
Pajiștile alpine acoperite de bujori de munte au fost principalele atracții ale unei noi drumeții organizate în cadrul...
Actualitate
2 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.