Cu cărţile pe faţă

Cu cărţile pe faţă

* Revista Cenaclului umoriştilor sibieni "ACUS" împlineşte 18 ani de apariţie neîntreruptă. Din păcate, unii dintre fondatori au trecut în eternitate: Naum Smarandache, Teodor Portărescu, loan Mărgineanu, Nicolae Ivan, Nicolae Mihu, Nicolae Cutean, Nicolae Muntean, Nicolae Mălău şi alţii. Urăm viaţă lungă publicaţiei şi colaboratorilor ei! * Fiindcă am adus vorba de presa sibiană, după 89, în domeniu a fost un val de entuziasm, apărând cotidiane, săptămânale, bilunare de tot fe­lul, unele cu o viaţă mai scurtă, altele rezistând eroic concurenţei: Dimineaţa, Opinia publică, Primăria Sibiului, Radical 21, Rondul de Sibiu, Justiţiarul, Foaia poporului (revistă a Astrei, cu un colectiv redacţional "cu greutate": Dumitru Acu, Virginia Hodorogea, Mihai Sofronie, Elena Macavei, Mioara Tipuriţă), Atac de Sibiu, Idei liberale, Corso, Sibianul, Puncte cardinale, Argument Magazin, Poliţia sibiană, Moftul, Gazeta de Sibiu, Clep­sidra, Neo Drom, Evenimentul sibian etc. Mulţi inşi care ştiau să-şi scrie numele au crezut că pot fi gazetari. S-au convins că nu-i chiar pentru oricine această  meserie şi s-au împrăştiat pe unde s-a nimerit, ca făina orbilor. Noi mergem mai departe. * Un post tv se numeşte"Taraf". Din câte ştiu, taraful este o formaţie mică de lăutari, care cântă muzică populară şi lăutărească. Noi am avut tarafuri şi lăutari renumiţi, de la Barbu Lăutaru, Fănică Luca, George Ochialbi, Ionel Budişteanu, la Grigoraş Dinicu, Zavaidoc (Marin Teodorescu) Dona Dumitru Siminică, Fănică "Chioru" Vişan, Maria Tănase, Fă­râmiţă Lambru, Romica Puceanu, Mitică "Ochi-Beliţi" Ionescu, Gabi Luncă, Florea Cioacă, Toni lordache…Ce vreau să spun e că la Taraf TV cântă manelişti, nu lăutari, alde Florin Salam, Adrian Minune, Florin Fermecatu, Elvis de la Slobozia, Jean de la Craiova, Gicu Englezu şi alţi gealaţi de culoare, ale căror texte sunt împănate cu: bani, duşmani, prinţese, fetiţe, lovele, suflet, inimă, parai, aur, Merţan, ooooof, aaaah, şa-la-la-la, bambina, palate, cicalaca, nevastă, cichicea etc. Nu mai vorbesc de regie şi recuzită…Se pare că are audienţă, doar că beliţii care fac parte din CNA ar trebui să-i verifi­ce şi pe ăştia, nu doar ce scot pe gură politicienii şi moderatorii. *Una dintre cele mai bune cărţi scrise despre România şi Sibiu este "Rapsodia română de Dominique Fernandez, un francez de 70 de ani şi Ferrante Ferranti, sicilian de 39 de ani, apărută mai demult la Editura Humanitas. Dacă o mai găsiţi pe undeva, meri­tă s-o citiţi. (Are şi multe poze!) * Ţin să le informez pe cele trei doamne care "gospodăresc" cultura la Sibiu din partea Primăriei-Fodor-Bokor-Chiş-că am trimis la Ministerul Culturii o întâmpinare privind numele lui Radu Stanca pe faţada teatrului care-şi zice "naţional". Poate se găseşte vreun amploaiat care vrea să scape de Bucureşti pentru câteva zile şi vine la Sibiu să cerceteze "misterul”. (Îi asigur cazare şi masă la mine, ofe­rind condiţii ca la o pensiune de patru stele.) * Apropo, dacă Frau Astrid se făleşte cu pistele pentru biciclişti din oraş, doamna Cîmpean nu se mai laudă, cu acea clinică unică, ştearsă de pe listă, în schimb se pozea­ză pedalând prin judeţ, ultima…drumeţie pe două roţi fiind între Avrig şi Mârşa. Sper ca, la vară, s-o admir mergând pe ruta Sibiu-Ocna Sibiului. * În această perioadă au loc în oraş evenimente importante, angajaţii Serviciului Administrare Parcuri şi Zone Verzi plantând 250 de arbori, 200 de arbuşti şi peste 40 000 de plante. Pe mine, ca simplu plătitor de taxe şi impozite, m-ar interesa cât costă toatã "afacerea"? Ca fapt divers. (Pe vremuri, era treaba vecinãtãţilor să facă primăvara curăţenie, nu să aştepte totul de la primărie.)

Imagine intercalată
Imagine intercalată
Autor - N. I. DOBRA
25 aprilie 2023 la 20:38
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.