Cu cartile pe față

Cu cartile pe față

 

Imagine intercalată
Imagine intercalată

Două jurnaliste de la revista Dilema au fost la Astra Film Festival: Adina Popescu şi Ioana Moroşan. Prima, se pare că a venit în excursie, fiindcă a scris de cu totul altceva. Cea de-a doua, însă, a dovedit că a văzut filmele, iar unele i-au chiar plăcut: "Cea de-a 29-a ediţie a Festivalului a reuşit să însumeze cele mai bune filme documentare realizate în cursul ultimilor doi ani din Israel, Canada, Germania, Franţa, Belgia, Elveţia, Olanda şi, în special, din Europa Centrală şi de Est. Din acest punct de vedere, trebuie spus că festivalul rămâne unul dintre cele mai relevante scene de difuzare şi de popularizare a producţiei de film documentar din partea central-estică a Europei (…)". *Îi mulţumesc lui loan V. (Sibiu, Aleea Petuniei nr.12) pentru materialele trimise, interesante, iar unele, pentru mine, inedite. *În acest an, în Adunarea Naţională a Franţei, în afara politicienilor de profesie, au pătruns 25 de funcţionari şi 5 muncitori (Ţărani nu, că aceia trebuie să lucreze pământul!). O fi analizat cineva compoziţia Parlamentului României? *La Editura Techno Media Sibiu a apărut volumul "Băieţii" lui Bebe Boboc şi povestea meciurilor lor. O istorie a rugbiului sibian de Tiberiu Costăchescu, un fel de continuare a precedentului: Portrete de rugbişti de ieri şi de astăzi. Trăim din amintiri şi regrete. *Merită toată lauda cel care a avut ideea Pieţei volante Transilvania, care, iată, a rezistat un deceniu şi este mult apreciată de sibieni. Nedumerirea mea rămâne cum de n-a prins ideea şi în cartierul Ştrand, care a luat proporţii şi vad ar fi. *Nu cu mulţi ani în urmă, judeţul Sibiu era printre fruntaşe în ţară în domeniul sportului, nu doar prin cele două municipii, ci şi prin localităţile din componenţă: Turnu Roşu (oină), Tălmaciu (popice), Mârşa (handbal masculin), Cisnădie (handbal feminin) etc. Acum, Sibiul şi Mediaşul sunt ca şi inexistente pe harta sportului românesc, în schimb au apărut din neant Voluntari, Mioveni, Botoşani, Sf. Gheorghe, Târgovişte, Zalău, Dej, Bistriţa… Bine că avem Baia populară şi Lacul lui Binder, iar la Mediaş un stadion… de închiriat! *Apropo, ministrul Sportului Eduard Nowak are un proiect: "Dacă realizăm Strategia naţională pentru sport, România va fi capabilă să câştige 20-30 de medalii la Jocurile Olimpice". Optimist ca şi Astrid Cora Fodor, omite să ne spună… când? *Fiindcă veni vorba: Klaus lohannis primar a desfiinţat troleibuzele, silenţioase, economice, confortabile, iar acum Frau Fodor aduce autobuze electrice. Circuitul banilor în natură şi societate! *Cică un ucrainean a fost oprit de poliţie pentru că avea la bordul maşinii 203 km/h! Probabil că se grăbea spre casă, la încorporare! *Mare bucurie mare: "Sibiul primeşte bani pentru o nouă pistă pentru biciclişti". Eu o dau gratis pe cea care stă degeaba pe strada G. Coşbuc, nefolosită, ca nouă şi cu două sensuri de mers… *Suntem informaţi că Primăria va înverzi oraşul cu 500 de arbori şi arbuşti ornamentali, plus 30.000 de plante şi flori. Nu prea ştiu pe unde fiindcă centrul e asfaltat şi betonat. Poate în Sub arini?!

Autor - N. I. DOBRA
01 noiembrie 2022 la 21:29
Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Stiri similare:

Vezi mai multe >
Autor - Cosmin PAL Cosmin PAL
• acum 12 ore
AVRIG: Seară de stand-up comedy cu Marius Gheorghiu și Cristi Voicu. Intrarea este liberă
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 zi
Celebrul cor Staats-und Domchor Berlin ajunge pentru prima dată la Sibiu și Mediaș. Concerte cu intrare liberă
Unul dintre cele mai renumite coruri de băieți și bărbați din Germania, Staats-und Domchor Berlin, va susține două...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 3 zile
Zilele Maghiare din Județul Sibiu continuă până în 25 octombrie. Spectacole, concerte și evenimente culturale
Cea de-a XXVIII-a ediție a Zilelor Maghiare din Județul Sibiu a debutat la Mediaș și continuă până duminică,...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
Filmul „ENESCU, jupuit de viu”, proiectat gratuit la Sibiu. 500 de locuri disponibile
Sibienii sunt invitați la o proiecție gratuită a filmului „ENESCU, jupuit de viu”, regizat de Toma Enache. Evenimentul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Școala Altfel” și „Săptămâna Verde” la Muzeul ASTRA. Ateliere, explorări în natură și vânători de comori pentru elevi
Muzeul ASTRA din Sibiu a pregătit o serie de activități educaționale pentru elevii care participă la programele „Școala...
Actualitate
• 3 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
VIDEO | Revine Săptămâna Gastronomică la Sibiu. Lista celor 32 de restaurante care pregătesc meniuri la 50 de lei
Sibienii vor putea încerca meniuri speciale la 32 de restaurante din oraș, în perioada 2–8 noiembrie, în cadrul...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Oana Pellea și Marius Manole joacă „Oscar și Tanti Roz” la Sibiu, pe 19 octombrie
Actorii Oana Pellea și Marius Manole vor juca luni, 19 octombrie, de la ora 19:00, spectacolul „Oscar și...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
JINA: Spectacol de circ, astăzi, la Căminul Cultural
📰 Cititorii ediției tipărite au fost primii care au văzut acest articol. Și multe altele! Caută TRIBUNA la...
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Creative Buzz organizează un târg de Crăciun în Piața Aurarilor din Sibiu
Creative Buzz organizează în 5 și 6 decembrie 2026 o nouă ediție a evenimentului dedicat creatorilor locali, de...
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Nekta Ioana DEDU Nekta Ioana DEDU
• acum 1 săptămână
„Invitație la vals”, spectacol de sărbătoare la Sala Thalia din Sibiu, cu tenorul Ștefan von Korch
Spectacolul „Invitație la vals” ajunge la Sibiu pe 8 noiembrie, la Sala Thalia a Filarmonicii de Stat Sibiu....
Actualitate
• 2 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Maratonul Resuscitării revine la Sibiu. Participarea este gratuită, pe 17 octombrie
Maratonul Resuscitării va avea loc sâmbătă, 17 octombrie 2026, la Shopping City Sibiu, între orele 11:00 și 21:00....
Actualitate
• 1 min de citit
Autor - Vlad IGNAT Vlad IGNAT
• acum 1 săptămână
Povestea bisericuței de lemn din curtea Spitalului Județean Sibiu, construită de meșteri din Maramureș
O bisericuță din lemn, construită de meșteri populari din Maramureș, se află în curtea Spitalului Clinic Județean de...
Actualitate
• 3 min de citit

Noi și terțe părți selectate colectăm informații personale așa cum se specifică în politica de confidențialitate și folosim cookie sau tehnologii similare în scopuri tehnice și, cu consimțământul dumneavoastră, pentru măsurare și marketing (reclame personalizate) așa cum se specifică în politica privind cookie-urile.

Puteți să vă dați, să refuzați sau să vă retrageți liber consimțământul în orice moment accesând panoul de preferințe. Refuzul consimțământului poate face ca funcțiile aferente să nu fie disponibile.

Personalizează preferințele de consimțământ

Cookie-urile necesare sunt esențiale pentru a activa funcțiile de bază ale acestui site, cum ar fi asigurarea unei autentificări sigure sau ajustarea preferințelor tale de consimțământ. Aceste cookie-uri nu stochează date personale identificabile.

Cookie-urile esențiale sunt necesare pentru funcționarea corectă a site-ului și nu pot fi dezactivate.

Pentru a putea vizualiza videoclipul YouTube este nevoie să acceptați cookie-urile funcționale.

Cookie-urile funcționale ajută la îmbunătățirea experienței utilizatorului, cum ar fi redarea videoclipurilor și afișarea fonturilor personalizate.

Cookie-urile de marketing sunt utilizate pentru a livra reclame personalizate și pentru a urmări eficiența campaniilor publicitare.